Este trist de câte ori în istorie o maşină care întruchipa elemente novatoare ajunge să reprezinte un insucces comercial pentru compania care a avut curajul să o propună. Este şi cazul acestui automobil, Chrysler Airflow.
Avem în vizor o maşină americană pe nedrept dată la o parte atunci când vine vorba despre modelele care au avut ceva de spus în istoria automobilelor. Chrysler încerca să introducă principii aerodinamice în proiectarea caroseriilor, iar în anii ’30, după studii făcute în tunelul aerodinamic, producătorul a observat că forma vehiculelor propuse pe piață era ineficientă.
Era cumva împotriva naturii când străpungea aerul. „Peretele” cu care se terminau, în spate, automobilele vremii genera turbulenţe serioase care afectau performanțele dinamice şi de consum ale automobilului. Prin urmare, cu noile informaţii obţinute şi verificate pe diverse machete, americanii ajung ca în 1934 să propună un automobil avangardist, cunoscut sub numele de Chrysler Airflow. Datorită profilului longitudinal, designul era diferit faţă de cel al automobilelor din perioada respectivă. Spatele nu se termina brusc, avea o „cădere” mai lină a plafonului care se continua în mod natural până la zona inferioară a caroseriei. Asta făcea ca aerul să alunece uşor pe suprafaţa caroseriei, asemenea unei picături de apă ce traversează atmosferă. În plus, s-au făcut şi alte artificii pentru îmbunătăţirea performanţelor aerodinamice.
Farurile sunt un exemplu elocvent în acest sens. Nu mai erau dispuse pe aripile automobilului ca nişte elemente separate. Soluţia aleasă le rezervase un loc pe suprafaţa capotei care, la rândul său, se curba curajos de la partea inferioară până în zona parbrizului. Grila radiatorului a beneficiat de o interpretare nonconformistă prin „alunecarea ei” pe capotă, asemenea unei „cascade de apă”, după cum au afirmat unii admiratori. Din păcate, însă, maşina nu a confirmat succesul în vânzări din cauza designului prea avangardist pentru perioada respectivă.
Înfruntându-se cu realitatea cruntă, lipsa unui succes comercial, Chrysler a efectuat diverse intervenţii asupra caroseriei, practic făcând paşi înapoi faţă de soluţia avangardistă. Mașina a ajuns treptat, spre finalul producţiei, să se depărteze semnificativ de puritatea conceptuală iniţială şi să se alinieze cât de mult posibil la „versiunile” acceptate de o piaţă prea conservatoare pentru propunerea iniţială. Se poate spune că este un exemplu clasic din era copilăriei designului auto, ca disciplină aparte, când un automobil mult prea avangardist ca soluţii ajunge să fie respins de o piaţă mai restrictivă. Era doar începutul unei serii de maşini deosebite ca design, dar neacceptate de public în momentul apariţiei… În ’34 a păţit-o Chrysler și urmau să o păţească şi alţii.
Text: Gabriel MANOLE / Foto: Chrysler, hemmings.com
