Uzinele Dacia și Ford, revenire în forță în luna noiembrie

0
112

Pandemia de COVID-19 a afectat destul de mult producția auto din România. Luna noiembrie a fost însă una foarte bună. Uzinele Dacia și Ford au produs mai mult decât în luna similară din anul 2019.

Uzinele Dacia și Ford au avut câteva săptămâni bune oprită activitatea, din cauza pandemiei. Producția s-a reluat treptat, doar după ce s-au implementat numeroase măsuri de prevenție. Apoi a început „goana”pentru recuperarea pierderilor. Iar luna noiembrie a fost una foarte bună, din acest punct de vedere. Potrivit raportului întocmit și publicat de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), cele două centre au construit 48.208 de mașini. Creșterea este de 8,72% față de aceeași perioadă în anului trecut. În noiembrie 2019, Dacia și Ford au construit împreună 44.341 unități.

Cifrele pe tot anul nu sunt însă grozave. Uzina din Mioveni a produs luna trecută 28.650 de mașini și a ajuns anul acesta la un total de 240.295 de unități. Cifrele sunt cu 26,42% mai mici decât în primele 11 luni din 2019. Pe poarta fabricii au ieșit 170.970 de unități Dacia Duster, 30.814 de unități Sandero, 29.948 de unități Logan și 8.563 de unități Logan MCV. Tot în această uzină se vor produce noile Dacia Logan și Sandero Stepway. Producția Dacia Sandero va fi mutată din România la uzina Renault din Maroc.

În total, în România, în intervalul ianuarie – noiembrie 2020, au văzut lumina zilei 404.699 mașini. Cifrele reprezintă o scădere de 10,52% față de același interval din 2019, când s-au produs 452.272 unități.

Uzina Ford, creștere importantă

Uzina Ford a construit în intervalul ianuarie – noiembrie 2020 164.404 mașini, dar nu au fost comunicat oficial un raport separate cu unitățile Puma și EcoSport. Cifrele reprezintă o creștere de 30,81% față de aceeași perioadă a anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− 6 = doi