TEST: DS7 Crossback – O zi cu Opera

0
175

Dacă mă gândesc la interiorul lui DS7 Crossback cred că enunțul este cât se poate de just, chiar dacă sună cam anapoda gramatical. Cineva m-a apostrofat că albumul celor de la Queen se traduce altfel, însă i-am spus că este vorba de o altă creație, una pariziană și foarte nouă. Cred că designerii mărcii de lux franceze mi-ar da dreptate.

Deși după ce am asistat ­„live” la „reprezentația” DS Night Vision mi-am spus că „A Night at the Opera”, numele celebrului album din 1975 al grupului rock englez, ar avea totuși sens în cazul de față. Dar…
Până să ajung la acel moment l‑am privit pe DS7 în „ochii” LED și i-am admirat motivul cromat DS Wings al calandrului, cel care face trimitere la primul Citroen DS din 1955 și care încadrează extinsa grilă neagră ce-i oferă părții frontale un aspect destul de „sporty”. Profilul promite un SUV musculos și agil cu console scurte și arcele largi ale roților, impresie menținută și după ce am aflat că „inima” lui are doar 1,6 litri.

Când m-am așezat pe locul șoferului, senzația de „plin” tehnologic m-a copleșit în ciuda bordului, consolei centrale, panourilor laterale și a scaunelor îmbrăcate în piele. Două ecrane mari îmi atrag atenția, unul personalizabil al computerului de bord, amplasat în spatele volanului, și unul central care se „ocupă” de centrul de infotainment, ambele de 12 inci. Pe bord, în zona alveolei pasagerului, apare înscrisul Opera, ca o insignă prinsă în „pieptul” bordului, și imediat privirea îmi caută prin parbriz scena pe care ar trebui să urmăresc un eventual spectacol. În fapt este una dintre cele patru ambianțe, numite de designeri „inspirații”, care diversifică opțiunile de personalizare ale interiorului. Alături de Bastille, Rivole, Faubourg – denumirile care amintesc de simboluri ale metropolei pariziene, locul de naștere al mărcii DS – Opera definește un interior din piele Nappa Harmonie Allezan într‑o combinație maro-negru, cu un model gen brățară de ceas pentru scaune și banchetă. Combinația este valabilă pentru nivelul de echipare Grand Chic, cel-mai-cel dintre cele trei disponibile. Oricum, cuvântul de ordine al lui DS7 este „rafinament”. Există o veritabilă consonanță între suprafețele din aluminiu randalinat în genul pieselor de „haute horologerie”, care include comenzile de pe consola de podea, cele de pe volan și ­mânerele interioare ale portierelor, și cele din piele ale căror îmbinări s-au făcut prin intermediul unor tighele simple. O „rezolvare” de design prin care nimic nu este ostentativ și creează o imagine unitară a interiorului. Iar partea de orologerie este prezentă prin modelul B.R.M R180 de deasupra ecranului central, rod al parteneriatului dintre DS și Bernard Richards Manufacture, unul dintre numele franceze recunoscute pentru ceasurile inspirate din lumile motorsportului și automobilului. Atunci când apăsați butonul de pornire al motorului amplasat chiar între acesta și ecranul digital central, rama ceasului pivotează la 180° dezvăluindu-i cadranul dreptunghiular.


De altfel, momentul „activării” lui DS7 din cheia inteligentă este ­vizibil și pentru privitorii de afară. Doar să fiți atenți la momentul aprinderii farurilor la cursele circulare individuale ale celor trei fascicule LED din fiecare bloc optic și aveți impresia că SUV-ul s-a trezit și încearcă să se lămurească unde anume se află. După ce Active LED Vision au revenit în poziția de drum comutați în „drive”, apăsați accelerația și drumul este al dvs.

Sub capotă am avut motorul PureTech de 1,6 litri ce dezvoltă 225 CP și un cuplu motor maxim de 300 Nm, unitate dezvoltată de PSA cu cei de la BMW, cuplată la o cutie de viteze Aisin cu 8+1 raporturi. Ansamblul încearcă să demonstreze că francezii s-au străduit să ofere SUV-ului o atitudine elegantă, de mașină de clasă mare, chiar dacă cei 4.573 mm ai lungimii încearcă să o mențină în segmentul compact. Aici ar avea avantajul unui interior larg, comandat de ampatamentul de 2.738 mm și de spațiul extins pentru picioarele ocupanților banchetei, la care adăugați un volum de înmagazinare de 555 de litri pentru portbagaj. O rețetă potrivită pentru cei ce o vor folosi 90% din timp pentru deplasarea în oraș, iar restul timpului în deplasări lungi. Adică un SUV transformat într-un casnic breack sau combi, dar cu mare clasă. Așa că o transmisie integrală nu este necesară. Totuși aveți la dispoziție o rază de bracare de 5,23 m care ar face invidioși destui reprezentanți ai clasei subcompact și un sistem Drive Mode care vă pune la dispoziție patru setări: Eco, Confort, Normal și Sport. Aici un cuvânt de spus îl are sistemul Active Scan Suspension care analizează condițiile de rulare și se ajustează automat, pentru ca DS 7 Crossback să abordeze cu ușurință imperfecțiunile drumului. Iar partea cea mai faină a infuziei de tehnologie este DS Night Vision ce vă oferă remarcabilă vizibilitate a drumului și trotuarului pe timp de noapte. Sistemul dispune de o camera cu infraroșu în grila frontală care identifică obiecte, pietoni și animale de pe drum și din apropierea sa, până la distanța de 100 de metri, pe care îi veți vedea pe ecranul din spatele volanului.
Un prieten care a fost martorul întregii povești mi-a spus că în interior s-a simțit în postura unei veritabile loje din care a asistat la spectacolul oferit de DS7 Crossback și al lumii deopotrivă. Cam poetic spus, dar tind să-i dau dreptate.

Foto: Radu Buhăniță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei − 1 =