Maşini cu abur? Aburul reprezintă un element de nelipsit într-o bucătărie în care se găteşte frecvent. El a fost, însă, și un element important al începutului industrializării omenirii. Povestea nu s-a oprit aici.
Motoarele cu aburi sub diverse forme şi arhitecturi puneau în mişcare utilajele din fabrici sau propulsau vapoare, trenuri şi maşini. Acestea presupuneau un cuptor în care „ardea” flacăra care încălzea apa. Ajunsă la punctul de fierbere, genera vapori care puneau în mişcare pistoanele sau turbinele. Acestea din urmă, la rândul lor, transmiteau mişcarea prin intermediul unor arbori şi roți către alte mecanisme. Un element important în utilizarea eficientă a aburului a fost apariţia turbinelor. Toate astea ţin de istorie, însă, există preocupări pentru combustibili alternativi şi în timpurile moderne. Unul dintre avantajele acestui tip de propulsie este reprezentat de noxele mai mici, deoarece ele sunt mai ușor de eliminat comparativ cu motoarele cu ardere internă. În prezent, nu sunt pe piaţă automobile cu aburi pentru utilizarea curentă, deşi ori de câte ori o criză energetică a lovit lumea sau legislaţia care urmăreşte diminuarea noxelor s-a înăsprit, au existat demersuri în oferirea unor alternative.
Exemplul pe care îl prezint nu este o soluţie pentru utilizarea curentă, dar a doborât un record de viteză, al maşinilor cu aburi, vechi de aproape 100 de ani. El a readus în lumina reflectoarelor acest tip de propulsie. Recordul din anul 1906 înregistrase o viteză de 205,5 Km/h şi aparţinea pilotului Fred Marriott.
Inspiration
Demersul este al echipei British Steam Car Challenge. Poate că se potrivea mai bine să spun „al unei echipe de cercetători britanici”, că tot este celebră acestă sintagmă. Maşina gândită de aceştia poartă numele de „Inspiration”.
Alcătuirea ei nu este atât de primitivă pe cât am fi tentaţi să credem. Nu vă imaginaţi că stă cineva cu lopata plină cu cărbuni. Mecanismul este complex. Foloseşte un gaz lichefiat care alimenteză nişte arzătoare. Acestea încălzesc boilerele în care se află apa. Odată ajunsă la punctul de fierbere se trasformă în vapori care, controlați de un sistem computerizat, pun în mişcare două turbine Curtis ce pot să genereze 300 CP. Turbinele în sine sunt nişte mecanisme frumoase. Deşi sunt greu de fabricat, reprezintă în utilizare avantajul unui sistem cu puţine piese în mişcare. În acest fel, probabilitatea să se strice ceva este mai mică. Puşi pe fapte, britanicii au doborât pe data de 25 august 2009 recordul de viteză. La „volan” se afla pilotul Charles Burnett III. Recordul omologat de FIA menționează o viteză de 243,148 km/h. Ca să se oprească de la această viteză, maşina avea la dispoziţie frâne pe disc la fiecare din cele patru roţi cât şi o paraşută. După părerea mea, aceasta este foarte importantă şi la impresia artistică. Fără ea parcă nu este spectacolul complet. Dacă interesul pentru „abur” a fost stârnit, avem ocazia să analizăm asemenea dispozitive şi în prezent. Ele pot să fie văzute la Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti. Cine vrea să experimenteze deplasarea cu un dispozitiv cu aburi, poate încerca Mocăniţa prin munţii Maramureşului. Nu doborâţi un record de viteză, însă, senzaţia rămâne una deosebită.
