Registrul Auto Român- controale în trafic

0
261
RAR- Controale în trafic

Registrul Auto Român (RAR), amplă acțiune de control în vestul țării.
Scopul nostru este acela de a înlătura din circulație autovehiculele care, prin deficiențele tehnice pe care le au, pun în pericol siguranța traficului.
Inspectorii RAR au intensificat săptămâna aceasta controalele desfășurate pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș Severin. Au fost suplimentate echipajele de Control Tehnic în Trafic, astfel încât s-au efectuat zilnic acțiuni cu câte două echipaje în fiecare județ.

În timpul controalelor au fost verificate în trafic 304 autovehicule, iar aproape jumătate dintre acestea (42,76%) prezentau deficiențe majore și/sau periculoase. 33 de autovehicule au fost încadrate în categoria „pericol iminent de accident”, 14,29% prezentau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante, iar 9 aveau ITP expirat sau anulat.

Pentru Registrul Auto Român a fost și rămâne o prioritate starea tehnică bună a mașinilor, motiv pentru care vă recomandăm să nu uitați să treceți pe la service de câte ori este necesar și să aveți grijă să păstrați autovehiculul în parametri de siguranță.

Vă reamintim, de asemenea, că puteți redobândi talonul reținut în trafic doar în urma reinspectării tehnice a autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecțiunilor constatate cu ocazia controlului. Demersul este posibil doar la reprezențantele Registrului Auto Român din întreaga țară.
Siguranța dumneavoastră, prioritatea noastră!

http://www.autotestmagazin.ro/masinile-englezesti-in-etapa-post-brexit-explicatiile-directorului-adjunct-al-rar/

http://www.autotestmagazin.ro/rar-nu-elibereaza-documentele-necesare-inmatricularii-in-romania-pentru-vehicule-scoase-din-uz/

http://www.autotestmagazin.ro/reguli-stricte-la-rar-info-cum-obtii-duplicatul-civ/

http://www.autotestmagazin.ro/itp-in-alta-tara-a-uniunii-europene-pentru-un-vehicul-inmatriculat-in-romania-informatii-utile/

Articolul precedentMercedes-Benz C-Class: De primă clasă
Articolul următorCentodieci, renașterea
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

nine + 9 =