Mercedes-AMG GT Black Series: Peste și aproape

0
124

Peste ce? Aproape de ce? Peste 700 de cai-putere și preț de aproape 360.000 de euro, fără taxe. Suficiente informații pentru ca să vă faceți o imagine despre ceea ce este noul supercar Mercedes-AMG GT Black Series.

Versiunea extremă a coupeului cu două locuri Mercedes-AMG GT, celebra Black Series (Seria Neagră), a fost lansată în această vară. Continuă tradiția Mercedes Black Series, care a început în 2002: primul a fost CLK Black Series, urmat de SLK Black Series (2006), apoi SL65 Black Series, C63 Black Series (2011) și SLS Black Series (2013).  Astfel, AMG GT trece de la statutul de coupe gran turismo la cel de supercar real. Stilul său exprimă agresivitate, dar și înfricoșătoare, și promițătoare de performanțe fără limite, cu o grilă uriașă cu fante verticale, identică cu cea a mașinii de curse AMG GT3. Capota motorului este străpunsă de trei prize de aer uriașe, una directă, celelalte două inverse, la care se adaugă fante în spoilerul față și în aripi, pentru răcirea frânelor. Partea din spate este dominată de o gigantică ­aripă deportantă, cu două secțiuni, cea superioară fiind parțial mobilă. Difuzorul de aer, care include cele patru evacuări ale eșapamentului, are și el dimensiuni impresionante. Fustele laterale foarte vizibile și micile flapsuri aerodinamice de pe aripa față nu sunt doar estetice: Mercedes anunță peste 400 kg de forță de apăsare generate de aceste elemente aerodinamice la viteza de 250 km/h, o valoare similară cu cea a unui Porsche 911 GT2 RS. Deși nu a fost comunicat cât cântărește acest Mercedes-AMG GT Black Series, știm că mai multe panouri de caroserie (ambele capote, acoperișul, pragurile) sunt fabricate din fibră de carbon foarte ușoară.
Motorul pe benzină este un V8 biturbo de patru litri, preluat de la GT R, dar a cărui putere a fost majorată la nu mai puțin de 730 CP, ce acționează doar roțile din spate. Un salt uriaș de la cei 585 CP ai lui AMG GT R și de la nivelul de 639 CP, pe care îl găsim la cea mai puternică mașină din gama de până acum a mărcii Mercedes-Benz, GT 63 S Coupe 4-Door. Comparativ cu acesta din urmă, propulsorul lui AMG GT Black Series este setat diferit: produce 800 Nm cuplu de vârf, față de 900 Nm în cazul marelui sedan sport-lux. Optimizat mai mult pentru o cât mai mare putere, decât pentru un cuplu maxim, motorul a fost modificat și are carter uscat, un alt vibrochen, alt arbore cu came și galerii de evacuare diferite față de cele ale lui AMG GT obișnuit. De asemenea, a fost schimbată și ordinea aprinderii.
Performanțele anunțate de producător sunt incredibile: 0-100 km/h în 3,2 s, față de 3,6 s la AMG GT R, și 0-200 km/h în sub 9,0 s. Însă, Mercedes-AMG GT Black Series nu este proiectat doar pentru performanțele în linie dreaptă: datorită anvelopelor sale semi-slick Michelin Pilot Sport Cup 2 R și suspensiilor reglabile, dorește să bată recorduri și pe pistă. În acest mediu, frânele carbon-ceramice, prevăzute cu plăcuțe și discuri de competiții, ar trebui să aibă și ele o contribuție majoră.
În habitaclu găsim tabloul de bord al modelului AMG GT normal, cu câteva diferențe de detaliu. Ca opțiune, clienții pot alege pachetul AMG Track, care adaugă un arc de siguranță din titan în interior, extinctor și centuri în patru puncte de prindere.


Mercedes-AMG GT Black Series are prețul de bază de 359.000 de euro. Asta fără a lua în calcul suprataxele și opțiunile disponibile, printre care și vopseaua specială Magmabeam, portocaliu-cupru, ce-i este rezervată.

Foto: AMG

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sase − 6 =