Când vă gândiţi la un drum spre mare, cu siguranţă că peisajul care vă apare în minte conţine un cer albastru, un soare strălucitor şi… costume de baie.
Vara! Şi totuşi eu vă propun să înlocuiţi acest peisaj cu un altul, în care au loc mai puţine grade. Marea, vizitată primăvara! Este o experienţă care merită testată şi un drum numai bun de făcut la început de weekend. Oricum, vremea a fost mai mult decât prietenoasă, aşa că am găsit uşor un weekend cu soare hibernal, pentru a testa drumul spre mare, lipsit de aglomeraţia din sezon.
Am urcat în maşina mea, noul Nissan Qashqai, cu ochelarii de soare pe nas, dar încălţată cu cizme şi am pornit la drum. Maşina se aşează tare bine pe şosea la drum lung şi are potenţial de a întoarce privirile, pentru că are un design reuşit. Noul model este, desigur, un crossover, cu aspect de SUV compact. Este o maşină de familie, destul de spaţioasă, dar are cumva un aer sport datorită formei aerodinamice şi a designului caroseriei.
Este uşor de condus, pentru că majoritatea comenzilor sunt pe volan, iar consola centrală este intuitiv organizată. Unde mai pui că scaunele sunt unele foarte confortabile, despre care producătorul japonez se laudă că ar fi dezvoltate după metodele NASA! Vă daţi seama, dacă mai adăugăm şi muzica bună, care ne însoţeşte în fiecare călătorie (Queen şi Metallica, nelipsite din playlist), putem spune că a fost un drum foarte reuşit! Mi s-a făcut evident dor de mare, dar nu şi de calvarul drumului spre mare, cozile nesfârşite în bătaia temperaturilor infernale… Este motivul principal care mă face să aleg rar litoralul nostru, în weekendurile de vară, chiar dacă situaţia s-a mai îmbunătăţit după finalizarea Autostrăzii Soarelui. Revenind la maşina din dotare, ar fi totuşi două minusuri de trecut în listă – în primul rând, este destul de zgomotoasă, în sensul în care nu pare suficient de bine izolată fonic şi, în al doilea rând, capacitatea motorului de 1,2 litri turbo pe benzină, care dezvoltă 115 CP nu este tocmai suficientă dacă în maşină ai vreo doi pasageri şi ceva bagaje… să spunem că maşina rămâne sport doar la capitolul aspect.
Acest drum spre mare a fost cum a fost, dar revederea mării a fost o experienţă magică! Marea nervoasă şi înspumată, marea foarte rece, aproape îngheţată, războinică, sălbatică, hipnotizantă.
Marea neîmblânzită, nesufocată de miile de cearşafuri colorate, de hărmălaia obositoare a turiştilor-mâncători-de-seminţe-pe-plajă, fără chioşcuri cu miros de plastic şi mici. Marea, lăsată în voia ei să… fie. Marea, căreia i-am simţit pur şi simplu bucuria de a fi singură cu valurile ei, într-un dans al cărui spectator am fost atât de norocoasă să fiu.
Şi pe cât de frumos este spectacolul naturii, pe atât de trist este „spectacolul” autorităţilor, acei oameni care au avut de-a lungul anilor soarta Cazinoului din Constanţa în mâini şi nu au făcut nimic! Clădirea este la un pas de prăbuşire, un adevărat monument arhitectural tratat cu o indiferenţă criminală. Mi-au împărtăşit furia şi valurile mării, care se izbeau ameninţător de stânci.
