90 de ani… Le Mans

0
62

Experienţa trăită pe circuitul de la Sarthe în Cursa de 24 de ore de la Le Mans nu o pot compara cu nimic. Ce se întamplă cu adevărat în jurul acestei competiţii, de la parada piloţilor înainte de cursă, până la euforia din paddokuri şi pregătirea în sine a piloţilor pentru cursă, nimic nu se compară cu ce se vede la televizor. Au fost 24 de ore de luptă intensă pentru atingerea singurelor două obiective: terminarea cursei şi evident victoria. A termina Cursa de 24 de ore de la Le Mans este o performanţă. Pentru orice pilot. 

Da, din 1923, Le Mans reprezintă unul din cele mai prestigioase circuite ce oferă atât piloţilor, cât şi echipelor, posibilitatea să arate lumii ca în „faimoasele 24 de ore” se poate trece fără ezitare de la agonie la extaz. Este o cursă clasică, ce atrage anual peste 250.000 de spectatori dar şi jurnalişti din toate colţurile lumii. Dacă până acum credeam că o etapă de WRC este „nebunie”, cursa Le Mans mi-a arătat ca cele 24 de ore sunt de-a dreptul o nebunie generală.
Cursa de la Le Mans este cea mai veche probă de anduranţă auto din lume, un eveniment care are loc în fiecare an şi în care se pun în aplicare cele mai inovatoare tehnologii privind aerodinamica, dar şi materialele uşoare pe care mai târziu le regăsim pe modele de stradă.
Încă de la prima ediţie, cursa a pus la încercare capacitatea maşinilor de a funcţiona la limită timp de 24 de ore, dar şi pe cea mai importantă, rezistenţa piloţilor. Iniţial, în competiţie se înscriau doar modele de serie, dar evoluţia competitorilor a determinat împărţirea lor în mai multe clase: două categorii dedicate prototipurilor cu două locuri şi alte două categorii pentru GT-uri derivate din modele sport de serie. Cursa începe în după-amiaza zilei de sâmbătă şi se încheie a doua zi la aceeaşi oră, iar pe perioada competiţiei se parcurge o distanţă de aproximativ 5000 km, de zeci de ori mai mult decât în Formula 1. Deşi în trecut condiţia de a încheia cursa se rezuma la trecerea liniei de finish, reglementările recente impun parcurgerea a cel puţin 70% din distanţa acoperită de primul clasat.
Le Mans este o competiţie unică ce îşi respectă istoria şi tradiţia în fiecare an, dar şi unul dintre cele mai importante evenimente ale FIA World Endurance Championship.
Le Mans este de departe cea mai frumoasă şi spectaculoasă cursă la care am participat. Şi mi-aş dori să mai scriu aici, în aceste pagini, despre ea şi peste câţiva ani atunci când aş vrea să o compar cu o cursă de Formula 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


1 × opt =