La ora actuală, gama Dacia, poate părea uşor derutantă. Asta pentru că estetica este moneda de împrumut între diversele sale modele. Robuste, spaţioase, cu forme rubensiene, noile Dacii sunt adevăraţi cameleloni: se aseamănă binişor din exterior dar diferă major atunci când vine vorba de specializarea fiecăruia.
Anul trecut Dacia a lansat modelul Lodgy de la care se aştepta să stârnească apetitul romanilor pentru monovolume. Grea misiune dar nu fără speranţă având în vedere că până acum a demonstrat că nu are un statut de model exotic în peisajul stradal. La scurt timp după aceea a apărut şi Dokker. Primul, dedicat unei utilizări cu profund caracter familial (să nu uităm că Lodgy poate oferi până la şapte locuri autentice, egale din punct de vedere al confortului), al doilea un uzurpator modern al reprezentanţilor “liniei” utilitare, nişte variante deviate din celebrul Logan – MCV, VAN şi pick-up. Nouă geamuri lasă multă lumină în interior şi evidenţiază nu mai puţin de 18 spaţii de depozitare, plus două buzunare în spătarul scaunelor faţă şi inclusiv un raft deasupra parbrizului, un festin până şi pentru cei mai exigenţi dintre şoferi la capitolul funcţionalitate. E adevărat însă că modelul testat este echipat în cea mai ofertantă variantă – Laureate şi că o parte dintre aceste spaţii nu se regăsesc pe restul versiunilor.
Dacă stând pe loc Dokker impresionează prin spaţiu şi funcţionalitate, odată pornit, felul în care se conduce este marcat de extraordinara voiciune şi autonomie a motorului diesel 1.5 dCi de 90 CP şi 200 Nm, disponibil însă numai pe versiunea de top. Transmisia manuală cu cinci trepte îl exploatează cu mult tact, reuşind să asigure consumuri extrem de atractive pentru vremurile pe care le trăim. Dacă în oraş am obţinut 5.5 litri după 300 km, ieşirea în afara lui pe autostradă ar putea fi considerată o acţiune de sabotaj. Asta pentru că la 130 km/h, în treapta a cincea, motorul are 2750 rpm şi consumă 7 – 7,5 litri. Valori competitive se obţin la 90 km/h (1750 rpm, 4 – 4,5 litri) şi 100 km/h (2000 rpm, aproximativ 5 litri) care îşi câştigă astfel statutul de viteze de croazieră. În ciuda unei caroserii masive Dokker se strecoară neaşteptat de elegant prin turbioanele de curenţi lăsate în urmă de tir-urile aflate în marş pe autostradă. Uşile spate culisante, cu geamuri cu deschidere unghiulară, punctează nu numai la capitolul utilitate (eliberează un spaţiu de 703 mm pentru acces) dar şi la ambianţă. Pe când mă îndreptam către Feteşti, şuieratul calm al aerului care pătrundea prin deschiderile verticale lăsate libere de cele două geamuri din spate, mi-a creat o poftă de drum greu de stăpânit. Deşi vizibilitatea foarte bună, insonorizarea suficientă cât să nu deranjeze şi lejeritatea călătoriei m-ar fi făcut să îmi continui drumul până hăt, departe!, m-am văzut obligat să întorc către Bucureşti. Am făcut-o ca pe toate lucrurile pe care le fac fără niciun chef: cu părere de rău.
Drive-test realizat de George Drugescu
