TEST: Suzuki Vitara – Samurai sau Vitèz?

Suzuki Vitara AllGrip 1,6 benzină – 30.000 km drive test

Cea mai de elitistă și mai onorabilă categorie de luptători medievali japonezi sunt considerați Samuraii. În egală măsură, cam în aceeași perioadă, în Imperiul Austro‑Ungar, Vitèz reprezenta aspirația oricărui combatant. Am preluat ultima variantă japoneză (fabricată în Ungaria) a binecunoscutului model Suzuki Vitara, pentru a înțelege cum se comportă într-o călătorie de un an și un parcurs de 30.000 de km. Să vedem ce este, Samurai sau Vitèz?

Primul contact pe care îl ai cu Suzuki Vitara este aspectul exterior. Modelul testat de noi a fost alb, deci ușor cam pretențios pentru București. Design-ul pe care l-au propus japonezii este plăcut și atrage privirea imediat. Totodată, constructorul vine în întâmpinarea tendinţelor pieţei și prezintă câteva variante de caroserie vopsită în două culori, cum ar fi roșu cu negru sau verde cu alb. Grila față are un aspect chiar războinic, iar luminile de zi cu LED imită vechile apărători de la căștile samurailor.
Caroseria pe care o aruncă în luptă constructorul japonez folosește aceeași platformă cu fratele S-Cross, are aspectul de SUV compact pe stilul jeep, care aduce chiar și cu binecunoscutul Range Rover Evoque, într-o variantă de off-roader prietenos. Este mai scurt decât S-Cross cu 100 mm și intră în concurență directă cu Opel Mokka, Dacia Duster sau Renault Captur. Prezintă un nivel de accesorizare ridicat, fapt pentru care se integrează perfect în traficul de oraș.
Totuși, felul japonez de a construi mașini este inconfundabil și remarcăm o caroserie ușoară, cu uși pe care trebuie să le închizi cu hotărâre, bușonul rezervorului a cărui deschidere se face de la o clapetă din interior și care, împreună cu toba finală de eșapament sunt poziționate pentru trafic pe partea stângă. Ei bine, asta se dovedește a fi un avantaj la benzinărie, pompa fiind tot timpul liberă, deoarece mașinile europene au bușonul pe partea cealaltă…
La interior, ambianța este plăcută, specifică mașinilor mai… mititele. Postul de comandă este destul de micuț și comenzile sunt la îndemână. Volanul și schimbătorul de viteze sunt învelite în piele, plăcute la atingere și nu devin plictisitoare sau enervante și nici nu se uzează cu trecerea timpului sau a kilometrilor. Ar fi fost necesară și o cotieră ca echipare de origine, dar se poate monta și ulterior. Informațiile pe care le dă afișajul computerului de bord sunt suficiente, deși pentru a accesa comenzile acestuia trebuie să strecori mâna prin volan, o altă caracteristică a mașinilor japoneze. Pe consola centrală se găsește un radio-CD cu touch-screen și cu comenzi pe volan. Mi-a plăcut opțiunea „car-link” prin care ecranul mașinii îți afișează diverse aplicații ale telefonului cum ar fi mesaje, apeluri, GPS sau muzică. Din păcate, în România (și service-urile nu au încă o soluție), nu funcționează decât pentru iPhone, utilizatorii altor tipuri de smartphone rămânând frustrați. Ecranul tactil reacționează repede, deși uneori sonorul mai „dă rateuri” și este prompt, reacționează cu întârziere sau deloc sau nu se coordonează cu telecomanda de pe volan.
Nu știu cum va fi viitorul. Dar, această abordare cu touch-screen le dă un stres în plus celor care iau masa „în oraș” pentru că orice amprentă sau impuritate de pe mâini rămâne vizibilă pe ecran. De asemenea, în orașele prăfuite (cum este Bucureștiul) sau după un drum pe la țară, tot praful este așezat liniștit pe ecran.
Modul de organizare al habitaclului este bine gândit, ergonomic. Scaunele sunt comode și nu creează mare disconfort la drum lung. Încălzirea pentru scaunele din față este viguroasă și nu reziști prea mult cu butonul în poziţia Hi. Climatizarea este automată cu afișaj, iar aerul condiționat respectă doleanțele asiaticilor fiind cu adevărat rece. Până și pe cele mai aprige călduri nu poți să ții termometrul mai jos de 23 de grade. Posibilitatea de a fracționa bancheta mărește semnificativ capacitatea de încărcare a portbagajului, oferind astfel satisfacție din punct de vedere al bagajelor unei familii cu un copil sau unui cuplu pasionat de îmbrăcăminte în călătorii.
În oraș mașina se încadrează perfect. Trece ușor peste denivelări, gropi și linii de tramvai și se simte bine în traficul aglomerat. Cu un rezervor poți parcurge cam 400-500 km, iar comportamentul mașinii satisface aproape orice gust.
Pentru pasageri, viața în Suzuki Vitara este oarecum simplă și liniștită. Ei se așează comod în scaune, cuplează centura, pe bord apărând exact numărul și poziția centurilor cuplate, și călătoria poate începe. Pentru șofer însă, este altceva.
Motorul, odată pornit, este silențios și merge rotund. Cutia lungă, în 5+1 trepte, face ca motorul să fie gurmand și să îi placă „turele”. Cu cât îl ții mai turat, cu atât este mai atent la tine și la comenzile pe care le dai mașinii. Ar fi mers o cutie în 6+1 trepte, care ar fi dinamizat și relaxat mai mult comportamentul motorului și al mașinii și ar fi redus consumul.
Este de remarcat senzorul de distanță față de un obstacol din față. Pe autostradă este o adevărată relaxare, mașina reducând viteza docilă, față de un vehicul din față în funcție de setările făcute la cruise control. În oraș, el devine foarte vigilent și te avertizează la toate apropierile de mașina din față la semafoare sau treceri de pietoni. Totuși uneori, te trezești că mașina pune frână singură și atunci când nu este nimeni în fața ta sau când virezi pe străduțe înguste cu multe mașini parcate. Această vigilență a senzorului ne-a creat chiar o ușoară dependență și, mergând cu altă mașină, parcă ne lipsea cumva…
Sistemul „stop & go” este destul de prietenos și nu îți oprește motorul chiar tot timpul. Este neplăcut pe vreme călduroasă pentru că, odată cu oprirea motorului se oprește și aerul condiționat. În traficul haotic din București, unde este nevoie să te strecori prin cele mai mici portițe pe care ți le lasă ceilalți șoferi, este bine să îl oprești totuși pentru că te va încurca când nici nu te aștepți.
În oraș, pe ploaie, uscat sau zăpadă, mașina se comportă bine. Este de ținut minte să se cupleze, înainte de plecarea de pe loc, opțiunea „snow” a diferențialului pentru că, deși merge și cu „auto”, pot apărea erori în computerul central.

În afara orașului, mașina este onestă, sinceră pentru categoria în care se încadrează. Datorită cutiei cu puține trepte consumul este ridicat în regim de autostradă sau în cazul unui condus mai dinamic, mai ales atunci când apelăm și la opțiunea „sport”. Am folosit ca reper al consumului traseul București – Arad, care este o rută completă și care cuprinde toate categoriile de drum: autostradă, drum național, cățărare și coborâre pe drum de munte cu serpentine etc. Astfel, un rezervor, în condiții de condus normale, îți ajunge pentru acest drum. Am constatat cu surprindere că, pe autostrăzile din afara țării, pe lungul și frumosul nostru drum către, și de la salonul auto de la Geneva, consumul a scăzut semnificativ, cu cel puțin 5%, față de cele din Ungaria și România. Așadar, în luna martie am experimentat consumul mașinii în București, pe un drum București – Geneva și retur, apoi prin România pe rutele București – Brașov și București – Pitești. Am calculat pe un parcurs de 6.805 km un consum în oraș cuprins între 10,37 și 11,41 l. Au fost și condiții de iarnă și porțiuni de drum acoperite cu zăpadă.

Fiind încadrată și la categoria autovehiculelor cu care poți aborda off-road am încercat și această variantă. Astfel, tracțiunea integrală permanent gândită de japonezi este interesantă. Mașina se comportă bine pe drumuri accidentate sau pline de noroi, putând aborda și variante pe lângă drum. Este dezavantajată aici de concurenta directă Dacia Duster datorită gărzii la sol mai mică și a unghiurilor de atac diferite. Cu toate acestea, dacă nu ți-ai propus să faci cine știe ce cascadorie și să mergi pe unde nu merge nici tractorul, mașina te va asculta docilă și te va surprinde din ce situații știe să iasă. Să nu uităm un element esențial aici. Este important pe drumuri cu noroi sau zăpadă, atunci când blocăm diferențialul prin comanda „lock”, să decuplăm ESP-ul, care se „sperie” de alunecările frecvente ale roților și taie accelerația riscând astfel să rămânem împotmoliți.
Pe zăpadă comportamentul este diferit. În oraș, sau prin zone mai puțin circulate, echipată cu anvelope corespunzătoare, mașina se avântă voios în zăpada afânată, tracțiunea integrală făcându-și perfect datoria. Pe drumurile naționale sau autostradă, acoperite cu zăpadă, ținuta de drum este bună cu atenționare la trecerea cu viteză peste denivelări, sau prin zăpadă troienită, unde spatele se poate descărca și pot apărea derapaje ușoare, datorită faptului că, majoritar, greutatea mașinii este pe față și chiar tracțiunea este cu o pondere mai mare spre partea frontală.
Pe parcursul celor 30.000 de kilometri mașina s-a comportat bine, trecând cu succes prin cele patru anotimpuri. Am realizat împreună și o trecere prin trei revizii. Prima la 1.500 km, pe care sincer nu am înțeles-o, de parcă mașina nu ar fi ieșit din fabrică „cu toate căsuţele bifate”. Apoi două „normale” la 15.000 şi 30.000 km. Ca defect major, am rămas fără frână în apropierea celor 30.000 km, plăcuţele faţă cedând brusc, la o frânare simplă, fără nicio avertizare prealabilă. La service am aflat că există senzori de avertizare uzură, dar numai pe una dintre cele două plăcuțe. Pe cea care se uzează mai repede. Se pare că noi am avut un stil de condus atipic și am uzat mai repede cealaltă plăcuță. Ca un eveniment normal, am înregistrat necesitatea înlocuirii ștergătoarelor de parbriz după împlinirea celor 30.000 de kilometri.
În concluzie, putem spune ca Suzuki Vitara Allgrip este o mașină onestă din punct de vedere al raportului calitate+opționale versus preț și este potrivită pentru toate categoriile de persoane, incluzând aici un cuplu și chiar o familie cu un copil. Parcă, totuși, este mai potrivită pentru o fată sau mămică deoarece acoperă dorința de SUV a fetelor și este și ușor de manevrat în oraș, iar băieții preferă tot timpul ceva mai… puternic. Știți voi!? Nu se știe niciodată când trebuie să își arate mușchii la un semafor.
După acest periplu interesant și frumos alături de Suzuki Vitara, nu am putut să ne lămurim dacă este Samurai sau Vitèz, pare a fi nici unul nici altul și, totuși, parcă are câte un pic din amândoi.

Text: Christian FIELDMAN / Foto: Daniela MARINESCU, Radu BUHĂNIȚĂ