Săptămâna trecută a avut loc desemnarea câştigătorilor competiţiei Best Electric Van, ediţia 2025, singura competiție din România axată pe vehicule electrice utilitare ușoare (eLCV – Electric Light Commercial Vehicle).
Segmentul autoutilitarelor electrice se află într-o etapă incipientă de implementare / acceptare la nivelul companiilor mari şi mici de la noi din ţară. În acelaşi timp este cât se poate de clar că există un interes în creştere pentru astfel de vehicule datorită beneficiilor pe care le garantează în privinţa costurilor de rulare şi a contribuţiei pe care o au în decarbonizarea zonelor urbane.
Ford Transit Courier și Renault Master au primit titlul de Best Electric Van 2025 în România, fiecare la categoria sa, în cadrul celei de-a III-a ediții a evenimentului.
Trebuie menţionat că, în premieră, am avut printre câștigători un model „Made în România”, produs la Craiova: Ford Transit Courier.
La categoria cea mai disputată, VAN mediu, în urma jurizării câştigătorul Best Electric Van 2025 în România a fost Ford Transit Custom Van.
Înainte de desemnarea câștigătorilor, alături de jurnalişti din presa de specialitate şi de manageri de flotă cu experiență, care activează în cadrul celor mai importante companii de pe piață, am testat fiecare model din cele cinci finaliste, aplicând criterii obiective, inspirate din modul zilnic de întrebuințare.
Best Electric Van 2025 a avut la start un număr de 12 modele participante, ceea ce evidențiază dinamica pieței locale și interesul producătorilor auto pentru introducerea noilor generații de vehicule comerciale electrice ușoare în România.
Evenimentul, organizat de AutoExpert Media în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, susținut de Arval România, având ca partener de încărcare Eldrive și ca partener logistic Bunzl România, s-a desfășurat în perioada 18-19 noiembrie, prima zi fiind rezervată testării în condiții reale de utilizare, iar cea de-a doua pentru jurizare și acordarea premiilor.
Testul de drum s-a desfășurat pe un traseu care a cumulat circa 300 km şi două stadii de vreme complet diferite (am plecat pe timp frumos, de toamnă blândă şi am revenit în Bucureşti pe o vreme de toamnă târzie, cu temperaturi coborâte, ploaie măruntă şi ceață aburindă).
Condițiile de drum alese au fost variate şi au inclus trasee urbane aglomerate, drumuri naționale care au traversat oraşe, comune şi mici localităţi dar și segmente de autostradă unde viteza de deplasare ridicată a pus presiune pe eficiența energetică. De asemenea, a fost evaluată capacitatea de transport, uşurinţa de încărcare-descărcare a mărfii plus o probă de încărcare a bateriilor pe traseu.
Aliniate frumos, pe grila de start a competiţiei Best Electric Van 2025 în România, la categoria VAN mediu, s-au aflat Dongfeng DF SK EC75, Farizon SV L2H1, Ford Transit Custom Van 340 L2H1, Maxus eDeliver5 L2H2 şi Maxus eDeliver7 L2H2.
Singurul cu tracţiune spate a fost Ford Transit Custom Van în timp ce singurul care permite o încărcare cu 22 kW în curent alternativ a fost Maxus eDeliver7, restul modelelor fiind cantonate în zona 6,6 – 11 kW.
Bateriile modelelor finaliste au avut capacităţi cuprinse între 49 şi 88 kWh, volumul spaţiului de încărcare a variat de la 6,7 m3 până la 8,9 m3 iar sarcină utilă de la 1083 kg până la 1220 kg.
Puterea de încărcare de la o staţie de curent continuu a variat şi ea, de la 70 kW la 160 kW, la fel ca şi preţurile de achiziţie: de la 37950 EUR (cu TVA) la 47795 EUR (cu TVA).
Prin urmare, cele cinci modele care şi-au disputat titlul Best Electric Van oferă un peisaj eterogen care este traversat de câteva trăsături comune. Pe lângă faptul că sunt complet electrificate, toate aceste van-uri sunt rezultatul unui atent echilibru între capacitatea de transport, eficiență energetică şi autonomie.
În momentul jurizării, criteriile luate în calcul pentru evaluare au fost dimensiunile raportate la spațiul de încărcare şi sarcina utilă, ușurința încărcării cu marfă, ergonomia oferită de postul de conducere, autonomia și consumul de energie în condiţii de exploatare reală plus capacitatea de încărcare a bateriilor alături de prețul de achiziție.
În afara celor trei mari câștigători ai Best Electric Van 2025, în cadrul evenimentului au mai fost acordate încă trei premii:
- Premiul pentru eficiență a consumului la clasa mica – Ford Transit Courier
- Premiul pentru eficiență a consumului la clasa medie – Maxus eDeliver5
- Premiul pentru eficiență a consumului la clasă mare – Renault Master
Aşadar, marele câștigător al evenimentului din acest an este Ford care a plecat acasă cu 3 premii din cele 6 disputate la Best Electric Van România ediţia 2025.
Sursa: bestelectricvan.ro
Foto: Christian Bart
Vă recomandăm și:
Hyundai Inster și Allview CityZEN câștigă Best Electric City Car






































