Audi Grandsphere Concept: A private jet for the road

0
80

Așa își descrie Audi cel mai nou prototip de limuzină electrică de lux: „avion privat pentru șosea”. Pe lângă că este superb, extrem de puternic, dar fără emisii poluante, Audi Grandsphere Concept este și cât se poate de high-tech având sistem de conducere autonomă de nivel 4.

Grandsphere face parte dintr-un trio de concepte care prezintă viziunea pe care Audi o are despre viitorul automobilelor. Trio-ul include  și Skysphere, prezentat în luna august, și Citysphere/Urbansphere, al cărui nume nu a fost decis încă și pe care îl vom vedea anul viitor. Skysphere este un coupe sport cu două locuri și acoperiș retractabil, iar cel de-al treilea studiu va fi un crossover/SUV destinat circulației în orașe. Pe lângă propulsia electrică, cele trei prototipuri au în comun accentul pus pe universul habitaclului, cu tot ceea ce înseamnă acesta ca dotări, tehnologii de ultimă generație, confort, spațiu și pe care Audi îl vede precum o sferă (sphere). Deși înțelesul este mai degrabă de cocon, în care ești protejat și îți este bine.
Spre deosebire de mașinile de lux obișnuite, în Grandsphere, cel mai important loc nu mai este cel din spate-dreapta, ci cel rezervat șoferului, al „șefului”, așa cum îl indică Audi atât de bine. Atunci când se activează conducerea autonomă de nivel 4, scaunele din față pot fi modulate după cum se dorește, transformând habitaclul într-un spațiu pentru discuții sau de lucru. Accesul în acest interior confortabil se face prin uși cu deschidere în sensuri opuse. În regim de conducere autonomă, volanul și pedalele dispar în și sub bord. Astfel se eliberează câmpul vizual către ecranele digitale integrate în bord. Acestea sunt activate de privirea șoferului sau a pasagerului din față, ai căror ochi sunt monitorizați de senzori și, când se opresc asupra unei opțiuni din meniu, aceasta este selectată. Așa se explică faptul că Audi Grand­sphere nu are niciun buton, comutator, tastă sau display tactil. În ciuda unui acoperiș foarte înclinat, mașina oferă spațiu maxim la bord, profitând de lungimea sa de 5.350 mm, lățimea de 2.000 mm și ampatamentul de 3.190 mm. Singura „modestă” este înălțimea, de doar 1.390 mm.
Sedanul este construit pe recenta bază tehnică Premium Platform Electric (PPE), dezvoltată împreună cu Porsche, care o va utiliza la următoarea generație Macan, mai întâi. Grandsphere are jante de 23 inci, ce îi conferă un stil sportiv și elegant, în timp ce setul de baterii de 120 kWh este plasat între axe.

Ca urmare, centrul de greutate este aproape de sol, conceptul fiind foarte bine echilibrat. Pachetul de acumulatori alimentează două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, care produc cumulat 530 kW (721 CP) și cuplu de 960 Nm. Valori suficiente pentru a permite conceptului Grandsphere să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de patru secunde. Viteza maximă nu fost făcută publică. Bateriile se încarcă la 800 V și rezistă la o putere de alimentare de 270 kW. Astfel, vehiculul poate recupera până la 300 km de autonomie în zece minute sau între 5 și 80% din capacitate în mai puțin de 25 de minute. Berlina are o autonomie de 750 km, ceea ce promite o bătălie strânsă, pe segmentul de mașini de lux de clasă mare, cu Mercedes-Benz EQS care poate rula până la 770 km și care va fi lansat în curând.

Foto: Audi

http://www.autotestmagazin.ro/audi-skysphere-transformers-in-stil-german/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


2 + = patru