Yangwang U9: record mondial de viteză pentru o mașină electrică

0
5866

Chinezii de la Yangwang au reușit să stabilească un record mondial de viteză cu modelul electric U9: 472.41 km/oră.

Yangwang este marca perfomantă deținută de BYD. Marca din China a stabilit un nou record global de viteză pentru autovehicule electrice (EV), de 472.41 km/oră, pe pista de testare ATP Automotive Testing Papenburg din Germania.

Recordul a fost atins pe 8 august 2025 cu cel mai nou model de supercar Yangwang U9 Track Edition, acesta devenind astfel cel mai rapid EV din lume.

Yangwang U9 Track Edition folosește aceeași platformă e4 și arhitectură tehnică DiSus-X precum Yangwang U9 disponibil în prezent pe piața din China. În plus, dispune de prima platformă auto de ultra-înaltă tensiune de 1200 V, produsă în serie, din lume, și un sistem de management termic optimizat pentru condiții extreme.

Modelul folosește patru motoare electrice ce oferă un total de 3000 CP. Raportul putere-greutate este un impresionant 1217 CP/tonă.

Noul record a fost setat de pilotul profesionist german Marc Basseng, același care, în 2024, se afla la volan la stabilirea precedentului record mondial de viteză pentru un vehicul electric. După finalizarea testului de mare viteză pentru Yangwang, acesta a declarat: „Anul trecut, am crezut că am atins apogeul. Nu m-am așteptat niciodată să-mi dobor propriul record atât de repede – dar iată-ne, pe aceeași pistă, cu noile tehnologii care au făcut acest lucru posibil.”

Vă recomandăm și:

YangWang U9, supercarul dansator

Marca chineză BYD intră oficial în România 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

9 − seven =