Aparat pentru espresso creat în colaborare de Porsche cu La Marzocco

0
31

Celebrul producător italian de aparate de cafea La Marzocco și-a unit forțele cu Porsche pentru un espressor special. Această ediție specială a modelului Portafilter Linea Micra este limitată la 911 unități.

Aparatul este dedicat pasionaților mărcii Porsche care își doresc să prepare un espresso la  cele mai înalte standarde. Acesta este disponibil în două variante: în culoarea originală Porsche Slate Grey Neo sau în designul Martini Racing. Acesta din urmă aduce un omagiu parteneriatului de lungă durată dintre Porsche și Martini Racing.

Designul aparatului de cafea este inspirat de modelul 911 Carrera RSR, cu care Porsche a câștigat legendara cursă de anduranță Targa Florio din Sicilia în 1973.

„Porsche și La Marzocco împărtășesc o misiune comună: excelăm prin design exclusivist, calitate și patrimoniu. Suntem uniți de atenția noastră pentru detalii. Și ambele mărci prosperă prin baze puternice de clienți care apreciază aceste calități. Prin colaborarea noastră, dorim să aducem împreună aceste grupuri”, spune Deniz Keskin, Director Brand Management and Partnerships la Porsche AG.

„Din 1927, La Marzocco a fost un lider tehnologic în domeniul aparatelor de espresso. Inspirați de frumusețea și moștenirea renascentistă a orașului nostru natal Florența, promovăm legătura dintre cafea și măiestrie de aproape un secol”, spune Chris Salierno, Chief Marketing Officer la La Marzocco. „La fel ca Porsche, combinăm măiestria tradițional cu tehnologia inovatoare și designul distinctiv. Această ediție specială a modelului Linea Micra se adresează pasionaților de espresso și tuturor celor care își îndeplinesc visul unui stil de viață exclusivist.”

Elemente de design inspirate de modelele Porsche

Numeroase detalii ale espressorului compact sunt inspirate de model ele emblematice Porsche. De exemplu, robinetele pentru abur și apă caldă au un design inspirat de selectorul rotativ pentru modurile de conducere Porsche. Tava de picurare magnetică și încălzitorul de cești au un design inspirat de schema de culori a modelului Porsche 911 GT3 cu pachet Touring, iar indicatoarele analogice de presiune amintesc de un vitezometru Porsche. Aluminiul anodizat este utilizat pe mânerele rotative, precum și pe mânerul portafilterului. Șuruburile cu hexagon sunt negre. Aparatul de espresso a fost prezentat la octombrie 2024 în cadrul unui eveniment organizat la Soho Farmhouse din Londra, Marea Britanie, la lansarea unei cafenele pop-up în Los Angeles și câteva zile mai târziu la Shanghai Coffee Festival. Accesoriile includ o râșniță electrică de cafea de la La Marzocco și cești potrivite pentru espresso și cappuccino.

Prețul este pe măsura unui automobil Porsche. Pe piața din Germania espressorul Porsche x La Marzocco Linea Micra costă 4970 euro în varianta Porsche Slate Grey Neo sau 5250 euro în varianta Martini Racing. Râșnița pentru cafea Porsche x La Marzocco Pico costă 1395 euro.

Vă recomandăm și:

Porsche 911 GT3 facelift: upgrade pentru performantul model german

Problemă inedită la fabrica Tesla: lipsesc 65.000 ceşti de cafea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− unu = 1