Mini Cooper S: Aceeaşi bestie dar mai mare. Tot simpatică. Mult mai grozavă când se dezlănţuie dar, bizar, mai economă.
Dacă faci parte din rândul conservatorilor ai un motiv de îngrijorare cât se poate de bun: micul bolid nu mai este o maşină pentru doi adulţi şi doi plozi care se mai încalţă încă cu fesul. Nuuu!… Este un „4 locuri” veritabil. Și verificabil. La fel este şi sentimentul că, din când în când, te afli la volanul unui kart de campionat sau, de ce nu, în şaua unui naked îndârjit.
Noul Mini Cooper S s-a făcut mare. Nu numai pentru că aşa scrie în mapa de presă. Se vede cu ochiul liber. Cumva, toţi avem „sudată” pe retină imaginea bonomă a acestui automobil emblematic, cu proporţiile sale liliputane şi moacă jovială. Aşa că, evidența este imediat receptată şi asimilată. E vorba de 98 mm câştigaţi la lungimea totală, 44 la lăţime şi 7 la înălţime. O explicaţie a francheţei cu care vânjosul Cooper S „se dă mare” ar fi şi faptul că este cel mai bine dezvoltat dintre toate Miniurile pentru că are 29 mm în plus la lungime faţă de ele – 3850 mm, în total.
Odată instalat în scaun se poate vorbi de spaţiu îndestulător pentru pasagerii din faţă. Probabil că o parte din cei 28 mm adăugaţi la ampatamentul vechiului model s-au strecurat în lungimea cursei de reglare longitudinală a scaunelor. Acest amănunt este cel puţin la fel de important şi pentru cei din spate. Pe lângă faptul că acum putem vorbi la plural despre ei, staţionarea pe banchetă nu mai poate fi percepută ca un supliciu elevat. Extinderea lungimii pernei cu 23 mm şi o semnificativă aerisire la nivelul umerilor creează cadrul în care se poate vorbi – în sfârşit! – de comfort. E drept că e unul limitativ pentru cei „săriţi” de 1,8 metri dar asta nu înseamnă că nu pot călători câteva sute de kilometri numai cu una, maxim două pauze pentru degriparea articulaţiilor. Glumesc… Deşi maşina din test are un plafon panoramic cu trapă integrată, spaţiul din zona capului este de la excedentar (în faţă) la bunuţ (în spate). Reconfigurarea dimensională a lăsat urme şi în portbagaj: volumul util a crescut cu 51 litri, ajungând la 211 litri. Începe să mă tachineze gândul că Mini capătă accente de maşină practică… E puțin enervant, nu-i așa? Din fericire îşi păstrează aspectul vesel dar năbădăios cu care ne-a obişnuit.
Display-ul central s-a mai rotunjit niţel şi a făcut loc unui ecran color cu diagonala de 8,8 inch, bordul parcă s-a mai îngustat şi au apărut multe elemente de iluminare ambientală. Consola centrală păstrează butoanele de inspiraţie aeronautică şi are foarte clar delimitate cele două „centre de comandă”: aerul condiţionat şi dedesubt, comenzile principalelor sisteme de siguranţă activă. Dacă eşti atent şi la curent cu noile configurări ale bordului BMW o să descoperi butonul care adună sub comanda sa recunoaşterea pietonilor pe timp de zi şi avertizarea de impact. Ambele sisteme de un real folos la noi şi capabile să intervină prin frânare în caz de pericol. Butonul de pornire al motorului nu trebuie căutat: este cel mai vizibil şi singurul care are baza iluminată. Motorul cu patru cilindri în linie are 1998 cmc şi se recomandă prin 192 CP şi 280 Nm. Parte a noii generaţii de motoare acesta dispune de tehnologia Mini TwinPower Turbo care înglobează injecţia directă, turbina de supra-alimentare, controlul variabil al axelor cu came şi distribuţia variabilă dublă. Cu atâta control aplicat pocesului de ardere nu e de mirare că puterea maximă este oferită pe un palier de turaţii cuprins între 4700 şi 6000 rpm iar cuplul maxim este disponibil de la 1250 rpm până la 4750 rpm. Ca și cum nu ar fi suficient, funcţia overboost ridică cuplul maxim până la 300 Nm în momentele de criză care se confundă până la suprapunere cu cele de extaz. Sau invers. Transmisia automată cu şase trepte în combinaţie, pentru prima dată la Mini, cu funcţia Start&Stop, încununează o fișă tehnică meritorie din care mai face parte, tot la capitolul premiere, şi sistemul de suspensie Electronic Damper Control.
Amortizoarele separate de punţi prin conexiuni triple pot fi reglate în două registre de lucru tipice: comfort sau sport. Direcţia, indiferent ce program de configurare al șasiului preferi, Green, Mid, Sport, se simte încrâncenată şi oferă un control de o acurateţe pe care drumurile zilnice nu au cum s-o exploateze integral. Stabilitatea mult îmbunătăţită îşi datorează eficacitatea şi egalizării ecartamentelor față-spate, obţinută prin creștererea lor cu 42, respectiv 34 mm. Acum ambele măsoară 1485 mm. Nici aportul în ceea ce priveşte aderența, adus de anvelopele 205/40 R18, nu ar trebui neglijat. Interesant este că şi cu DTC (Dynamic Stability Control) decuplat, sentimentul că eşti de neclintit de pe asfalt este unul foarte puternic. Asta se întâmplă pentru că mai există ceva care veghează asupra stabilităţii/ direcției maşinii: sistemul de blocare electronică a diferenţialului – Electronic Differential Lock Control. Intervenţia sa selectivă ajută la păstrarea aderenței în virajele strânse prin frânarea roţii care se roteşte în gol concomitent cu direcţionarea cuplului motor spre cealaltă. Efectul se resimte cu maximă transparență prin intermediul volanului care rămâne stabil, fără să se cabreze într-o parte sau în alta cum s-ar fi întâmplat dacă diferenţa de tracţiune stânga-dreapta nu ar fi eradicată. Fiind greu pe puntea faţă datorită motorului uriaş, ceea ce îl predispune la un comportament subvirator, Mini Cooper S vine echipat cu „Performance Control” care anticipează orice tendinţă subviratoare şi contracarează înainte de a se atinge pragul critic.
Cu toate aceste ajutoare nu e de mirare că manifestă un comportament neutru în mai toate situaţiile accesibile pe reţeaua de drumuri publice. Tocmai acesta este motivul pentru care te poţi bucura în voie de fiecare din cele trei configurări ale șasiului dar mai ales de cea Sport. Mormăiala morocănoasă a motorului, rateurile sonore din tobe pe retrogradările de treaptă şi pulsaţiile acelor de la vitezometru şi turometru te duc într-o stare pe care nu m-aş feri să o numesc halucinantă. Micul Mini îşi arată colţii. Şi muşchii. Abia acum căpăta sens şi prezenţa dungilor de pe capotă. Nu există „goluri” de putere în timpul accelerărilor făcute până la pragul maxim suportat de motor – 6500 rpm. Orice viteză ai avea şi în orice treaptă te-ai afla, forţa care te trage înainte pare a fi constantă. Dar necruţătoare! Prima treaptă urcă vertiginos până la 50 km/h, a doua până la 80 km/h iar a treia până la 140 km/h. Volanul gros, scaunele sport, interiorul negru şi fundalul sonor asigurat de evacuarea dublă nu fac altceva decât să te incite și să te provoace mereu.
E felul lui Mini de a pune stăpânire pe tine. Şi e atât de bine…
Drive-test realizat de George Drugescu
Foto: Tibi MÎNZU
