Cristina Udrescu – din nou invingatoare

0
73

Cristina Udrescu (4)Cristina Udrescu, singura fata din Romania prezenta in competitiile de motociclism viteza, a avut un an greu, dar plin de recompense.

Dupa ce in anii trecuti a alergat efectiv umar la umar cu baietii in campionatul particular Romanian Superbike, micuta Cristina a decis sa se intreaca doar cu fetele in competitia adresata exclusiv lor, Ladie’s Trophy.

Cristina Udrescu (3)Cele patru editii ale competitiei de motociclism viteza dedicata exclusiv fetelor s-au incheiat cu cea sustinuta la Brno.

In cele patru etape Cristina Udrescu s-a descurcat excelent, ocupand de fiecare data un loc pe podium, iesind victorioasa chiar si in fata unor competitoare ce alergau pe motoare de 1000 cmc. Cu toate ca a plecat in aceasta competitie doar cu ambitia de a participa, Cristina a reusit sa adune sprijin material si logistic de la prieteni si sponsori care i-au permis sa mearga la toate etapele. Antrenamentele de circuit dintre etapele Ladie’s Trophy le-a efectuat tot impreuna cu baietii in RoSBK in cadrul echipei Motomecanica, ceea ce i-a prins bine, iar mentinerea conditiei fizice in pauzele moto la o sala de fitness care i-a oferit acces gratuit. Motocicleta Honda CBR 600RR a imprumutat-o de la Alexandru Burac iar de reglajele tehnice s-a ocupat Adrian „Balamuc” Wacykiewcz.

Cristina Udrescu (5)Ultima etapa este comentata de Cristina Udrescu pe blogul personal cristinaudrescu.ro ca un lucru normal dar inregistrarea video a cursei, filmata cu o camera montata pe motocicleta, face deliciul multor pasionati de motociclism.

„Vremea se anunta instabila, am avut emotii dar pana la urma nu a plouat aproape deloc. M-am calificat pe locul 7, sesiunea de calificare fiind doar a 3-a pentru mine, a fost slabut timpul pentru ca nu am tras ci mergeam ca la plimbare. Nu m-am antrenat deloc pe motocicleta, de la etapa Pannonia.

La cursa, sfatul primit de la Adrian a fost prielnic, el spunandu-mi sa iau startul cat mai bine ca sa trec in fata rivalei mele principale, fata din Cehia. Startul luat a fost excelent, si in timpul cursei m-am duelat cu o fata cu un 1000, a fost interesant. Am iesit pe locul 2 la clasa 600, in urma unei noi fete venite din Olanda – Jolanda van Westrenen. Ea a facut un timp foarte bun, 2 19, iar eu am facut un timp bun, 2 25, asta in cursa. Important este ca am iesit in fata Zuzanei, fata din Cehia, astfel am luat locul 1 in clasamentul general la clasa 600 SuperSport Ladies Trophy 2013 cu 90 de puncte! Sunt foarte bucuroasa de acest rezultat, nu ma asteptam sa reusesc sa o inving la ea acasa.“

Cristina UdrescuPentru rezultatele obtinute, Cristina Udrescu a fost invitata de Federatia Internationala de Motociclism sa participe la un cantonament in Albacete alaturi de alte 30 de fete din toata lumea. Deoarece FIM vrea sa promoveze motociclismul feminin, este o oportunitate pentru sponsori sa se promoveze cu Cristina Udrescu pentru ca sustinerea FIM atrage dupa sine acoperire media la nivel international iar prin mijloace locale se va promova activitatea ei si in Romania.

Cristina Udrescu (2)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 × = noua