VW Golf R: Agil, puternic, distractiv

0
133

A opta generație Volkswagen Golf include mai multe versiuni sportive: GTD, GTE, GTI, GTI Clubsport și acum R, desigur. Varianta de top a compactei germane nu s-a schimbat fundamental având același motor ca la R-ul anterior, aceeași cutie de viteze, dar mai mulți cai-putere. Și un mod Drift…

Lansată în prima parte a anilor 2000, cu R32 (2003), linia „R” de la Golf a continuat să evolueze. Mai mult, Volkswagen pariază atât de mult pe această etichetă, încât, la un moment dat, a inclus sub umbrela ei și Passat și Touareg, la care se adaugă kitul de design R-Line, ce poate fi aplicat mai tuturor modelelor din gamă. Dar, pentru mulți, singurul R adevărat nu poate fi decât Golf. Această a cincea generație Golf R (R32 a apărut ca versiune a lui Golf 4) este una specială, pentru că este ultima care este animată de un motor termic. Același turbo pe benzină, de doi litri, pe care îl găsim și pe Golf 7 R, dar a cărui putere și cuplu maxim au fost majorate la 320 CP și 420 Nm, respectiv. Și cutia de viteze cu ambreiaj dublu DSG cu 7+1 raporturi a rămas, la fel ca și tracțiunea integrală 4Motion. Întreg pachetul tehnic face ca noul Volkswagen Golf 8 R să fie capabil să atingă viteza de 100 km/h în doar 4,7 secunde de la pornire.
La prima vedere, am putea spune că noul model nu este chiar nou. Cu toate acestea, pachetul tehnologic arată altceva, începând cu gestionarea profilurilor de conducere, încorporează două noi moduri: ­Special și Drift. Primul este modelat pe setările utilizate pentru timpii de tur pe circuitul de la Nürburgring obținuți de noua compactă sport. Golf 8 R s-a remarcat prin realizarea unui timp de șapte minute și 51 de secunde, cu 17 secunde mai bun decât al generației anterioare. Celălalt mod este nou, deoarece mizează pe raportul de cuplu trimis la puntea spate, pentru a declanșa derapaje. Nu este ceva nou pe mașinile cu tracțiune integrală, dar este o premieră la Golf, care nu este faimos pentru capacitatea sa de a supravira. Problema este că, pentru a beneficia de aceste două moduri, trebuie cumpărat pachetul opțional R Performance, ce include și eliminarea limitei de viteză maximă, care ajunge astfel la 270 km/h, și un spoiler spate specific. Dar cheltuielile suplimentare nu se opresc aici, deoarece evacuarea Akrapovic, cu supape, fabricată din titan și care este mai ușoară cu șapte kilograme decât eșapamentul standard din oțel inoxidabil, este, de asemenea, opțională.
Inginerii de la Volkswagen au ­muncit mult și la programul de gestionare a modurilor de conducere, ce conectează și corelează trei elemente principale: diferențialul electronic blocabil XDS de pe axul față, suspensiile pilotate și controlul tracțiunii integrale. Sistemul de frânare vine cu discuri perforate, de 357 mm diametru, iar puntea spate beneficiază de un control Torque Vectoring al repartiției cuplului pe cele două roți. Acest control vectorial este realizat prin intermediul a două ambreiaje multidisc pilotate, ce pot transmite între 0 și 100% din cuplul repartizat punții spate către doar una dintre roți.

Planșa de bord este cea a Golf-ului 8 GTI, deosebirile din habitaclu fiind reprezentate de scaunele față în genul celor de competiții și tapițeria combinată din material textil ArtVelours și piele Nappa neagră. Plus sigla R aplicată pe mai multe elemente și volanul sport cu padele mai mari.

Foto: VW

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei × 1 =