Prins între criza de vânzări determinată de pandemia de coronavirus și dificultățile financiare cu care se confruntă, plus planul de reformă ce implică reducerea cheltuielilor cu două miliarde de euro în următorii trei ani, Renault părea că îndeplinește toate condițiile pentru a se retrage din Formula 1.
Nu este așa, conform anunțului făcut de directorul general interimar al constructorului auto francez, Clotilde Delbos: „Am spus public și confirmăm că rămânem dedicați Formulei 1”. Această declarație a fost făcută de Clotilde Delbos chiar în timpul prezentării planului de economii și a pus capăt tuturor întrebărilor privind angajamentul Renault în Formula 1. Plafonul bugetar pentru echipele de Formula 1, ce va intra în vigoare din 2021, a fost un factor fundamental în această decizie: „Reglementările privind cheltuielile sunt foarte bune pentru noi, deoarece va trebui să investim mai puțin în această disciplină decât unii dintre concurenții noștri. Deci suntem și rămânem în F1”, a spus Delbos.
Gestionarul drepturilor Formulei 1, grupul american Liberty Media, a anunțat mai multe măsuri de control al costurilor, inclusiv introducerea, de anul viitor, a unui plafon bugetar de 145 de milioane de dolari (aproximativ 132 milioane de euro) pe echipă și un sistem tip handicap în ceea ce privește folosirea elementelor aerodinamice la monoposturile F1. Planul a fost salutat imediat de mai multe echipe, printre care McLaren și Renault. „Echipa Renault F1 salută adoptarea noilor reglementări, care constituie răspunsuri responsabile și adecvate la provocările pe termen scurt și lung ale Formulei 1”, a fost poziția exprimată de marca franceză. În 2022, limita maximă a bugetului anual al unei echipe de Formula 1 va scădea la 140 milioane dolari și apoi la 135 milioane, pentru perioada 2023-2025, pe baza unui sezon ce va cuprinde 21 de curse.
În ceea ce privește sezonul 2020 de Formula 1, nimic clar nu se știe. Un lucru este cert, transferurile de piloți sunt aproape încheiate, iar Renault este cel mai mare pierzător, potrivit presei franceze. Principalul său pilot, Daniel Ricciardo, sub contract până la sfârșitul acestui an, deja a semnat cu McLaren, unde îl va înlocui pe spaniolul Carlos Sainz Junior. Acesta din urmă a plecat să i se alăture lui Charles Leclerc la Ferrari, după ce scuderia a renunțat la serviciile germanului Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial de Formula 1. Prin urmare, Renault continuă în competiția auto-regină, dar cu cine alături de Esteban Ocon? Vettel sau Fernando Alonso, dacă spaniolul decide să se întoarcă în Formula 1, după cum se aude, par singurele nume mari disponibile. Însă, pretențiile lor financiare nu fac parte din logica unui plan de austeritate. Vom vedea.
Foto: Renault
http://www.autotestmagazin.ro/formula-1-sub-amenintarea-coronavirusului/