Acasă Știri Volkswagen Touareg: viitorul SUV mare, exclusiv electric

Volkswagen Touareg: viitorul SUV mare, exclusiv electric

0
6
Sursa FOTO: Facebook Volkswagen

Volkswagen analizează posibilitatea de a înlocui actualul Volkswagen Touareg cu un echivalent electric. Informația a fost dezvăluită de directorul de vânzări al companiei, Martin Sander, conform autocar.co.uk. Sursa citată subliniază că actualul SUV cu motor termic va fi retras în următoarele luni, după 24 de ani de prezență.

Jurnaliștii susțin că s-a ajuns la această variantă pentru că oficialii grupului au decis ca activitatea să se concentreze pe modele mai accesibile și volume mai mari.

Volkswagen Touareg cu motor termic se retrage după 24 de ani

Cu toate acestea, Sander a subliniat că există în continuare cerere pentru modele rafinate, fără a fi încadrate în segmentul premium. Pe acest segment, Touareg și fostul Volkswagen Phaeton (scos din producție în 2016) au avut un rol important.

„Suntem o marcă pentru oameni, iar numele nostru reflectă acest lucru”, a declarat oficialul, adăugând că prioritatea companiei rămâne dezvoltarea unor modele atractive și accesibile pentru un public cât mai larg.

Clienții Touareg: persoane prospere, discrete și pragmatice

Potrivit acestuia, clienții Touareg sunt persoane prospere, dar discrete, care preferă să nu iasă în evidență. „Sunt oameni pragmatici, conduc afaceri, dar nu vor să epateze. Nu este potrivit să apari în fața clienților sau pe un șantier la volanul unui model precum Porsche Macan”, a spus el.

Sander a confirmat că viitoarea generație va rămâne un SUV de dimensiuni mari, având în vedere că aproximativ 80% din acest segment este dominat de astfel de modele. În plus, noul model ar urma să fie oferit exclusiv cu propulsie electrică.

Un posibil „ID Touareg” ar putea fi lansat ulterior modelelor precum Volkswagen ID Golf, bazate pe noua platformă avansată SSP. La fel ca actualul Touareg, viitorul model ar putea prelua tehnologii de la mărcile premium din grup, precum Audi și Porsche.

  • Volkswagen Touareg a debutat în anul 2002 și a urcat rapid în preferințele clienților Volkswagen

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

15 − 11 =