Skoda: 22 de ani de parteneriat cu Turul Franței la ciclism

0
3435

Turul Franței, cea mai celebră competiție de ciclism din lumea, a debutat de câteva zile. Partenerul principal este Skoda, marca din Cehia fiind în al 22-lea an de parteneriat cu cursa ciclistă din Franța.

Producătorul auto pune la dispoziția organizatorilor până la 225 de vehicule de asistență, toate fiind fie complet electrice, fie modele hibride plug-in. Printre acestea se vor afla cele două mașini roșii – Škoda Enyaq facelift și Superb iV – destinate Directorului de Cursă, Christian Prudhomme. Škoda este, de asemenea, sponsorul tradițional al tricoului verde, acordat liderului clasamentului pe puncte, și furnizează trofeele pentru câștigătorul general, liderul pe puncte, liderul clasamentului montan și cel mai bun tânăr ciclist. Cursa din acest an va aduce la start un pluton de 184 de cicliști, împărțiți în 23 de echipe, care vor concura pe parcursul a 21 de etape, acoperind un total de 3.339 km, cu finalul pe celebrul bulevard Champs-Élysées din Paris.

„Škoda Auto este mândră să marcheze 22 de ani ca partener principal al Turului Franței. În timp ce sărbătorim 130 de ani de existență Škoda Auto, angajamentul nostru față de ciclism este mai puternic ca niciodată. Așteptăm cu nerăbdare să fim parte din unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive de pe planetă, oferind o flotă modernă de vehicule electrice și hibride plug-in pentru a sprijini această cursă palpitantă. Škoda se alătură milioanelor de fani de pe traseu și celor aproximativ trei miliarde de telespectatori pentru a urmări performanțele remarcabile ale cicliștilor. Și suntem entuziasmați să ne conectăm cu acești fani prin platforma noastră WeLoveCycling și să împărtășim împreună emoția cursei.”, a spus Martin Jahn, Membru al Consiliului de Administrație Škoda Auto, responsabil pentru Vânzări și Marketing.

Turul Franței revine pe Champs-Élysées

Ediția cu numărul 112 a Turului Franței va avea loc în perioada 5–27 iulie. Marele Start (Grand Départ) va fi dat din Lille, în nordul Franței, iar finalul tradițional se va desfășura pe celebrul bulevard Champs-Élysées din Paris. Un total de 184 de cicliști, împărțiți în 23 de echipe, vor parcurge 21 de etape și 3.339 km, cu o diferență totală de nivel de 52.500 de metri. Traseul traversează Masivul Central, Pirineii, Alpii – inclusiv ascensiunea legendară de pe Mont Ventoux – și Munții Jura. Cel mai înalt punct al rutei va fi Col de la Loze, situat la 2.304 metri altitudine.

În calitate de partener principal oficial al evenimentului, Škoda Auto pune la dispoziția organizatorilor până la 225 de vehicule de asistență complet electrice și hibride plug-in. Flota va include modelul Enyaq facelift electric, precum și versiunea hibridă plug-in a modelului Superb. Pe lângă vehiculele oficiale, Škoda va aduce două modele speciale la Turul Franței din acest an: Elroq Respectline, care va însoți caravana în fiecare etapă, promovând valorile mărcii – respectul, diversitatea și incluziunea. De asemenea, fanii se vor putea bucura de a zecea mașină creată de studenții Škoda – modelul L&K 130, proiectat și construit de elevii Școlii Profesionale Tehnice Škoda Auto.

Directorul de cursă Christian Prudhomme va avea la dispoziție două „Mașini Roșii”, care vor conduce din nou plutonul – Škoda Enyaq și Superb iV. Aceste centre de comandă mobile, personalizate cu o grafică distinctivă, sunt echipate cu tehnologie de comunicație sofisticată, ce permite monitorizarea în timp real a desfășurării cursei și schimbul rapid de informații cu ceilalți organizatori.

Vă recomandăm și:

Skoda: partener principal Tour de France de 21 de ani

 

Skoda Enyaq facelift a intrat în producția de serie

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

9 − 5 =