Francezii vor putea primi ajutoare de până la 12.000 de euro pentru achiziția unei mașini electrice noi. Președintele Emmanuel Macron a anunțat că valoarea bonusului pentru achiziția unei mașini electrice va crește la 7.000 de euro până la finalul acestui an și că se vor acorda sume importante celor care renunță la autovehiculele vechi.
Președintele Franței a prezentat un plan de revitalizare a industriei auto, serios afectată de pandemia de coronavirus. Emmanuel Macron a anunțat că guvernul va acorda un sprijin de 8 miliarde de euro și că scopul este ca Franța să devină liderul european al pieței de mașini electrice. Planul concret prevede ca francezii să primească un bonus de 7.000 de euro la achiziția unei mașini electrice (al cărei preț să nu depășească 45.000 de euro). În cazul achiziției de mașini hybride, bonusul oferit este de 2.000 de euro, pentru vehicule care au autonomia pe baterie de cel puțin 50 km și al căror preț nu depășește valoarea de 50.000 de euro. Cumpărătorii care vor renunța la mașinile vechi vor primi și o primă de casare de 3.000 de euro în cazul vehiculelor diesel sau pe benzină și de 5.000 de euro pentru vehiculele electrice. „Oferta” este valabilă pentru primii 200.000 de cumpărători.
Autoritățile de la Paris speră ca vehiculele poluante să fie înlocuite cu altele cu emisii zero sau reduse, produse în Franța. „Avem nevoie de un obiectiv motivațional: să facem din Franța cel mai mare producător de vehicule curate din Europa, aducând producția la peste 1 milion de mașini electrice și hibride pe an, în următorii 5 ani”, a declarat Macron la conferința de presă.
Vânzările de mașini au scăzut în Franța cu 72 de procente în luna martie și cu 89% în aprilie.
http://www.autotestmagazin.ro/masinile-electrice-sunt-la-mare-cautare-si-in-perioada-de-criza/
http://www.autotestmagazin.ro/masinile-electrice-batalia-pentru-europa/