Sisteme inteligente de asistență a şoferului în gestionarea predictibilă a surselor de putere şi a sistemului de recuperare a energiei de frânare
Simpla coabitare a două surse de putere, a unui sistem de recuperare a energiei cinetice de frânare şi a unei baterii de mare capacitate schimbă radical complexitatea felului în care funcţionează un automobil. Particularităţile versiunii Full Hybrid în ceea ce priveşte conducerea, ţinând cont de faptul că oricând este nevoie poate fi făcută o schimbare lină şi cursivă între cele două propulsoare sau poate fi încărcată bateria folosind fie recuperarea energiei de frânare fie motorul termic, capătă noi valențe prin introducerea în schema funcţională a sistemului hybrid a datelor topografice stocate în navigaţie. Este elevat astfel nivelul eficienţei în ceea ce priveşte exploatarea celor două surse de forţă, în strânsă colaborare cu sistemul de frânare regenerativă. Practic, odată cu introducerea destinaţiei în sistemul de navigaţie devin „vizibile” – şi deci predictibile – toate informaţiile topografice în funcţie de ruta stabilită. Sistemul hybrid va şti exact cum arată traseul care urmează a fi străbătut nu numai din punct de vedere al configuraţiei dar şi al reprezentării sale în coordonate 3D. Prin urmare poate gestiona cu eficienţă maximă atât intervenţia separată sau combinată a celor două tipuri de motoare cât şi a sistemului de recuperare a energiei cinetice prin frânare. Scopul este de a menţine permanent un consum de combustibil cât mai mic posibil. Altfel spus, este vorba de un management predictibil al energiei existente la bord – combustibil fosil şi electricitate. La această abordare predictibilă a traseului se adăugă în cazul unor modele hybrid şi funcţia Coasting Guide care informează şoferul din timp în legătură cu o reducere iminentă a vitezei de deplasare sau de o oprire necesară astfel încât să fie evitată risipa de combustibil.
1. Urmează o porţiune de drum în rampă
Dacă bateria are un nivel scăzut de energie înainte de abordarea unei rampe, sistemul hybrid foloseşte motorul termic pentru a asigura încărcarea bateriei la un nivel prestabilit în funcţie de condiţiile de rulare punctuale. Se crează astfel cadrul tehnic necesar pentru că urcarea porţiunii de drum respective să se facă cu un sprijin optim din partea motorului electric pentru a minimaliza la maxim consumul de combustibil sau chiar să îl evite.
2. Urmează o porţiune de drum în pantă
Dacă înainte cu o anumită distanţă de punctul în care se modifică înclinarea drumului energia stocată în baterie este la un nivel suficient, motorul electric va fi utilizat preponderent sau exclusiv pentru deplasare până la atingerea acestui punct. Exploatarea intensă a motorului electric este posibilă pentru că acum sistemul hybrid „știe” ce urmează. Așadar, poate calcula câtă energie va recupera pe porţiunea de drum înclinată ţinând cont de câteva variabile precum sarcina motorului, viteza de deplasare, lungimea şi gradientul drumului etc..
3. Coasting Guide
Analizarea informaţiilor din NAVI în funcţie de ruta stabilită releva punctele de pe traseu în care este nevoie de reducerea vitezei sau chiar de oprire (schimbarea direcţiei de mers, o intersecţie de drumuri, staţie de taxare pe autostradă, etc.). Aşadar, înainte de aceste zone cu o anumită distanţă, stabilită în funcţie de parametrii deplasării (viteza, sarcina, configuraţie şi topografie traseu, etc.), şoferul este invitat să ridice piciorul de pe acceleraţie pentru a diminua consumul de combustibil.
Toate situațiile prezentate au o singură finalitate: călătoria din A în B să se facă cu consum minim de combustibil. Condiția este ca destinația să fie introdusă în sistemul de navigație.
În mod cert, tehnologiile moderne care deservesc eficienţă din punct de vedere al consumului de combustibil în cazul modelelor Full Hybrid nu se opresc aici. Vom asista la o evoluţie accelerată a dezvoltării acestora, în strânsă corelaţie cu dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă.
Foto: smart-vehicle.fev.com
http://www.autotestmagazin.ro/automobilele-electrificate-o-familie-mare-si-complexa-iv/
http://www.autotestmagazin.ro/automobilele-electrificate-o-familie-mare-si-complexa-iii/
http://www.autotestmagazin.ro/automobilele-electrificate-o-familie-mare-si-complexa-ii/
http://www.autotestmagazin.ro/automobilele-electrificate-o-familie-mare-si-economa/