Proiectat în cadrul departamentului Ferrari Special Projects și desenat de echipa de la Ferrari Styling Centre, roadsterul J50 va fi produs în doar zece exemplare, personalizate după dorințele clienților săi japonezi, care au fost deja găsiți.
Prin Ferrari J50, prezentat la Tokio, în decembrie 2016, marca din Maranello marchează 50 de ani de prezență oficială pe piața din Japonia. Totodată, roadsterul cu caroserie targa și motor amplasat central-spate omagiază modelele Ferrari din anii ’70-’80. Bazat pe 488 Spyder, modelul de serie limitată este animat de o versiune specială, de 690 CP (+20 CP), a motorului turbo V8 de 3,9 litri al acestuia, câștigător al titlului internațional Motorul Anului 2016.
Tracțiunea este pe puntea spate, iar transmisia este automată, cu 7+1 trepte. Informații despre performanțele lui J50 nu au fost comunicate, dar, dacă Ferrari 488 Spyder atinge 325 km/h și are nevoie de 3,0 secunde pentru demarajul 0-100 km/h, atunci modelul dedicat Japoniei trebuie să fie măcar o idee mai bun, grație suplimentului de putere generat de motorul vizibil în spatele scaunelor, sub capota din policarbonat.
Abordarea designerilor a plecat de la patru condiții esențiale pe care trebuia să le îndeplinească J50: imagine distinctă, stil inovator, agilitate și forță. S-a ajuns astfel la un roadster cu gardă la sol redusă, chiar dacă roțile sunt de 20 inci, și cu amprentă laterală dinamic-agresivă, generată de două linii principale, una, marcată cu negru, ce urmărește profilul mașinii de la botul foarte coborât și se pierde în prizele de aer din aripile spate, iar cealaltă conturează cockpit-ul, la baza geamurilor laterale și a parbrizului. Practic, Ferrari J50 este o barchetta foarte joasă, botul său situându-se sub linia genunchilor unei persoane de înălțime medie. Pentru fani și cei familiarizați cu mașinile Ferrari, influențele stilistice ale unor modele legendare, precum GTO, F40 și F50, pot fi ușor identificate, chiar dacă sunt subtile.
Interiorul este tapițat în piele și Alcantara, la care se adaugă fibră de carbon și aluminiu pe bord, consola centrală, pedalier, uși, aeratoare. Configurația habitaclului a fost proiectată după cea a avioanelor de luptă, mărturie stând parbrizul înclinat, panoul de bord concentrat spre șofer și scaunele sport ce îi cuprind confortabil, dar ferm, pe cei care le ocupă. Acoperișul targa este fabricat din fibră de carbon, iar când este demontat în cele două părți componente, își găsește locul în spațiile dedicate din spatele scaunelor.
Text: Florin NECULA / Foto: FERRARI