EuroNCAP: Euro-stelele

0
119

La ora actuală siguranța este unul dintre cei mai importanți factori, atunci când cineva ia decizia să-și cumpere o mașină, fie ea nouă sau second-hand. Iar pentru asta este nevoie de ceva mai mult decât reputația unui constructor de automobile și de lista echipamentelor de siguranță montate pe modelele sale. Atunci este evident că se va uita la stelele EuroNCAP pe care le-a obținut viitoarea mașină. Mai exact la numărul lor.

Partea delicată este că viitorul posesor de autoturism este foarte posibil să fi auzit sau văzut prin reclamele radio, TV sau din presa scrisă expresia „rating EuroNCAP de siguranță de cinci stele”, adică maximum posibil. Iar faptul riscă să devină o normă pentru cumpărătorii de astăzi și le va face alegerea destul de restrictivă, mai ales pentru cineva care nu-i lămurit ce-i cu ele și nu are un portofel foarte bine garnisit.
Pe scurt, EuroNCAP (Programul de evaluare a mașinilor noi) este organizația care testează siguranța mașinilor pe care le puteți cumpăra în Europa. Acesta vizează patru arii tematice care implică teste specifice pentru stabilirea rezultatului final, cel care arată cât de sigură este mașina verificată: pasageri adulți, copii, categorii vulnerabile de participanți la trafic (pietoni, bicicliști, motocicliști) și sisteme de siguranță (dotări și cât de eficiente sunt). Fiecare arie are o anumită pondere în obținerea numărului de stele. Iar pentru asta sunt necesare până la patru mașini pentru sesiunile de teste, care sunt achiziționate anonim, de la dealeri obișnuiți.
Una dintre modalitățile prin care EuroNCAP măsoară siguranța mașinilor se face cu manechine de încercare pentru coliziunile controlate. Acestea au dimensiuni umane și sunt pline de senzori care înregistrează ce i s-ar putea întâmpla unei persoane reale dacă ar avea același impact. Testele vizează separat ocupanții adulți, pentru cei mici folosindu-se manechine de testare la scară reală simulând sugarii în scaunele pentru copii.
Ratingurile EuroNCAP acordate expiră după șase ani. Dar o mașină poate fi retestată în orice moment, iar organizația efectuează revizuiri la fiecare 12 luni, verificând că echipamentul de siguranță montat pe mașina de testare este în continuare furnizat și dacă mașina este încă reprezentativă pentru producția curentă. Când o mașină este modificată sau actualizată, EuroNCAP colaborează cu producătorul şi verifică dacă rezultatele testului inițial mai sunt valabile.

Unii se întreabă: dacă o mașină de cinci stele se ciocnește cu o mașină de trei stele, cea de cinci stele va fi mai bună? Nu neapărat. Aici depinde când și-au obținut mașinile respective stelele. Dacă este o diferență consistentă temporală între ele, iar cea de trei stele este mai nouă, avantajul celor două stele suplimentare ale celeilalte s-ar putea estompa drastic. De ce? Pentru că testele sunt din ce în ce mai riguroase și mai complexe de la o generație la alta.
Și de ce anume este bine să se țină cont este că evaluările EuroNCAP se fac în funcție de clasele mașinilor. Asta înseamnă că SUV-urile uriașe nu sunt compatibile cu mașinile mici de oraș. Ca atare, rezultatele Euro NCAP nu sunt întotdeauna comparabile. În general vorbind, ideea ultravehiculată este că o mașină înaltă este mai sigură în cazul unui accident și va deteriora mai mult o mașină de talie mai mică, dacă se ciocnesc. Ca atare, un SUV de trei stele s-ar putea să se comporte mai bine în comparație cu o mașină de oraș de cinci stele, dacă se vor ciocni. Dacă se ține cont doar de nivelul centrului de greutate este ok, însă intervin aici și diferențele de mase proprii, viteza, unghiul sau zona de impact.
Orientativ o evaluare EuroNCAP pentru mașinile testate ar fi cam în modul următor:
5 stele – performanță generală bună în protecția împotriva accidentelor; model bine echipat cu protecție solidă împotriva accidentelor;
4 stele – performanță generală bună în protecția împotriva accidentelor; în ofertă există tehnologii suplimentare de evi­­­­­tare a accidentelor;
3 stele – protecție medie a ocupanților; lipsa tehnologiei de evitare a accidentelor;
2 stele – protecție nominală împotriva accidentelor, dar fără tehnologie de evitare a accidentelor;
1 stea – protecție marginală împotriva accidentelor.

Text: Radu BUHĂNIŢĂ / Foto: EuroNCAP

Articolul precedentLewis Hamilton a furat… o petrecere
Articolul următorBuick Skylark: Metal cu suflet
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


cinci × 6 =