Primele ninsori aduc și primele întrebări despre ce pneuri trebuie montate pe autovehicule în sezonul rece, despre marcajele de pe anvelope sau despre data de la care acestea devin obligatorii. Vă înțelegem nelămuririle, pentru că în fiecare an sunteți bombardați cu informații nereale, menite să genereze panică printre cei care se tem că au omis să citească modificările legislative. Din acest motiv vă spunem noi tot ce trebuie să știți despre anvelopele de iarnă.
Pe scurt, dacă nu vreți să citiți până la capăt (deși vă recomandăm să o faceți), trebuie să știți că legislația din România nu s-a modificat! TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi <<mud>> și zăpadă <<snow>>), sub forma M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională. Totodată, nu există o perioadă stabilită în care trebuie utilizate anvelopele de iarnă, acestea fiind obligatorii atunci când autovehiculul circulă pe un drum public acoperit cu gheață, zăpadă sau polei.
Acum, mai în detaliu, reamintim că legea din România nu merge dincolo de marcajul format din literele M și S, respectiv dincolo de definiția anvelopelor de iarnă/zăpadă din legislația de omologare a anvelopelor. Textul OG nr. 5/2011, prin care se modifică OG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, utilizează termenul „anvelope de iarnă”, anvelope care se identifică prin utilizarea literelor M şi S.
Denumirea de anvelopă “all-season” este o denumire comercială care nu defineşte cu exactitate tipul de anvelopă omologată pentru utilizarea pe timp de iarnă conform OG nr. 5/2011.
Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu se aplică sancțiuni!
Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.
Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare.
Precizăm că amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni (9-20 puncte-amendă).
În final, vă asigurăm că am citit și noi știrile despre “anvelopele care vor fi interzise din 2024”, dar rămâne cum am stabilit: vă anunțăm din timp când vor apărea noutăți legislative care pot avea impact asupra deținătorilor de vehicule din România!