Dacia a dezvăluit modelul prototip Sandrider, dezvoltat de Renault Group împreună cu specialiștii de la Prodrive pentru competiția rally-raid Dakar 2025. Inspirat din conceptul Manifesto, Dacia Sandrider va fi omologată pentru categoria Ultimate T1+.
Dacia a anunțat că va participa la ediția 2025 a dificilului rally-raid Dakar încă de anul trecut. Cu o echipă de piloți extrem de puternică, Dacia are ca obiectiv primul loc în cursa prin deșert.
Astăzi, Dacia a prezentat și principala armă pe care o va folosi: prototipul de competiție Sandrider. Inspirat din conceptul Manifesto, laboratorul de idei al Dacia prezentat în 2022, Sandrider este un vehicul creat special pentru rally-raid, bazat pe competențele Renault Group și pe experiența recunoscută a companiei britanice Prodrive, specializată în sportul auto. Cu aspectul simplu al unui buggy, prototipul a fost creat pentru eficiență maximă în deșert, urmând să fie omologat la clasa regină Ultimate T1+.
Dezvoltat împreună cu Prodrive
Conceput de către designerii Dacia, stilul exterior al prototipului de competiție Sandrider urmărește ceea ce este esențial, evitând orice element inutil. Au fost păstrate doar panourile de caroserie absolut necesare, fără orice element decorativ.
Tot în aceeași abordare, concentrată asupra nevoilor esențiale ale pilotului și copilotului, o atenție specială a fost acordată asigurării unei vizibilități optime. Astfel, capota față este scurtă și puternic înclinată iar partea superioară a planșei de bord este vopsită cu un material anti-reflectorizant.
Soluții inovative pentru Dacia Sandrider
La interior, designerii și inginerii Dacia s-au concentrat asupra nevoilor echipajului pilot-copilot. Sandrider se distinge printr-un tablou de bord modulabil care permite fiecărui echipaj să își adapteze ergonomia și dispunerea anumitor elemente în funcție de preferințe.
Vehiculul beneficiază de o structură complet ranforsată, cu un planșeu și cu bare de protecție consolidate, o caroserie din fibră de carbon precum și suspensii cu braț dublu și transmisie 4×4 adaptate constrângerilor extreme ale competițiilor de rally-raid.
Un sistem electric inovator de înaltă tensiune permite menținerea tuturor accesoriilor de la bord la o putere optimă, chiar în condițiile cele mai dificile. Astfel, răcirea perfectă a motorului va fi asigurată chiar și când acesta funcționează la regim maxim dar viteza mașinii este mică, așa cum se întâmplă, spre exemplu, la trecerea peste o dună de nisip.
Scaunele sport Sabelt sunt îmbrăcate într-un material special, anti-bacterian și care reglează umiditatea. Roțile de rezervă sunt fixate în locașuri laterale, în spatele portierelor de acces, pentru a putea fi extrase rapid în caz de nevoie. Prezoanele de fixare a roților sunt magnetice, astfel încât se pot pune pe o placă metalică, evitându-se pierderea lor în nisip în cazul în care o anvelopă trebuie înlocuită. Această soluție a fost inspirată direct din experiența piloților echipei.
Sandrider este echipat cu anvelope BF Goodrich de ultimă generație, care oferă o aderență optimă pe toate tipurile de teren, cu rezistență maximă la loviri și perforații.
Motorizare V6 performantă
Pentru că un model dedicat competiției are nevoie de o motorizare pe măsură, Dacia va folosi un propulsor V6 biturbo de 3.0 litri de origine Nissan. Acesta dezvoltă 359 CP și 539 Nm fiind asociat cu o cutie de viteze secvențială cu șase trepte. Tracțiunea este integrală. Prototipul Sandrider va folosi combustibil sintetic produs de Aramco. Dacia mai spune că datorită abordării inovative a construcției acestui prototip, va fi mai ușor cu aproximativ 15 kg față de modelele concurente.
Sandrider va fi supus în perioada următoare unei lungi serii de teste în diferite țări. Prima apariție într-o competiție va avea loc în Raliul Marocului 2024, una din probele Campionatului mondial de Rally-Raid (W2RC) care va avea loc între 5 și 11 octombrie.
Echipă stelară
Echipa de piloți Dacia este impresionante cu nume extrem de rezonante în componență:
Sébastien Loeb (50 de ani) a câștigat Campionatul mondial de Raliuri de 9 ori consecutiv între 2004 și 2012. Sébastien Loeb participă la raliul Dakar din 2016. El îl va avea drept copilot pe Fabian Lurquin.
Cristina Gutiérrez Herrero este prima femeie pilot de raliu din Spania care a terminat raliul Dakar la categoria auto, în 2017. În vârstă de 32 de ani, ea are deja la activ 8 participări la raliul Dakar, între 2017 și 2024. Cristina a câștigat Cupa Mondială de Raliuri Cross-Country, categoria T3, în 2021. În ianuarie 2024, a devenit a doua femeie care a câștigat la o categorie (Challenger) a Dakar, după Jutta Kleinschmidt care a ajuns pe primul loc la general. Cristina îl va avea drept copilot pe Pablo Moreno Huete.
Nasser al-Attiyah este cvintuplu câștigător al Cupei mondiale de Raliu off-road și dublu câștigător al Campionatului mondial de Rally-Raid. Veritabilă legendă a raliului Dakar, Nasser a câștigat de cinci ori această dificilă competiție.
Mai puteți citi:
Un pilot care a câștigat de cinci ori Raliul Dakar s-a alăturat echipei Dacia