Asociaţia Presei Auto din România a împlinit 20 de ani şi a marcat evenimentul printr‑un forum, la care au participat reprezentanţi ai Guvernului, personalităţi ale industriei auto naţionale, dar şi invitaţi de marcă din presa auto internaţională. Cu toţii au fost de acord că ultimii 20 de ani au însemnat un progres enorm în industria auto, dar şi că următorii 20 vor aduce schimbări majore în domeniu. Unele dintre ele sunt absolut necesare, pentru a proteja mediul înconjurător.
Registrul Auto Român contribuie și el la asigurarea unui viitor mai verde și mai sigur al autovehiculelor rutiere, luând măsuri în mai multe direcţii, cum ar fi poluarea generată de autovehiculele convenţionale, mobilitatea electrică şi conducerea conectată şi automată.
Ing. George-Adrian Dincă, Directorul General al R.A.R., a vorbit despre o serie de proceduri iniţiate de Registru pentru sprijinirea fenomenului de diseminare în România a combustibililor alternativi (gaz petrolier lichefiat / gaz natural comprimat), dar şi despre actualizarea echipamentelor de determinare a emisiilor poluante cu ajutorul sistemelor portabile de măsurare a emisiilor.
„Laboratorul de Încercări Emisii Poluante şi Consum a efectuat deja teste pe stand cu autovehicule cu GNC şi a început efectuarea de astfel de determinări şi cu ajutorul sistemelor portabile de măsurare a emisiilor – PEMS. În luna iunie 2017 RAR a intrat în posesia echipamentului PEMS special configurat pentru a permite efectuarea testului Real Driving Emissions pe orice autovehicul din categoriile M şi N, de la autovehicule din clasa mini până la camioane şi autobuze”.
Deşi România este la început de drum în domeniul mobilității electrice, pe plan mondial s-a trecut la pasul următor și chiar s-au făcut progrese majore în ceea ce priveşte conducerea automată şi autonomă (CAD). Potenţialul garantat este unul enorm: conducerea automată va determina o creştere a capacităţii drumurilor, va diminua numărul de accidente, va reduce nivelul emisiilor poluante şi va scădea timpul petrecut în trafic. „RAR este mândru să fie parte la aceste schimbări profunde şi participă la nivel de experţi tehnici la grupele de lucru ale forumului WP 29 şi la şedinţele de analiză a stadiului dezvoltării CAD. La nivel de ministru al transporturilor, România a semnat în aprilie 2016 Declaraţia de la Amsterdam prin care ţările europene, Comisia Europeană şi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile au convenit să conlucreze pentru a asigura răspândirea cu succes în toată Europa a conducerii conectate şi autonome. De asemenea, România a semnat la Roma o scrisoare de intenţie cu privire la testarea şi demonstraţiile pe scară largă ale CAD. Deja 12 state membre au facilitat testarea vehiculelor autonome pe drumurile publice, printre care se numără Germania, Franţa, Marea Britanie, Suedia şi Finlanda. Teste se desfăşoară deja pe autostradă în Germania, dar şi în oraşe ca Londra, Paris, Strasbourg şi Helsinki.”
Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, a vorbit despre măsurile pe care Guvernul României le-a luat pentru ca parcul auto naţional să fie reînnoit. „Ne dorim să trăim într-un mediu curat şi sănătos şi pentru asta vrem să folosim maşini nu doar sigure, dar şi maşini ale căror emisii să fie conforme cu standardele europene şi internaţionale, vehicule care să polueze cât mai puţin. Ne ocupăm de gestionarea fondului de mediu, oferim subvenţii pentru reînnoirea parcului auto prin finanţarea programului Rabla. Pentru că ne gândim şi la cum vor trăi generaţiile viitoare, am implementat proiectul denumit Rabla Plus, prin care încurajăm achiziţia de autovehicule care nu poluează. Acordăm o subvenţie de 45.000 lei, deci aproximativ 10.000 de euro, pentru cumpărarea unei maşini 100% electrice. Este o bonificaţie considerabilă, printre cele mai mari astfel de subvenţii din Europa, iar acordarea primei nu este condiţionată de casarea unui autovehicul vechi.”
Pentru ca aceste planuri să poată fi puse în aplicare, este absolut necesară colaborarea cu Ministerul Energiei pentru dezvoltarea infrastructurii în ceea ce priveşte staţiile de încărcare.
Toma Petcu, Ministrul Energiei, a adăugat că din funcţia pe care o deţine doreşte să contribuie la dimensionarea programului prin care România să beneficieze de mai multe puncte de încărcare a maşinilor electrice. „Este foarte important să ţinem pasul cu infrastructura de alimentare pentru a ridica apetitul de achiziţionare a acestui tip de autovehicule. Atunci când vorbim despre maşini electrice, vorbim în contextul unor politici de mediu necesare pentru noi toţi, iar o politică de mediu nu are cum să fie eficientă dacă nu este gândită trans-sectorial. Problemele legate de schimbările climatice vor determina politica energiei la nivel global – iar România nu poate face excepţie, ca parte a UE – cu obiective foarte importante în reducerea emisiilor de carbon.”
Presa auto internaţională a fost reprezentată la acest forum de trei mari personalităţi: Bernd Ostmann – Redactor șef Auto Motor und Sport Germania, Ilia Seliktar – Președinte al Juriului European AUTOBEST şi Dr. Haig Simonian – senior editor al Financial Times. Ultimul dintre aceştia este şi membru de onoare al APAR, încă din anul 1998, când a vizitat pentru prima dată România.
Şi-a amintit nostalgic de Daciile 1310 care predominau pe străzile noastre, dar şi de discuţiile pe care le purta atunci cu colegii de branşă, în ceea ce priveşte viitorul automobilului. „Cu toții vorbeam despre performanță dinamică, design și poate despre consumuri. Mașinile electrice? Păreau o glumă! Software pe maşini? Poate puțin, pe la managementul motorului. Maşini care să nu fie conduse de şofer, conducere autonomă? Era SF pur! Când mă uit la cât de mult s-au dezvoltat lucrurile între timp, aproape că îmi este frică să mă gândesc la temele pe care le vom discuta peste 20 de ani! Care va fi viitorul automobilului? Va fi mașina electrică pe baterii sau celule de combustibil cu hidrogen? Sau pur si simplu vom avea taxiuri zburătoare? Nu știu. De un sigur lucru sunt absolut sigur: capacitatea jurnalistului auto de a judeca corect și competent lucrurile, fenomenele, evenimentele, tendințele. Și asta indiferent dacă în jurnalism vor lucra oameni sau roboți.”