Huawei Maextro S800: standard nou în segmentul de lux?

0
1216

Huawei surprinde din nou piața auto, de această dată cu Maextro S800, o limuzină care își propune să redefinească standardele de lux. Cu dimensiuni impresionante și un design care trimite la Rolls-Royce, S800 se poziționează ca un concurent direct pentru modelele premium de la Mercedes, Audi și BMW. Dar, cu prețuri considerabil mai accesibile.

Huawei își consolidează prezența în industria auto prin lansarea modelului Maextro S800, o limuzină de lux dezvoltată în colaborare cu Jianghuai Automobile (JAC). Acest vehicul promite să concureze cu liderii segmentului premium, precum Rolls-Royce Ghost, Mercedes-Maybach sau BMW i7, oferind tehnologii avansate și un design rafinat.

Gigantul tehnologic chinez Huawei, deja cunoscut pentru incursiunile sale în industria auto, își extinde portofoliul prin lansarea unei noi mărci, Maextro. Dezvoltată în colaborare cu JAC, aceasta este cea mai exclusivistă marcă auto din portofoliul Huawei, care mai cuprinde Stelato (dezvoltată cu BAIC), Luxeed (cu Chery) și Aito (cu Seres). Maextro S800 devine primul model din această gamă premium.

Maextro S800 are dimensiuni generoase: lungime de 5,48 metri și lățime de 2,0 m, plasându-se între cele mai mari modele de lux disponibile pe piață. Designul exterior impresionează prin combinația de culori mov-argintiu, jante de mari dimensiuni și un stil general care evocă luxul Rolls-Royce. Detaliile moderne, precum grila frontală închisă și luminile LED integrate, accentuează caracterul futurist al mașinii.

Deși Huawei nu a comunicat date tehnice precise, a anunțat că noua limuzină folosește un sistem de propulsie hibrid de tip Range Extender. Acesta combină un motor electric cu o mică unitate pe benzină, care funcționează exclusiv ca generator de electricitate, oferind o autonomie extinsă și o eficiență superioară. Totodată, Maextro S800 este echipat cu sistem de direcție și pe roțile din spate, care îmbunătățește manevrabilitatea, esențială pentru o mașină de asemenea dimensiuni. La scurt timp după lansare, Huawei va adăuga în ofertă și o versiune exclusiv electrică a lui S800.

Interiorul „redefinește luxul”, conform Huawei, printr-un design minimalist, cu un ecran panoramic ce se întinde pe aproape tot bordul. Panoul digital integrează indicatoarele de bord, cntrul de infotainment și un afișaj pentru pasagerul din față. Alte dotări includ scaune cu funcții de masaj, ventilație și încălzire, precum și detalii premium, cum ar fi controlul central cu finisaje din cristal. Acestea sunt completate de un sistem avansat de conectivitate și încărcare wireless pentru dispozitive mobile.

Maextro S800 beneficiază de tehnologia ADS 3.0, dezvoltată de Huawei, care include senzori LiDAR și o suită completă de funcții de conducere asistată. Sistemul permite parcare automată și navigație autonomă în trafic complex, plasând Maextro S800 în fruntea inovației auto.

Construit pe platforma tehnică JAC X6, Maextro S800 are o capacitate de producție planificată de 35.000 de unități pe an. Primele livrări, în China, sunt așteptate în semestrul unu al anului 2025. Prețul de pornire va fi de aproximativ un milion de yuani (130.000 de euro), semnificativ mai competitiv decât cel al rivalilor săi europeni Deocamdată, nu se știe dacă Maextro S800 va fi disponibilă pe piața europeană.

Vă recomandăm și:

Hyundai Ioniq 9: SUV electric cu autonomie de 620 km

Uniunea Europeană și China, acord asupra taxelor?

Hyundai INITIUM – Miza pe hidrogen

Dincolo de lumea auto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


3 + unu =