
Acum un an când se lansa modelul Renault Talisman, constructorul francez voia să cucerească cât mai multe teritorii în segmentul D. Misiunea se anunța dificilă pentru că trebuia să se „dueleze” cu adversari de teapa lui Ford Mondeo, VW Passat sau Opel Insignia.
Pe piața noastră Renault Talisman a intrat în primul trimestru al anului trecut și dispune de aceeași platformă CMF (Common Module Family) a Alianței Renault-Nissan pe care sunt construite și modelele Megane, Espace și Kadjar.
Nu este prima dată când vorbim despre Renault Talisman, însă, când este vorba de un veritabil challanger în clasa medie și cu un comportament rutier adaptiv, cine poate să stea locului?
Motorul de 1,6 litri, supraalimentat, chiar și pentru cei 200 CP, poate părea o alegere surprinzătoare pentru masa de 1,5 tone a mașinii. Francezii au apelat la un derivat al motorului turbo cu injecție directă ce poartă semnătura celor de la Renult Sport, dar care trebuie să fie în stare să dezvolte pentru Talisman, la comandă, personalități multiple: să fie mașină de casă, partener de business, dar și atlet atunci când este nevoie. Mulți s-au referit la cuplul de 260 Nm care, în opinia generală, nu este suficient pentru un reprezentant al segmentului D cu alură sportivă. Totuși, după spusele constructorului, cele 7,6 secunde necesare sprintului pentru 100 km/h ar trebui să mai calmeze spiritele neîncrederii.
Dacă este agil pentru cei aproape 4,85 metri ai săi? Răspunsul îl dă transmisia EDC cu 7+1 raporturi și tehnologia Multi-Sense. Prima oferă suficientă continuitate tracțiunii și timpi scurți de trecere de la un regim de turații la altul. A doua este responsabilă de comportamentul multiplu. Și nu de capul său, ci la cererea celui de la volan. Aveți la dispoziție patru setări pre-programate (Eco, Comfort, Neutru și Sport), la care se adaugă modul Perso complet configurabil. Ce puteți face cu acestea? Puteți jongla cu răspunsul motorului în accelerare, cu răspunsul direcției împreună cu configurarea sistemului 4Control, implicit cu setările pentru suspensii și cu răspunsul transmisiei în funcție de opțiunile alese.
Cum o faceți? Prin intermediul R-Link 2 a cărui tabletă verticală de 8,7 inci vă permite să accesați sistemul Multi-Sense Renault. O puteți face tactil sau cu ajutorul comutatorului rotativ multifuncțional pe consola centrală. Tot aici aveți un „shortcut”, adică un buton de comandă rapidă, care, prin simpla sa apăsare îi permite șoferului să treacă de la modul Comfort la cel Sport sau invers.
Și încă un lucru fain, tot de pe tabletă vă puteți selecta culoarea luminii ambientale în albastru, roșu, violet, sepia sau verde ori a cadranelor instrumentelor de bord. Sau a zonelor de masaj și a intensității acestuia atunci când stați în scaunul șoferului și aveți un drum lung de parcurs. Și o mică precizare, acestea sunt avantajele când ai la dispoziție „cea mai cea” echipare a gamei. Adică Intens.
Text: Radu BUHĂNIŢĂ/ Foto: Emilia PETRE