Conferința anuală dedicată transportului rutier de marfă, organizată de Revista Ziua Cargo, are loc în perioada 2-3 aprilie 2026, la Poiana Brașov, și aduce laolaltă operatori din domeniu și profesioniști din industrie.
Printre invitați se numără și colegul nostru de la Registrul Auto Român (RAR), ing. Adrian Coadă, șeful Departamentului de Monitorizare a Atelierelor, Verificare Tahografe și Limitatoare de viteză (MAVTLV), care a prezentat cele mai recente informații privind implementarea tahografelor inteligente de generația a II-a (Smart 2), inclusiv pentru segmentul de vehicule comerciale cu masa cuprinsă între 2,5 și 3,5 tone.
Acesta a oferit și date actualizate despre numărul vehiculelor echipate cu tahografe G2V2 și ponderea acestora în piață, pe categorii de masă, dar a subliniat și principalele erori identificate în timpul controalelor din ultimul an, formulând totodată recomandări concrete pentru transportatori, în vederea evitării sancțiunilor.
Calendarul echipării cu tahografe Smart 2
Adrian Coadă a reamintit și calendarul obligațiilor de echipare cu tahografe inteligente Smart 2, stabilit la nivel european. Astfel, acestea sunt obligatorii din următoarele date:
- din 21 august 2023 pentru vehiculele noi înmatriculate în UE;
- din 1 ianuarie 2025 pentru vehiculele echipate anterior cu tahografe analogice sau digitale;
- din 20 august 2025 pentru cele echipate cu tahografe Smart 1;
- din 1 iulie 2026 pentru vehiculele noi de peste 2,5 tone.
În ceea ce privește vehiculele comerciale din categoria N1, au fost prezentate atât stadiul actual al echipării, cât și capacitatea de instalare la nivel național.
Recomandări pentru instalarea corectă a tahografelor
Referitor la echiparea vehiculelor din categoria N1, acesta a subliniat și ce trebuie să urmărească operatorii de transport pentru o instalare corectă a tahografului: timpul alocat pentru instalare; modul în care este realizată instalarea; discuțiile și clarificările oferite de atelier în timpul procesului.
Adrian Coadă a atras atenția și asupra problemelor care pot apărea în procesul de instalare a tahografelor inteligente, printre care necunoașterea sistemelor vehiculului (CAN), a codurilor tehnice sau a procedurilor corecte de montaj. Nerespectarea acestor proceduri poate genera erori cu impact direct în exploatarea vehiculului și în cadrul controalelor.










