Rolls-Royce celebrează cu fast cei 60 de ani de lansarea filmului „Goldfinger” din seria James Bond. Producătorul a creat un exemplar unicat de Rolls-Royce Phantom Extended, special pentru acest moment.
Rolls-Royce Phantom Extended: exemplar unic în onoarea filmului Goldfinger” din seria James Bond
Au trecut 60 de la lansarea „Goldfinger”, iar pentru Rolls-Royce a fost un moment special. Noua creație exclusivă a producătorului este inspirată de mașina deținută de Auric Goldfinger, personajul pe care James Bond trebuie să-l împiedice să arunce în aer rezerva de aer. Este vorba despre un Rolls-Royce Phantom Series III Sedanca de Ville, fabricat în anul 1937.
Mașina a fost prezentată la domeniul privat Stoke Park din Buckinghamshire și va fi predată unui colecționar care a dorit să rămână anonim. Este chiar locul în care a fost filmată scena în care James Bond ia contact cu mașina originală ce a apărut în filmul „Goldfinger”, conform informațiilor de pe site-ul oficial.
- Citește și: Rolls-Royce Ghost facelift: elegant, rafinat… spectaculos. FOTO
Rolls-Royce Phantom Extended are pe consola centrală un lingou de aur de 18 karate
Mașina prezintă foarte multe elemente personalizate, inspirate de filmul lansat în anul 1964. Este interesant de observat schematica de culori, regăsită și pe mașina originală, o crosă de golf inspirată de cea din Golfinger, dar și un lingou de aur de 18 karate modelat după forma mașinii, care a fost montat în consola centrală.
Rolls-Royce include și o umbrelă ascunsă, care seamănă cu cea folosită în film de Goldfinger, dar și un dispozitiv de urmărire care aduce extrem de mult cu cel montat de James Bond pe mașina din film. Bineînțeles, acesta nu monitorizează locația mașina, dar proiectează logo-ul 007 pe podeaua portbagajului.
Există referințe și la celebra scena de urmărire din trecătoarea Furka, din Elveția. Pe planșa de bord regăsim detalii care seamănă cu topografia munților, iar plafonul înstelat imită poziția stelelor care se aflau deasupra locației pe 11 iulie 1964. Aceea a fost ultima zi de filmare în acea locație.
Rolls-Royce spune că a fost nevoie de trei ani și jumătate pentru a finaliza acest proiect. Compania nu a dezvăluit prețul mașinii, dar specialiștii sunt convinși că suma depășește un milion și jumătate de euro.
- Citește și: Rolls-Royce Spectre Semaphore: vopsea și grafică speciale. FOTO