Acasă Știri Ford Mustang Cobra Jet 2200: prototip electric de 2.200 CP

Ford Mustang Cobra Jet 2200: prototip electric de 2.200 CP

0
5

Ford Racing a prezentat noul Mustang Cobra Jet 2200, un prototip electric de drag racing conceput pentru a împinge limitele performanței în linie dreaptă și pentru a testa tehnologii viitoare în motorsportul electric. Evenimentul a avut loc pe circuitul NHRA din orașul american Charlotte.

Ford Mustang Cobra Jet 2200: racheta electrică

Mașina a obținut un timp oficial de 6,76 secunde pe distanța de 402 metri (echivalentul unui sfert de milă) și a atins o viteză maximă de 222 mph, adică aproximativ 357 km/h. Conform informațiilor oficiale, membrii echipei au concluzionat că este cel mai rapid și mai puternic automobil electric de drag racing pe această distanță.

Proiectul Cobra Jet 2200 continuă pe un drum „bătătorit” de generațiile anterioare: Cobra Jet 1400 și Super Cobra Jet 1800, fiecare contribuind la dezvoltarea înțelegerii comportamentului propulsiei electrice în condiții extreme. Noul model marchează un pas important înainte atât în ceea ce privește puterea, cât și eficiența, dar mai ales în modul în care această performanță este controlată.

Ford Mustang Cobra Jet 2200, mai ușor cu 450 de kilograme

Una dintre cele mai mari provocări a fost reducerea greutății. Specialiștii Ford au muncit din greu și au reușit să construiască un vehicul cu peste 450 de kilograme mai ușor decât generația anterioară, ceea ce îmbunătățește semnificativ raportul putere-greutate. Acest lucru, combinat cu două motoare electrice, care dezvoltă împreună aproximativ 2.200 de cai putere, permite accelerații extrem de rapide și o eficiență mult mai bună în transferul de putere către asfalt.

Tehnologie dezvoltată special pentru drag racing

Specialiștii Ford au dezvoltat un sistem de transmisie special adaptat pentru drag racing, format dintr-un ambreiaj centrifugal invers și o cutie de viteze cu cinci trepte fără ambreiaj clasic. Ansamblul permite livrarea progresivă a cuplului și ajută la menținerea tracțiunii în timpul accelerațiilor extreme. Sunt evitate astfel pierderile de aderență care ar apărea în mod normal la un vehicul electric foarte puternic.

  • Drag racing este o cursă auto sau moto pe o distanță scurtă, în linie dreaptă, în care două vehicule pornesc simultan și încearcă să ajungă primele la linia de sosire

Cum va ajuta acest prototip viitoarele modele electrice Ford

Cei de la Ford au subliniat că adevărata valoare a programului constă în datele colectate la fiecare rulare. Fiecare cursă oferă informații despre gestionarea puterii, comportamentul anvelopelor, eficiența transmisiei și stabilitatea generală a mașinii. Aceste date vor fi folosite pentru dezvoltarea viitoarelor modele de performanță electrică.

Ford Mustang Cobra Jet 2200 nu este doar o demonstrație de accelerație extremă, ci o etapă într-un proces continuu de evoluție tehnologică, se mai spune în mesajul oficial. În viziunea Ford Racing, fiecare cursă este un punct de plecare pentru următorul nivel de performanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

one × 2 =