TEST: Renault ZOE 50 – Întâlnire electrică

0
128

După opt ani de la apariție, Renault ZOE a ajuns la cea de-a treia generație și beneficiază acum de autonomie extinsă, putere mărită și port de încărcare dual.

Mă gândeam că acum doi ani, când am condus-o pe sora mai în vârstă, cea din a doua generație, senzația de „amică bonomă” m-a urmărit de-a lungul testului de atunci și nu am prea scăpat de ea nici acum. Dar până să ajungă la mine, am făcut cunoștință de la distanță, prin sunetul acela de navă spațială scos de motorul electric în timpul mersului. Exact așa a fost și de data asta, doar că a apărut și un „wow” de surprindere după ce ne-am privit ochi în… faruri. Designul exterior este cumva schimbat… dar același și mă duce cu gândul că cea de-a treia generație este construită cam pe aceeași platformă, mai ales dacă țin cont de gabarit, doar că acum are un aer cochet și freș.


Este evident că adoptă aceeași estetică, precum cele mai noi modele ale grupului Renault, blocurile optice având aceeași semnătură luminoasă în formă de C, care este acum unul dintre elementele distinctive ale identității mărcii Renault.
Mă gândeam că povestea noului avatar ZOE ar începe perfect cu un „Sesame, deschide-te!” atunci când m-am aflat în fața ușii șoferului, însă faza a fost posibilă abia după ce am primit „cheia fermecată”, transformată în card inteligent. Accesul este destul de restrictiv pentru cineva înalt, însă interiorul te răsplătește cu același aer cochet și cu un bord clar, eliberat de controalele obișnuite. Poziția șoferului este surprinzător de înaltă (aviz bateriei din podea), iar parbrizul este destul de restrâns, montanții A contribuind și ei la această impresie. Însă, Zoe este totuși o subcompactă, iar dacă mă gândesc și la montanții actualului Clio îmi dau seama că este o problemă doar de obișnuință și ține de timpul petrecut în mașină.
Apăs butonul de pornire și… liniște. Realizez că ceva funcționează totuși dacă țin cont că se „aprinde” ecranul de 10 inci din spatele volanului și cel tactil de 9,3 inci al tabletei centrale. Interiorul este schimbat complet, iar partea care o să le gâdile orgoliul adepților eco este că pentru componentele acestuia s-au folosit materiale reciclate. Consola centrală găzduiește un spațiu pentru depozitare mărit față de generația anterioară. Cele două suporturi de pahare de sub e-shifter, adică schimbătorul de viteze, pot susține un termos, sticle și alte recipiente. Sub acesta, există acum spațiul dedicat telefonului unde poate fi încărcat prin inducție (opțional). Dacă nu, vă rămâne soluția clasică cu încărcatul de la brichetă.
Frâna de mână acum este automată, indiferent de nivelul de echipare, și eliberează spațiul consolei centrale ocupat de obicei de clasicul levier. Și că tot am pomenit de spațiu, pentru ocupanții locurilor din spate acesta rămâne, totuși, ­apanajul taliei acestora.
La drum o să placă multora faptul că nu sunt decât două pedale, iar pentru punerea în mișcare este suficient să-i dați un „bobârnac” înapoi e-shifter-ului care are aceeași atitudine ca a unui joystick. Nu aveți de schimbat trepte de viteze pentru că nu aveți decât una. Apăsați pedala de accelerație, comutați în D și „p-aci vă este drumul!”. Însă mai aveți și un mod B la dispoziție care îi permite lui ZOE să recupereze din energia folosită de câte ori decelerați sau frânați. O să vă prindă foarte bine în oraș.
Puterea motorului a crescut acum la 100 kW, adică echivalentul a 136 CP în lumea motoarelor cu combustie. Cuplul a crescut și el de la 225 Nm, la 245 Nm. Iar asta înseamnă în primul rând o accelerare îmbunătățită la viteze medii și mari, în special când vă hotărâți să părăsiți limitele orașului și să porniți spre destinații externe, dar nu prea îndepărtate dacă nu vreți să apelați la reîncărcare. Adică aveți la dispoziție vreo 400 km, în ciclu WLTP, față de cei 300 anteriori. De fapt aici „number one” este noua baterie de 52 kWh, care vă oferă o doză consistentă de confort psihic, cam cu 30% dacă o raportați la autonomie. Iar confortul la rulare este mult mai „pufos” grație noilor setări ale suspensiei.
Și încă un fapt remarcabil este că în spatele logoului Renault din față există acum de un conector Combo (CCS), puțin mai mare ­decât cel anterior. Acesta conține o priză standard europeană, însoțită de un conector cu doi pini pentru încărcarea la curent continuu. Aceasta din urmă, dacă sunteți pe o autostradă, de exemplu, în 30 de minute vă poate furniza o autonomie de 150 km, de multe ori suficienți să ajungeți la destinație, altfel în 70 de minute aveți bateria încărcată la 80% din capacitate, adică vreo 300 km.
Când am plecat spre locul de predare, un cunoscut m-a întrebat încotro mă îndrept și i-am răspuns grăbit că mă duc la o întâlnire electrică cu ZOE. I-am aruncat din mers că ne-am plimbat prin oraș, că ne-am înțeles de minune și acum o duc acasă. Omul m-a privit strâmb și m-a întrebat jenat „…știi, da’ tu nu cumva ești însurat?”.

Foto: Radu BUHĂNIȚĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt − = 7