TEST: Peugeot Rifter – Doza de dinamism

0
157

Silueta robustă este nuanţată de armura formată de setul de protecţii care îi blindează pragurile, arcele aripilor, partea inferioară a uşilor şi ambele spoilere. Noul Peugeot Rifter arată ca un soldat echipat cu tot harnaşamentul, gata să plece la luptă.

Aspectul cazon se strecoară şi în amenajarea spaţiului interior, senzaţie întreţinută de prezenţa consistentă a materialului plastic. Dar, printr-un artificiu stilistic reuşit, atmosfera este destinsă de sistemul i-Cockpit, transferat în bloc de pe gama de turisme a constructorului francez. Un volan dublu aplatizat, de numai 35 de cm pe cea mai mare latură a sa, ceasuri de bord poziţionate deasupra planşei, în deja celebra consola flotantă, tabletă color cu diagonala de 8 inci şi climatizarea automată asigură doza de ospitalitate menită să îndulcească radical experienţa oricărei călătorii. În plus, permanent conştientizezi imensitatea spaţiului avut la dispoziţie. Construit pe o platformă nouă care combină elemente din arhitectura structurii multi-modulare EMP2 (dedicată vehiculelor compacte şi de clasă medie) în partea din faţă cu elemente preluate de la structurile utilizate anterior în gama utilitarelor uşoare în zona din spate, Rifter emană prin toţi porii funcţionalitate şi spaţiu. Fie şi numai prezența uşilor spate culisante este suficientă pentru a înţelege că întreaga strategie în dezvoltarea lui Rifter a fost subordonată aspectelor practice.

Raftul de deasupra parbrizului cu un volum de 18 litri la care se adaugă, în cazul versiunii de echipare Active, cele opt spaţii de depozitare presărate în zona planşei de bord şi a consolei centrale, confirmă exact acelaşi lucru. În ciuda dimensiunilor de gabarit generoase – 4.400 mm lungime, aproape 1.900 mm înălţime şi peste 1.900 mm lăţime – noul Rifter nu îmbracă aspectul contondent specific utilitarelor. Rotunjimi amestecate armonios cu suprafeţe plane îi conferă aspectul fluid şi doza de dinamism aşteptată astăzi de la un astfel de automobil. Un ampatament mai mare decât al unui Citroen C5 Aircross şi o gardă la sol mai mare decât a unui Dacia Duster nu au cum să nu îi confere toate atributele posibile în materie de spaţiu, funcţionalitate şi capacitate de trecere. Şi iată cum, animat de motorul diesel de 1,5 litri şi 100 CP, noul Peugeot Rifter este gata să demonstreze că şi cu puţin se pot face multe. Evident, o masă proprie de aproape 1,5 tone, pare să fie o sarcină dificilă pentru un motor atât de mititel. Constat repede că nu este aşa. Primele trei trepte ale transmisiei manuale sunt etajate scurt în timp ce ultimele două sunt extrem de flexibile, ultima permiţând rularea cu viteze cuprinse între cea maximă şi 60 km/h. Pe de altă parte, cuplul de 250 Nm este suficient pentru a adăuga călătoriilor un ritm sprinţar, extrem de agreabil. Totuşi, indiferent de treaptă, între 1.000 şi 1.750 rpm (când este atins vârful maxim al cuplului motor) răspunsul motorului este lipsit de chef. Chiar lenevos…

De la 2.000 rpm în sus, lucrurile se schimbă, însă, semnificativ. Chiar şi la 100 km/h, în treapta a V-a, dacă apeşi acceleraţia, motorul trage cu râvnă. Urcă cu lejeritate până la 140-150 km/h şi dă permanent dovadă de entuziasm. Treapta a patra este perfectă pentru depăşiri în gama vitezelor 70-130 km/h, căreia îi corespunde intervalul de turaţii cuprins între 1.750 şi 3.500 rpm. Elasticitatea transmisiei întreţine un stil de condus lejer, foarte confortabil. Abia la 60 km/h şi 1.250 rpm primeşti indicaţia de schimbare a ultimei trepte cu a patra. Aşadar, Rifter poate fi condus asemenea unui autoturism obişnuit, în ciuda dimensiunilor de gabarit. Inclusiv nivelul de zgomot în mers este perfect comparabil cu al unui model compact cu pretenţii. Volanul liliputan este conectat la un sistem de direcţie bine calibrat, iar frânele (cu discuri la toate roțile) răspund liniar, ceea ce oferă un grad ridicat de predictibilitate şi control. Condusul de plăcere în afara oraşului este întreţinut de spaţiul enorm pus la dispoziţia pasagerilor, de intervenţiile subtile şi eficiente ale sistemului de păstrare a benzii de rulare, de excelentul mariaj dintre motor şi transmisie, de suprafaţa vitrată extinsă (parcă ai călători într-o vitrină…), de abundența de spaţii de depozitare şi de scaunele cu o conformaţie comodă care nu te obosesc deloc la drum lung.

Este evident, însă, că o caroserie cu dimensiuni atât de generoase poate fi uşor incomodă în traficul urban. Dar Rifter dispune de aptitudini menite să uşureze utilizarea sa până şi în cele mai înguste spaţii citadine, cum ar fi parcările subterane ale mall-urilor. Aşa se face că, în loc să deschizi hayonul cu o lungime de 132 cm, articulat în partea sa superioară, este suficient să deschizi luneta care măsoară doar 58 cm. Mai mult chiar, copertina rigidă a portbagajului poate fi coborâtă la un nivel situat cu doar 26 cm sub rama inferioară a lunetei astfel încât sacoșele cu cumpărături pot fi încărcate fără a mai fi nevoie de deschiderea completă a hayonului. Acelaşi efect, de creştere a funcționalității, îl au şi uşile spate culisante care asigură un acces facil pentru pasagerii care vor călători pe bancheta spate. Surprinzătoare este şi suspensia care reuşeşte pe de o parte să asigure un nivel de confort foarte bun, iar pe de altă parte să susţină un condus sprințar chiar şi în viraje. Evident, în acest ultim caz, ruliul nu poate fi ignorat, dar este foarte bine înăbuşit de lăţimea şi ecartamentele mari (cel din spate superior unui Ford Focus). La 100 km/h, în ultima treaptă, motorul consumă doar 3,5 litri şi toarce undeva pe la 2.000 rpm. Portbagajul are un volum util de 775 litri până la nivelul copertinei şi poate acomoda obiecte cu lungimi de până la 2,7 metri. Uşile culisante au geamuri acţionate electric, solicitare venită din partea departamentului de marketing. Mi se pare mie sau noul Peugeot Rifter este gata să se ia la trântă cu orice concurent, de la orice marcă, ce îi vizează pe aceia dintre noi care caută un automobil versatil, capabil să se adapteze oricărei destinații (mai ales dacă este echipat cu sistemul opțional Advanced Grip Control) și oricărei sarcini, fără a face rabat de la confort, siguranță și tehnologie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei × 2 =