Vara și aerul condiționat

0
149
Duzele aerului condiţionat trebuie îndreptate către plafon

În plin sezon estival temperaturile înalte și folosirea instalației de climatizare din propriul autoturism pot da destule dureri de cap pasagerilor, la propriu, mai ales după ce a staționat o bună perioadă de timp în soare. Asta dacă nu ținem cont de câteva aspecte înainte să pornim la drum.

Căldura acumulată încetineşte cu 20% reacţiile şoferului

Iar faptul în sine le-a dat de furcă inginerilor de la Seat mai ales când, în urma cercetărilor efectuate, au ajuns la concluzia că aproximativ două treimi dintre șoferi nu cunosc riscurile temperaturilor înalte și ale deshidratării care pot provoca oboseală, amețeală, dureri de cap și mărirea timpului de reacție cu 20 % atunci când sunt la volan. Cu alte cuvinte, când temperatura interioară depășește 35°C, efectul asupra celor din cabină este ca și cum ar avea echivalentul unei valori de 0,05% de alcool din sânge.

Orientarea aerului condiţionat trebuie să fie către plafon

De altfel am mai vorbit într-un articol anterior că autovehiculele parcate la soare pot atinge lejer o temperatură de 60°C. Pentru reducerea temperaturii din cabină înainte de pornire sau în timpul deplasării, producătorul spaniol de automobile a publicat cele mai frecvente greșeli pe care șoferii le fac atunci când este vorba de folosirea aerului condiționat.

Mai întâi este pornirea aerului condiționat la volum maxim de îndată ce vă urcați în mașină.

Efectul este similar cu cel apărut în cazul unei alcoolemii de 0,5 G/L

Când deschideți ușile unei mașini „fierbinți”, este tentant să activați convectorul aer la maxim. Totuși, pornirea imediată a climatizării nu va face decât să recircule aerul fierbinte din cabină. În schimb, deschideți ușile, coborâți ferestrele timp de un minut sau două înainte de să închideți ușile și apoi porniți aerul condiționat.

Activaţi opţiunea „Auto” pentru o distribuire uniformă a aerului răcoros

Apoi este vorba de menținerea opțiunii recirculării aerului, activată. Păstrarea acesteia poate face ca ferestrele să se aburească și să reducă vizibilitatea. Majoritatea autoturismelor au și opțiunea „Auto”, care se poate regla pentru prevenirea aburirii geamurilor în timp ce șoferul și pasagerii se pot răcori.

Nu îndreptați jeturile de aer spre dumneavoastră. Este tentant, dar este contraproductiv și nu permite distribuția uniformă a aerului în mașină. Partea neplăcută este că vă puteți „pricopsi” cu afecțiuni ale ochilor, sinusurilor sau cu reactivarea unor alergii. Orientarea jeturilor în sus permite aerului rece să se răspândească în jurul autovehiculului mai eficient și îi permite să ajungă la toți ocupanții.

Schimbarea filtrelor la fiecare 15.000 de km ajută la menţinerea unui flux constant de aer

Iar în ultimă instanță, nu este deloc bine dacă nu efectuați întreținerea regulată a sistemului de climatizare. La fel ca uleiul, anvelopele sau lichidul de frână și acesta necesită întreținere. Dacă nu reușiți să schimbați filtrele înfundate de aer din cabină la fiecare 10.000 de km sau în fiecare an vă poate opri funcționarea eficientă a sistemului de aer condiționat.

Radu BUHĂNIŢĂ

http://www.autotestmagazin.ro/copiii-si-noxele-vesti-ingrijoratoare/

http://www.autotestmagazin.ro/lucruri-utile-cand-plecati-la-drum-cu-masina/

Articolul precedentNAIAS reloaded
Articolul următorAlfa Romeo Stelvio intră în Poliție
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

one × two =