TEST: BMW X4 M40i xDrive – Bolid pur-sânge

0
119

Compact, încordat, dar cumva cu o mină nevinovată, BMW X4 nu îşi trădează mai deloc potenţialul din spatele siglei M40i. Sau ceea ce se află sub capota ușor încruntată, prea puţin provocatoare. Asta este însă doar de fațadă…

În parcarea  sub­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­terană, unde dor­­­­­­­­­­­mitează într-o penumbră înşelătoare, noul BMW X4 M40i nu pare atât de fioros precum te-ai aştepta. Îşi camuflează atât musculatura cât şi statutul cu o naturaleţe care este străină de aroganța specifică modelelor premium supersport. La lumina zilei, situaţia nu este cu mult diferită. Melanj de eleganță, putere şi exclusivitate, X4 M40i reuşeşte să se facă plăcut şi temut fără niciun pic de efort. Nu există nimic exacerbat în liniile şi proporţiile caroseriei care să atragă atenţia că ai în faţa ta un model de referinţă din gama BMW. Motorul pe benzină de trei litri, cu şase cilindri în linie special creat pentru el, este o mostră de tehnologie şi forţă care justifică pe deplin reputaţia mărcii în domeniu. Binecuvântat cu tehnologia M Performance TwinPower Turbo şi cuplat la o transmisie automată Steptronic sport, nu trebuie să apeşi prea tare acceleraţia pentru a face cunoştinţă cu latura profund nemiloasă a acestui Sport Activity Coupe (SAC).

Până să mă imersez cu totul în valul de adrenalină stârnit de forţa brută a motorului cu şase cilindri în linie, fac cunoştinţă mai întâi cu latura sa civilizată. Nu exagerez cu nimic când o descriu drept complet inofensivă. Modurile Eco Pro şi Comfort relaxează atât de mult sistemul de suspensie şi amplifică în asemenea măsură asistența sistemului de direcţie încât condusul devine o simplă formalitate. Deşi este drastic îmblânzit felul în care răspunde motorul, BMW X4 M40i poate erupe în orice moment dacă te „mănâncă” în talpă. Ambele moduri lasă să se perceapă masa suspendată, prin tangaje mai mult sau mai puţin ample la accelerări sau frânari, bolidul celor de la BMW având o greutate proprie de 1.920 kg. Cumva îmi aminteşte de un pitbull: deşi de statură medie, când încerci să-l ridici de jos este ca şi cum ai încerca să muţi maşina de spălat… Totuşi ar fi o eroare să consideri că cele aproape două tone, sprijinite pe un set de amortizoare reglabile electronic, sunt o povară sau să crezi că X4 M40i are un comportament dinamic imatur sau nesi­­gur. Misiunea lui în ambele sce­­narii este să favorizeze la cote maxime consumul şi confortul. O face din plin! Drept urmare, accelerările sunt senine, lipsite de orice orgolii competiționale. Transmisia automată cu opt trepte negociază cum nu se poate mai elegant procesul de schimbare al acestora, cu o onctuozitate care îi răsfaţă pe toţi pasagerii, nu numai pe cel aflat la volan. Pur şi simplu, pluteşti.

Două ture şi un sfert pentru a braca roțile dintr-o parte în alta nu trădează încă vigilenţa şi determinarea cu care BMW X4 M40i poate ataca, fulgerător, virajele. Acum ai parte de o călătorie tihnită, fără niciun fel de trepidații care să deranjeze preţioasa încărcătură din pavilion, deşi jantele de 20 inci, costumate în anvelope 245/40 pe faţă şi 275/35 pe spate, nu prea sunt compatibile cu noţiunea de confort. Cu toate astea, ADN-ul de produs premium îşi spune cuvântul: şocurile de la denivelări sunt reţinute cu discreţie şi eficienţă maximă în componentele sistemului de suspensie, astfel încât pasagerii nu vor resimţi mai nimic. Doar plăcere. Tot plăcere, de o altă factură, te aşteaptă dacă renunţi la modurile „civilizate” de exploatare. Sport şi Sport+ au ciudata calitate de a te transporta într-o altă realitate. Una dominată de viteză, reacţii instantanee şi forţă brută. Componente din motoarele care mugesc sub capotele modelelor M3 şi M4 precum pistoanele, rulmenţii de la arborele cotit sau bujiile de mare putere şi-au croit drum către BMW X4 M40i şi garantează că devii posesorul unui abonament pe perioadă nedeterminată la întregul spectru de senzaţii oferite de exclusivistele modele dezvoltate sub sigla „M”. O confirmă nu neapărat valoarea maximă a cuplului motor, 465 Nm, cât mai ales turaţia de la care este disponibil, 1.350 rpm, şi palierul pe care este menţinut la această valoare, 3.900 rpm. Adică până la 5.250 rpm… Să nu uităm nici de putere: 360 de căluţi bavarezi îţi stau la dispoziţie între 5.800 şi 6.000 rpm. Iată cum se conturează din ce în ce mai clar portretul unui bolid pur-sânge. Sprintul 0-100 km/h realizat în 4,9 secunde (cu 0,1 secunde mai mult decât un 540i xDrive) parafează autoritar competența acestui SAC pe cât de robust pe atât de agil. Cu asemenea specificaţii nu este de mirare că motorul bazat pe versiunea existentă pe X4 xDrive35i devine o sursă constantă de adrenalină. Cum o poţi savura? Foarte simplu: selectează modul Sport pentru răspunsul motorului, direcţiei şi suspensiei. Din clipa asta, singura preocupare a mecanicii bavareze este să-ţi ghicească ceea ce urmează să faci. Reacțiile sunt devastatoare şi sunt însoţite de răbufniri sonore în evacuare la finalul oricărei accelerări puternice atunci când eliberezi pedala. Un deliciu! Adaugă la asta atmosfera interioară sobră și pretenţioasă şi obţii imaginea unei maşini polivalente, capabilă să facă senzaţie pe orice circuit sportiv, dar şi în faţa oricărui hotel de şapte stele.

 Text: George Drugescu /Foto: Radu Buhăniță

Articolul precedentAmintiri de la SIAB
Articolul următorBursucu: „La Kanal D suntem o adevărată familie”
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


unu × = 2