Volvo a reușit o nouă performanță. Producătorul suedez a creat camionul cel mai puternic. Și a obținut și recunoașterea oficială după ce Volvo FH 16 a doborât, pe 12 aprilie 2016, un nou record mondial. Despre ce este vorba? Condus cu atenție de cel mai puternic om din lume, sportivul suedez Magnus Samuelsson, camionul a tras un autotren cu o lungime de 300 de metri, încărcat cu 40 de containere depozitate pe 20 de remorci. A fost o nouă dovadă că Volvo are camionul cel mai puternic.
Chiar și încărcarea și fixarea acestora a fost o adevărată aventură și a durat aproape o zi. Greutatea totală a încărcăturii a fost de 750 de tone.
Primele încercări nu au fost reușite pentru că frânele au avut nevoie de câteva reglaje. Până la urmă camionul a reușit să tracteze remorcile pe o distanță de 100 de metri. Vremea nu a fost deloc prietenoasă. În timpul zilei, în orașul-port Gothenburg, a nins zdravăn și chiar la ora testului a bătut vântul și a plouat. Volvo FH16 este propulsat de un motor diesel cu un volum de 16 litri care generează 750 de cai putere și 3.550 Nm de cuplu, capabil să tragă greutăți foarte mari.