BMW 420i: O culoare roşu aprins, tapiţerie din piele în două nuanţe, un interior înnobilat cu inserţii metalice, autentice, un plafon retractabil şi câte un bumerang stilizat pe aripile faţă deasupra căruia descifrezi inscripţia „Luxury”. Să mă mai mir atunci că am devenit, pentru câteva zile, extrem de vizibil până şi pe cele mai de fiţe artere ale Capitalei?…
BMW 420i este genul de maşină care şterge tonurile de gri din viaţa oricui şi le înlocuieşte cu nuanţe pastelate, pline de viaţă. Cu plafonul pliat în portbagaj, pasagerii din faţă se pot bucura de călătorie în felurite moduri. Toate plăcute cu condiţia să nu te deranjeze freamătul vântului de care ai parte în doze crescânde pe măsură ce apeşi acceleraţia. Cam până la 90 km/h se poate merge cu toate geamurile coborâte (nicio grijă – ai nevoie de un singur deget pentru asta din moment ce este un buton care le comandă pe toate). Cu cele din spate ridicate complet şi aproape complet cele din faţă, mai poţi adăuga încă 30 km/h la cei 90 pe care îi ai deja. Desigur, filonul de aer devine mai îndrăzneţ şi mai nesuferit. Dar tot nu l-am găsit atât de deranjant încât să-i pun „capac”. Cred însă că durează şi este nevoie de exerciţiu până să descoperi plăcerea în acest vârtej de curenţi de aer şi de zgomote. Aşa că, poate, este mai bine să scoţi din spatele banchetei lui BMW 420i „capacul” de care vorbeam mai devreme. Nimic altceva decât un difuzor de aer care are menirea de a anula locurile din spate (se montează deasupra banchetei), dar şi turbulenţele din zona ocupată de pasagerii faţă.
Reglajul generos pe verticală al scaunelor lui BMW 420i reuşeşte să îi plaseze până şi pe cei mai înalţi ocupanţi sub arcul parbrizului, astfel că la destinaţie nu o să ai o frizură aranjată după o subspecie a modei funk/punk. În mers, nimic nu te înştiinţează că motorul ar fi pornit, cu excepţia mărturiei mute adusă de acele din turometru şi vitezometru. Peisajul alunecă cu un fâșâit fin, de parcă aerul ar fi tăiat de o lamă foarte bine ascuţită. Display-ul „Sport”, etalonat până la 160 kW, respectiv 320 Nm, atrage atenţia că motorul de 2 litri, care toarce molcom sub capotă, poate fi şi băiat rău dacă îl provoci. Având în vedere padelele din spatele volanului care comandă transmisia automată Steptronic cu opt trepte şi cele două programe de performanţă – Sport şi Sport+ – incluse în sistemul Driving Experience Control, nu pot spune că mi-a fost uşor să rezist tentaţiei de a încinge un pic evacuările elegante.
Transmisia lui BMW 420i are la rândul ei un program Sport separat care se conjugă cu cele care controlează motorul, direcţia şi suspensia autoadaptivă „M”, dacă ai optat pentru aşa ceva. Ecologist convins, mi-am propus să încep de „jos”, cu programul „Eco Pro”. Evident, este cel mai blajin şi include funcţia „Coasting”, căreia îi datorez câteva – nu puţine! – momente de stupefacţie legate de consumurile instantanee. Aş fi putut să am altă reacţie faţă de o cifră ca 2 l/100 km obţinută la mers constant, fără ambiţie, cu 90 km/h? Aveam să constat că lucrurile se pot „înrăutăţi” şi mai mult dacă îmi încordez voinţa şi circul aproximativ regulamentar prin localităţi.
Regimurile de mers calm, cu viteze de 60-70 km/h şi turaţii ale motorului care, în treapta a opta, se confundă cu cea de relanti, sunt întreţinute cu consumuri de benzină în doze homeopatice: 0,8-1,0 l/100 km. Cred că şi un scuter consumă mai mult… Copleşit de micimea cifrelor care au invadat display-ul computerului de bord am decis să înviorez un pic atmosfera. Soluţiile pe care le ai la dispoziţie sunt destule. Fie, ocolind grijuliu setarea Confort, optezi pentru programul „Sport”, fie treci oacheşul levier al schimbătorului de viteze în fereastra „M/S” care înăspreşte vizibil răspunsul cutiei de viteze, fie le faci pe amândouă. Orice ai alege, o să plonjezi într-un mediu extrem de combativ.
Reacţiile lui BMW 420i însufleţesc, direcţia se rigidizează, la fel ca şi amortizoarele. Tracţiunea spate şi balansul maselor 50:50 garantează senzaţii memorabile dacă o să te laşi provocat de potenţialul maşinii. Traiectoriile în viraje sunt respectate cu stricteţe, fără ezitări, fără abateri câtă vreme roţile spate nu rup aderența. Direcţia variabilă plusează mult la senzaţia de sportivitate pe care o oferă maşina în astfel de scenarii şi se asezonează perfect şi cu scurtele episoade supraviratorii, care au puţin timp să se manifeste până la intervenţia ESP-ului, în cazurile când decizi să te joci un pic acolo unde constaţi că drumul şi traficul îţi permit acest lux.
Dar rostul lui BMW 420i nu este să facă furori prin modul în care îmblânzeşte acceleraţiile laterale mari, ci prin felul în care reuşeşte să încarce pasagerii cu bună dispoziţie. Sună prea poetic dacă aş spune „fericire”?… Programul „Confort”, atribuit în mod automat când porneşti motorul, este cel mai potrivit pentru a crea o asemenea atmosferă. Cu un comportament care vizează tangenţial zona sportivă, se situează destul de departe de descrierea pe care i-o face propriul nume; am condus maşini al căror program sportiv presta mult sub ceea ce oferă „Confort”, ca senzații, pasagerilor din BMW 420i Convertible… Realizez că, indiferent de setarea pe care am ales-o pentru șasiu, mi-e greu să-mi amintesc o maşină cu un mers mai mătăsos… Rafinamentul motorului pe benzină şi delicateţea cu care transmisia schimbă treptele, fineţea execuţiei la interior şi forţa pe care o simţi că mocneşte sub pedala de acceleraţie se asortează de minune cu o zi frumoasă şi un plafon lipsă. Tot ce mai ai nevoie este un pasager pe scaunul din dreapta şi o destinaţie îndepărtată.
