Orasul masinilor Dacia este așezat pe malul mării, în portul Constanța Sud-Agigea. Când am ajuns noi în terminal se aflau 4200 de autovehicule Dacia. Străluceau în soarele puternic și erau pregătite de îmbarcare.
„În câteva ore, jumătate dintre ele vor pleca. Acum sunt puține, ni se întâmplă să avem aici și 8.000 de unități” ne spune gazda noastră. Ionuț Monu este general-manager al firmei care deține acest terminal de 100.000 de metri pătrați. Ca să vă faceți o idee, la Cluj, pe o suprafață egală, se vor ridica 30 de clădiri cu birouri. Construcția parcului din port a început acum opt ani cu un credit de aproape 3,5 milioane de euro plus câteva zeci de nopți albe sfârtecate de gânduri negre. Firma are capital integral românesc și este deținută de patru acționari privați. „Noi am făcut primul terminal dedicat industriei auto, era clar că aveam nevoie de o facilitate dedicată. Când am venit aici, cu toții ne-am întrebat în ce ne băgăm. A fost o aventură” își începe povestea Ionuț Monu. Au luat totul de la zero și s-au apucat să amenajeze un teren ce semăna cu o bucată din deșertul Atacama. A fost o muncă titanică pentru că pe acest loc se aflau o mulțime de clădiri vechi, abandonate. Acum mai sunt în picioare doar câteva blocuri solide care au nevoie de o porție bună de explozibil ca să fie puse la pământ.
În primul an de activitate al terminalului, din port, au plecat peste hotare 41.000 de mașini, acum cifra este de trei ori și jumătate mai mare. „Succesul Dacia a fost și al nostru. Uzina din Mioveni trimite la export 100.000 de unități în fiecare an (n.r. pentru prima oară, în anul 2014, Dacia a vândut peste 500.000 de automobile). 35 de procente din producția Dacia și Ford pleacă de aici. Ne-am concentrat pe un domeniu de nișă. E mai simplu să oferi servicii de calitate în condițiile în care te ocupi de un singur produs și nu amesteci cu alte mărfuri” ne explică strategia Ionuț Monu. Autovehiculele ajung în tot bazinul din Marea Mediterană. Algeria atrage jumătate din aceste exporturi maritime. Clienți importanți pentru mașinile produse în România sunt și în alte țări din nordul continentului african, dar și în Spania, Italia și Franța. Șase ore și jumătate durează să descarci un tren cu 300 de unități. Încărcarea la navă este de 120 de mașini pe oră. Te-ai aștepta că pentru un așa volum mare de muncă se folosesc roboți și macarale. Totul se face însă, cu o mână de oameni, 24 de ore din 24. Mașinile sunt descărcate din tren sau din tir și ajung pe navă conduse de câțiva șoferi destoinici cu mână sigură. Pe navă, autovehiculele stau și la o distanță de numai 30 de cm una de cealaltă, cam cât măsoară o franzelă. Imediat, îmi zboară gândul la cât de mult suduim și nădușim când încercăm să parcăm la Piața Romană… unde mi se pare că nu găsesc niciodată un spațiu suficient de mare.
Ritmul de lucru este foarte alert, iar conducătorii auto trebuie să facă manevrele cu mare grijă, pe arșiță sau pe furtună. „Ne mândrim că avem o rată de daune sub 0,1 la sută. Când spun daune mă refer la cele mai mici zgârieturi pe care în mod normal nici nu le-am remarca” ne spune responsabilul firmei. Ionuț Monu este un manager tânăr care răspunde zi de zi de „bijuterii prețioase” în valoare de zeci de milioane de euro. Îmi mărturisește că a vrut să doarmă „în cazarmă” când a avut pe cap un transport de BMW X4. Cel mai ieftin exemplar costa 50.000 de euro. Toate mașinile din terminal sunt deschise, iar cheile se află în buzunarele ușilor. Nu vreau să mă gândesc la haosul care s-ar putea declanșa dacă cineva le-ar închide și ar încurca măcar o cheie. Marfa e bine păzită, atât pe uscat cât și în fața „dușmanului” care poate ataca pe calea aerului. Dacă în câmpuri avem încă străvechea „sperietoare de ciori”, terminalul este dotat cu un aparat care scoate sunete ascuțite ca să alunge păsările. „Nici nu vă dați seama ce pagube pot aduce dacă le lăsăm să își facă de cap” ne spune Monu. Producătorii țin foarte mult ca marfa lor să arate impecabil. Sunt clienți care nu-ți încredințează marfa decât dacă respecți la literă un caiet de sarcini stufos. În el este trecut chiar și ce tip de șervețele trebuie folosit pentru ca vopseau să rămână impecabilă. Și în condițiile în care treaba este foarte bine organizată există și momente care dau mari emoții și produc pagube. Furtunile sunt unul dintre cei mai mari dușmani. Anul trecut, timp de trei săptămâni, opt nave au fost blocate în nordul Africii și întreg programul de expediții s-a dat peste cap. Ca să se recupereze timpul pierdut din portul Contanța au plecat, în luna următoare, 21.000 de mașini, în condițiile în care media este de 8.500. „Noi economisim timp pentru întregul lanț și încercăm să nu producem întârzieri care pot aduce alte… întârzieri” spune managerul firmei.
În terminalul din port ajung și mașinile importate de Bulgaria și România, cam 25.000 pe an. Cu un transport din Germania a sosit și un motan blănos. Era speriat rău de tot și nemâncat. „I-am luat cetățenie, acum e de-al nostru. Este singurul din port care are timp de plajă” povestește zâmbind un muncitor. Omul are dreptate, în terminal se lucrează la foc automat. De aproape zece luni, firma a deschis și o linie de feribot care leagă România de Georgia și Ucraina. Ionuț Monu ne-a dezvăluit că urmează o nouă investiție, de aproape 7 milioane de euro, într-un terminal capabil să opereze barje, camioane, trenuri și autocamioane. (click pentru video interviu Ionuț Monu)
