Dacia Duster Facelift: Revitalizarea

0
124

După patru ani de la apariția celei de-a doua generații Dacia Duster, constructorul național a decis că este momentul unui nou pas care să-i aducă modelului din portofoliu un „look” freș și un plus de tehnologie.

Poate că totul sună destul de „prețios”, însă cea de-a doua generație și-a arătat potențialul de la bun început, iar schimbările de acum sunt în genul tușelor care definesc identitatea unui model. În exterior faceliftul preia elementele actualei orientări stilistice întâlnite prima dată la „frații” Logan, Sandero și Sandero Stepway, mai ales când vorbim de partea frontală. Noua semnătură este dată de blocurile optice ce integrează luminile de zi în formă de „Y”, iar calandrul a căpătat elementele cromate, scoase în relief, în genul celor existente pe „mezinul familiei”, Spring. Iar în cazul de față Duster este primul model Dacia echipat cu semnalizatoare cu LED, tehnologie utilizată și pentru luminile de întâlnire.
Duster a căpătat și un nou profil al eleronului amplasat deasupra lunetei. În genere, constructorul național spune că optimizările profilului aerodinamic și al elementelor de rulare au dus la diminuarea cu 5,8 g a emisiilor de CO2 în cazul versiunii 4×4. Și nu ultimul rând, designul contemporan este pus în evidență de noua culoare Orange Arizona.

Duster dispune acum de o tapițerie 100% nouă, iar tetierele au fost reprofilate oferind un grad sporit de siguranță.

În interior schimbarea o reprezintă noua consolă centrală înălțată, care beneficiază de o cotieră ce poate culisa pe o distanță de 70 mm. Partea interesantă este că integrează un spațiu de depozitare cu un volum de 1,1 litri, iar în funcție de nivelul de echipare, consola conține și două prize USB accesibile ocupanților banchetei.
Și încă ceva, pe lângă echipamentul audio Dacia Plug & Music (radio, MP3, USB și Bluetooth), mai sunt disponibile două noi sisteme multimedia intuitive: Media Display și Media Nav, care beneficiază de un ecran de 8 inci. Partea faină este că interfața Media Display și Media Nav cuprinde un meniu „Vehicul” care permite accesul la informații referitoare la conducerea economică. În cazul versiunii 4×4, meniul permite accesul la funcția 4×4 Monitor care vă furnizează pe ecranul central o serie de informații utile provenite de la unghiul de tangaj, altimetru, înclinometru și busolă. Iar după un parcurs off-road, sistemul 4×4 Monitor vă afișează un istoric recapitulativ al datelor de pe traseu.
La capitolul mecanic primul plus îl reprezintă noua transmisie EDC (Efficient Dual Clutch) cu 6+1 raporturi, dar disponibilă doar pentru varianta cea mai puternică echipată cu motorul TCe 150. Din păcate este doar în variantă 4×2. Singura variantă 4×4 rămâne cea dCi 115, cu transmisie manuală cu 6+1 raporturi.
Al doilea plus îl reprezintă creș­terea cu aproape 50% a capacității rezervorului de GPL pentru versiunea ECO-G 100 care ajunge acum la 49,8 litri și oferă o autonomie suplimentară de peste 250 km.
Adăugați aici și tehnologiile pentru siguranță care, pe lângă ESC și limitatorul de viteză din dotare standard, includ o serie de sisteme de asistență a șoferului cum sunt asistența la parcare sau la pornirea din rampă, detectorul de unghi mort, sistemul multi-view, ori controlul adaptiv la coborâre valabil pentru varianta 4×4 și aveți un ­Duster mai atractiv ca oricând.

Foto: Dacia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt + 8 =