Previziune: creștere spectaculoasă a vânzărilor de mașini electrice

0
66

Anul 2024 nu a fost unul grozav pentru producătorii de mașini electrice și chiar dacă vânzările din acest domeniu au încetinit există și specialiști care pariază că lucrurile se vor îmbunătăți vizibil. Un raport al S&P Global Mobility consideră că trendul ascendent se va relua, iar creșterea în anul 2025 va fi spectaculoasă.

Piața globală a mașinilor electrice ar putea înregistra o creștere semnificativă în 2025, estimată la 30% față de anul precedent

Raportul a fost studiat de jurnaliștii de la Carscoops și în el se estimează că vânzările globale de vehicule electrice vor atinge 15,1 milioane de unități în anul 2025, ceea ce ar reprezenta 16,7% din piața totală de automobile, comparativ cu 13,2% în 2024, când vânzările au fost de aproximativ 11,6 milioane de unități. Cum se va ajunge la aceste cifre spectaculoase? Creșterea preconizată va fi determinată de factori precum politicile guvernamentale, stimulente fiscale, tarifele și îmbunătățirea infrastructurii de încărcare.

Efectul Elon Musk? Americanii vor cumpăra mai multe mașini electrice

În SUA, se prognozează o creștere de 36% a vânzărilor de vehicule electrice, ceea ce ar aduce o cotă de piață de 11,2% în 2025. Totuși, succesul în această regiune depinde în mare măsură de politicile administrației americane în ceea ce privește creditele fiscale și tarifele pentru vehiculele electrice importate. Iar aici un rol important va avea Elon Musk. CEO-ul Tesla este unul dintre oamenii pe care Donald Trump se bazează că va aduce un suflu nou în economia americană.

China continuă să fie liderul global al pieței de electrice, cu o cotă de aproximativ 30% preconizată pentru anul 2024, iar experții estimează că în 2025 vânzările de vehicule electrice ar putea depăși pentru prima dată vânzările de vehicule cu motoare termice.

China este pe drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul guvernamental de 50% vehicule electrice în vânzările de mașini noi până în 2035. Creșterea pieței va varia însă semnificativ în funcție de regiune, fiind influențată de condițiile locale și investițiile în infrastructura necesară, mai spun specialiștii care au redactat raportul.

  • Citește și: Ce taxe vamale va impune Uniunea Europeană pentru mașinile electrice produse în China

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− noua = 0