A fost bătută în trafic pentru că era pe motocicletă! Dana Purgaru nu a renunțat însă la marea sa pasiune și a continuat să meargă pe două roți, iar acum face parte și dintr-o asociație feminină. La acțiunile la care participă este „responsabilă” cu fotografiile și acceptă cu mare plăcere să împărtășească din experiența ei doamnelor și domnișoarelor care își doresc să meargă pe motocicletă.
Auto Test: Cine ți-a transmis pasiunea pentru motociclete?
Dana Purgaru: Genele, clar! Sunt convinsă că pasiunea pentru motociclete a fost, în cazul meu, genetică, pentru că atât părinţilor mei cât şi altor membri din familie le-au plăcut foarte mult motoarele şi aventurile în şa. Mama a fost o super pasageră în anii `60, frumușică, curajoasă, invidiată, iar acum urmărește an de an campionatul Moto GP, mai mult decât mine, în timp ce tata are la activ câteva boacăne cu motocicletele mele. Au mai fost și exemplele întâlnite în copilărie care au rezonat cu firea mea independentă. Bunicul îmi descria libertatea resimţită pe cal, la cavalerie, aveam rude care îmi povesteau cum se „bătea” țara pe motoarele „comuniste”, dar și un prieten de familie care râdea pe sub mustaţa stufoasă ori de câte ori îşi conducea motorul cu ataş, în care m-a plimbat şi pe mine…
Auto Test: Cum a fost prima prima experiență pe motocicletă?
Dana Purgaru: Prima oară am mers în ataş, când aveam câţiva ani, apoi am fost pasageră, pe un MZ plin de fumuri, la propriu. Școala moto am făcut-o în anul 2004, când nu cunoşteam pe nimeni cu motor, dar ştiam că acolo trebuie să fiu. Avantajul mare la acea vreme, când nu se reintrodusese încă traseul la şcoala moto şi ieşeai „carne de tun” în trafic, având un permis moto obţinut exclusiv în poligon, a fost că aveam de patru ani permis auto. N-au fost vremuri uşoare, dar când inima îţi arată calea, nu există bariere.
Auto Test: Care este starea de spirit când urci pe motocicletă?
Dana Purgaru: Întotdeauna am simţit că motocicleta este ceea ce mă desăvârşeşte. În şa sunt 100% eu, eu şi natura, eu cu mine, eu în mine. Este experienţă meditativă. Anne-France Dautheville, care a devenit în 1973 prima femeie care a făcut turul lumii singură pe motocicletă, declara într-un interviu pe care am avut onoarea să i-l iau în 2019, pentru Agerpres, că „atunci când conduci motocicleta, o parte din minte este foarte atentă la condus, iar cealaltă parte se bucură de libertate. Iar în acele momente subconştientul, intuiţia, se exprimă. Nu conştientul”, adăugând că un călugăr budist i-a confirmat că aceasta este o formă de meditaţie.
Auto Test: Care a fost prima motocicletă și ce conduci în acest moment?
Dana Purgaru: Prima motocicletă, Yamaha Virago 250, am cumpărat-o în rate când eram încă la şcoala moto. N-am rezistat, ştiam că n-o să mai cobor de pe ea după ce iau permisul. Şi aşa a fost timp de trei ani. A urmat Yamaha Virago 535, tot trei ani, apoi BMW F650 care mi-a oferit o altă perspectivă şi în sfârşit, revenind – definitiv, zic eu – la cruisere, motocicleta de care m-am îndrăgostit chiar înainte de a face prima oră la şcoala moto, Honda VT750 Black Widow, pe care o am de câţiva ani.
Auto Test: Cât de des mergi cu motocicleta?
Dana Purgaru: Înainte mergeam în fiecare zi, atât la piaţă, cât şi în călătorii lungi. Cam 15.000 km pe an. De câţiva ani, prefer mersul pe jos sau transportul în comun în Bucureşti, un oraş mult prea aglomerat de maşini şi mult prea poluat.
Auto Test: Ai încercat să le explici colegilor care sunt avantajele mersului pe motocicletă?
Dana Purgaru: Ori de câte ori am ocazia încerc să explic tuturor de ce este bine să lase maşinile acasă când vor să se deplaseze în oraș. De-a lungul anilor am participat activ la numeroase campanii de conştientizare, inclusiv pentru încurajarea mersului pe motocicletă ca mijloc de decongestionare a traficului şi de reducere a poluării în aglomerări urbane.
Auto Test: Care sunt sfaturile pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să meargă pe motocicletă?
Dana Purgaru: Unele îşi doresc să meargă pe motocicletă. Altele îşi doresc să conducă motocicleta. Pentru primele, sfatul meu este să urce pe motor doar în spatele unor persoane în care au încredere deplină şi să poarte echipament de protecţie complet. Pentru celelalte: să urce pe culmile motociclismului câte o treaptă pe rând, să poarte echipament complet şi să se bucure până la adânci bătrâneţi de tot ceea ce le oferă viaţa de motociclistă.
Auto Test: Cât de important este echipamentul?
Dana Purgaru: Extrem de important! De-a lungul anilor, în special în perioada în care erau foarte puţini motociclişti pe străzi, iar conducătorii auto nu erau obişnuiţi să îi vadă pe aceşti „extratereştri” în trafic, am avut destul de multe accidente – niciunul din vina mea. Doar experienţa, viteza redusă şi echipamentul complet m-au ajutat să scap cu viaţă şi fără nimic rupt din unele dintre cele mai bizare experienţe.
Auto Test: Cât de mult te ajută prezența într-o asociație de motocicliste în drumurile și deciziile tale?
Dana Purgaru: Aşa cum motocicleta mă desăvârşeşte, prezenţa în Asociaţia Femeilor Motocicliste – WIMA România, mă completează. Timp de 12-13 ani am mers mai mult singură pe motor sau în grupuri restrânse, în oraş, prin ţară şi peste graniţe şi m-am simţit extraordinar. Însă, de când sunt alături de aceste fete şi femei extraordinare din filiala românească a Women’s International Motorcycle Association (WIMA) care a fost fondată în anii 1950, am conştientizat ce lipsea: familia.
Auto Test: Ai avut probleme în trafic?
Dana Purgaru: În urmă cu 15-16 ani, puţinele motocicliste care eram în trafic aveam parte de episoade triste, înjurături, remarci răutăcioase, şicane şi chiar violenţă. Spre exemplu, într-o noapte, când mă întorceam de la redacţie, obosită, am fost bătută în trafic doar pentru că eram femeie pe motocicletă, „fragilă” (dar cu protecţii, care au atenuat loviturile) de nişte indivizi beţi, care m-au urmărit cu maşina. Au fost şi altele, în afară de cel în care am luat bătaie, de la „banale” portiere deschise în faţa motocicletei, până la accidente – din fericire fără urmări grave – rezultate din neatenţia şoferilor auto şi chiar din răutate. Însă, din toate am avut câte ceva de învăţat. De exemplu, că nu toţi şoferii opresc la culoarea roşie a semaforului sau la semnul „Cedează trecerea”, că nu toţi şoferii au permis şi că nu toţi şoferii care au permis… ştiu să scrie. Da, mi s-a întâmplat şi asta. În prezent, lucrurile s-au schimbat enorm, în bine. Suntem privite altfel, respectate, admirate şi chiar protejate uneori în trafic. În plus, există din ce în ce mai multe echipamente moto pentru femei, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Auto Test: Cât de des pleci cu motocicleta din oraș și pe unde călătorești prin țară?
Dana Purgaru: Cât de des pot. Toată viaţa aş face-o, dacă s-ar putea (zâmbește). Nu sunt genul de persoană care se organizează mult. Îmi place să explorez în stil „slow cruising”, să experimentez, să mă rătăcesc şi să descopăr lucruri neaşteptate. După cum declara într‑un interviu Elspeth Beard, prima femeie din Marea Britanie care a făcut turul lumii cu motocicleta, „dacă plănuieşti prea mult, întotdeauna o să găseşti zece motive pentru care să nu pleci într-o astfel de aventură”. Important este să te bucuri de drum, de privelişti, de oamenii pe care îi întâlneşti, de aventuri, de senzaţiile interioare, să nu te concentrezi pe destinaţie. Desigur, asta poţi face când călătoreşti singur. Când ai pasager sau eşti în grup, lucrurile se schimbă, se plănuiesc opriri, te pliezi pe dorinţele fiecăruia, se stabilesc reguli de mers, se urmează un traseu. Fiecare experienţă are frumuseţea ei.
Auto Test: Unde ți-a plăcut cel mai mult?
Dana Purgaru: Am făcut atâtea excursii moto frumoase încât îmi este imposibil să aleg un loc anume. Nu mi-am permis să călătoresc mult în alte ţări, aşa că m-am limitat la a bate în lung şi-n lat România şi Bulgaria. Pe aceasta din urmă o ador şi evadez cât pot de des acolo, pentru că drumurile sunt mult mai puţin circulate, iar natura mă surprinde mereu pozitiv şi în 80% din timp râd şi cânt în cască.
Auto Test: Cum se vede pasiunea ta prin aparatul de fotografiat?
Dana Purgaru: Pasiunea de a explora harta din şa cred că se îmbină perfect cu cea pentru fotografie şi din toate excursiile public fotografii care sper să reflecte bucuria pe care o simt pe drum, dragostea pentru natura cu care motocicliştii au o conexiune aparte şi recunoştinţa pentru faptul că am ocazia să descopăr locuri uimitoare.
Auto Test: Cum reușești să ai și fotografii cu tine de la evenimentele WIMA?
Dana Purgaru: Haha… Greu. Din fericire, suntem din ce în ce mai multe membre în familia WIMA şi ne bucurăm de sprijinul partenerilor care ne însoţesc la întrunirile mari, ne „suportă” şi ne fac fotografii.
Auto Test: Ai și o întâmplare amuzantă din călătoriile tale?
Dana Purgaru: Am trăit atât de multe întâmplări amuzante în timpul călătoriilor în şa încât îmi vine greu să aleg una anume. Nu de puţine ori am râs de una singură în excursiile moto, dar cele mai frumoase amintiri sunt reprizele interminabile de râs cu lacrimi, alături de fetele din asociaţie.
http://www.autotestmagazin.ro/cristina-constantinescu-cand-sunt-pe-motocicleta-zambesc-si-cant-in-casca/
http://www.autotestmagazin.ro/claudia-palfi-descoperind-romania-cu-ajutorul-ikran-ului/