Acasă Motorsport Auto Ford Mustang EcoBoost TLD Signature Edition: stilul anilor ’90 și producție limitată

Ford Mustang EcoBoost TLD Signature Edition: stilul anilor ’90 și producție limitată

0
57

Ford Mustang EcoBoost a fost lansat oficial, iar odată cu acesta debutează și o versiune specială în ediție limitată. Este vorba despre Troy Lee Design Signature Edition, o variantă spectaculoasă ce va fi produsă în doar 550 de unități.

Troy Lee Designs, de la motocross la design auto

Troy Lee este foarte cunoscut în lumea sporturilor pe două roți. În anii ’90 și începutul anilor 2000, brandul Troy Lee Designs era foarte prezent în rândul pasionaților de motocross, fiind asociat cu echipamente performante. Nu este greu de înțeles de ce fondatorul companiei a fost inițial pilot de motocross, dar s-a retras din competiții pentru a se ocupa de personalizarea căștilor pentru sportivi profesioniști.

Un moment important, de cotitură, a fost reprezentat de colaborarea cu Shoei, un brand japonez renumit la nivel mondial pentru căști de motocicletă premium. Acest parteneriat s-a extins apoi către producția completă de echipamente pentru motocross și mountain bike. În prezent, brandul continuă să activeze în acest domeniu, explorând totodată proiecte speciale în afara segmentului tradițional, inclusiv colaborări din industria auto.

Design exterior inspirat de versiunea GT

Jurnaliștii de la motortrend.com spun că noua ediție specială Mustang reflectă această abordare creativă pentru că modelul a preluat elemente de design de la versiunea GT, inclusiv capota ventilată, partea frontală redesenată și grila specifică. Exteriorul este finisat într-o nuanță exclusivă Negru Shadow, completată de accente în culoarea Bronze Sinister pentru embleme și detalii ale grilei. Tot în acest pachet găsim și jante de 19 inci, care se integrează armonios și aproape natural în tema vizuală.

Grafica exterioară, creată de Troy Lee, include dungi multicolore și motive inspirate din identitatea vizuală a brandului, alături de emblematicul cal Mustang. Paleta cromatică, roșu, portocaliu, mov și galben, este o întoarcere în timp și evocă estetica anilor ’90. Ea este însă adaptată la liniile moderne ale modelului.

Interiorul este configurat într-o temă Roșu Carmine și include o plachetă numerotată cu logo-ul Troy Lee Designs, precum și elemente grafice distinctive pe partea pasagerului. Cusăturile contrastante roșii sunt prezente pe scaune, bord, consola centrală și manșonul schimbătorului de viteze. Asta în timp ce centurile de siguranță sunt negre și sunt accentuate de detalii similare.

Ediția specială este deja disponibilă, fiind oferită la un cost suplimentar de 3.000 de dolari peste prețul de bază de 34.635 de dolari al versiunii EcoBoost.

În paralel, Ford Motor Company a anunțat deschiderea comenzilor pentru pachetul TLD și pentru pachetul RTR începând cu 27 martie. De asemenea, producătorul a oferit detalii suplimentare despre Ford Mustang Dark Horse, pentru care comenzile vor fi disponibile la finalul lunii aprilie, cu un preț de pornire de 103.490 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

five + 2 =