Geely: marca din China va debuta oficial în România în 20 septembrie

0
180

O nouă marcă din China va debuta oficial în România. Geely, importată de compania Maxx Mobility va începe operațiunile din data de 20 septembrie.

Septembrie este luna debuturilor pe piața din România. După marca Leapmotor, ce va avea un eveniment de inaugurare a operațiunilor la noi în țară în 24 septembrie, Geely anunță și ei debutul oficial în România începând cu 20 septembrie.

Geely, unul dintre cele mai mari grupuri auto din China, a decis să intre în Europa și implicit și în România cu marca cu același nume. Va urma și debutul brandul premium Lynk&Co, deținut tot de Geely.

O nouă marcă în România

Importul celor două mărci va fi făcut de compania Maxx Mobility, iar rețeaua de dealeri cuprinde deja peste 12 punte de vânzare și service în București, Arad, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Slatina și Târgu Mureș.

Pe lista dealerilor Geely din București figurează BDT și SD Prestige, iar marca Geely va avea și un showroom dedicat în zona Pieței Presei Libere.

Geely Coolray

Pentru început, Geely va comercializa modelul SUV Coolray oferit cu motorizare termică turbo de 1.5 litri și 172 CP. În primăvară, când compania și-a anunțat pentru prima dată intenția de a intra în România, prețul acestui model începea de al 26.990 euro.

Gama Geely în România va fi completată ulterior cu alte două modele SUV. Primul dintre ele se numește Starray și va concura cu modele ca VW Tiguan sau Hyundai Tucson. Nu în ultimul rând, Geely va oferi și un model electric numit E5.

Grupul Geely Auto are sediul central în Hangzhou, China, iar din portofoliul său de mărci auto fac parte branduri precum Volvo, Polestar, Lotus, Geely, Zeekr, Lynk&Co, Geometry, London Electric Vehicle Company (LEVC) sau Proton.

Vă recomandăm și:

Lynk&Co intră oficial în Europa

Stellantis aduce marca Leapmotor în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


1 × doi =