Cum poți autoriza la RAR un atelier mobil de reparații

0
162

Atelierele mobile pot obține autorizație tehnică de la Registrul Auto Român (RAR) pentru anumite activități de reparații și/sau întreținere. Reglementările privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (prevăzute de RNTR 9) au cunoscut recent unele modificări.

Prin acest articol, colegii de la Departamentul Supraveghere de Piață al RAR și-au propus să prezinte detalii despre posibilitatea autorizării atelierelor mobile pentru efectuarea anumitor activități prin care se pot influenţa parametrii constructivi, funcţionali şi de calitate ai vehiculelor rutiere.

Reamintim că toate activitățile prin care se pot influenţa parametrii constructivi, funcţionali şi de calitate ai vehiculelor rutiere pot fi efectuate doar în ateliere autorizate tehnic, indiferent dacă sunt efectuate contra cost sau gratuit, pentru toate vehiculele rutiere care se supun cerințelor legale privind admiterea și menținerea în circulație pe drumurile publice.

Totuși, trebuie să știți că atelierele mobile nu pot fi autorizate pentru efectuarea tuturor activităților menționate la punctul 2 din RNTR 9.
Astfel, în cadrul atelierelor mobile se poate autoriza efectuarea următoarelor activități:
– înlocuire anvelope şi echilibrare roţi (A1.3.1);
– reparare anvelope (B1.3);
– înlocuire parbrize, lunete şi geamuri laterale (A1.7.3);
– montare, reparare şi verificare instalaţie de alarmă auto (inclusiv de tip GPS) şi închidere centralizată şi componentele acestora (B3.2);
– reglare sisteme de gestiune electronică (A3.2).

Condiția esențială pentru desfășurarea activității și printr-un atelier mobil, este ca operatorii economici să dețină și un atelier fix autorizat de Registrul Auto Român (RAR). Activităţile autorizate care se desfăşoară prin intermediul atelierului mobil pot fi diferite de activităţile autorizate care se desfăşoară în cadrul atelierului fix.

De asemenea, un operator economic care deține un atelier fix autorizat, poate să își autorizeze unul sau chiar mai multe ateliere mobile.
Pentru a se autoriza, operatorul economic care dorește să desfășoare activități și printr-un atelier mobil, trebuie să facă dovada (pe lângă dovada existenței atelierului fix autorizat) în primul rând a existenței unui autovehicul care va fi utilizat ca atelier mobil. Pentru desfăşurarea activităţilor de înlocuire şi echilibrare roţi, precum şi reparare de anvelope, autovehiculul trebuie să fie omologat ca autovehicul cu destinaţie specială (autovehicul special) SG cu caroserie cod 99 – atelier mobil.

De asemenea, operatorul economic trebuie să facă dovada existenței jaloanelor necesare pentru delimitarea zonei în care se vor desfăşura activităţile și existenţa echipamentelor generale necesare desfăşurării activităţilor pentru care se solicită autorizarea, conform tabelului 1 din anexa 4 din RNTR 9.
Aceste modificări au fost aduse pentru a răspunde cerințelor și nevoii pieței, în materie de mobilitate în ceea ce privește desfășurarea unor activități de reparații și întreținere.

Este esențial de înțeles faptul că, din considerente de siguranță a traficului și protecţiei mediului, nu toate activitățile de reparații, întreținere sau modificări constructive pot fi incluse în lista celor pretabile pentru autorizare și desfășurare în cadrul atelierelor mobile.

Modificările și completările au fost aprobate prin Ordinul de Ministru nr. 2.222 din 23 decembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial cu nr. 46 din data de 15 ianuarie 2021.

http://www.autotestmagazin.ro/masinile-englezesti-in-etapa-post-brexit-explicatiile-directorului-adjunct-al-rar/

http://www.autotestmagazin.ro/rar-dotarea-autovehiculelor-cu-panouri-despartitoare-la-interior/

http://www.autotestmagazin.ro/se-schimba-regulile-privind-anularea-programarilor-la-rar/

Articolul precedentPrima mașină înmatriculată în București
Articolul următorBugatti Bolide: Teoria mingii de golf
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− unu = 5