Designul auto italian care îți fură inima nu se referă numai la automobile sport. Fiat s-a priceput foarte bine la mașinile mici, iar în această zonă de piață numele Fiat 500 este o super-legendă pentru istoria auto. Prezentul este dominat de reinterpretarea sa electrizantă. Cu toate acestea, cred că ar mai fi loc de un model în acest segment.
Acum ceva vreme, într-un număr mai vechi al revistei, am speculat pe marginea ofensivei SUV în toate segmentele auto și dispariția, din cauza lipsei eficienței din punct de vedere al unităților vândute, a modelelor cu valoare sentimentală din alte clase, sedan sau chiar mașini de oraş „nesuvizate”. O victimă de seamă se află în curtea Volkswagen, mă refer la eliminarea „broscuței”. Mi-am manifestat atunci speranța că asemenea mașini ar putea să reapară cu ajutorul noilor platforme electrice modulare împărţite între mai multe modele. Este un mod în care costurile de dezvoltare și producție ale unui model pot să scadă și să îl facă mai rentabil. Așa s-ar putea supraviețui erei SUV care pare să acapareze totul. Făceam trimitere în acest sens la Renault 5 sau o „broscuță” electrică. Cu bucurie am văzut că a apărut între timp conceptul și implicit intenția celor de la Renault de readuce în lumina reflectoarelor un „nou 5”, de data acesta electric. Aici ajung la modelul care mi-a atras atenția, pentru că Fiat mai are în portofoliul său istoric un automobil foarte cunoscut, dintr-o partitură de design diferită. Este vorba despre simpaticul Fiat 126, mașina fabricată din 1972, inițial în Italia și până în anii 2000, în Polonia. Dimensiunile sale erau foarte compacte, o lungime de circa 3.000 mm comparativ, de exemplu, cu noua versiune a lui 500 cu o lungime de 3.600 mm.
Fiatul 126 avea un design complet diferit de 500. Începuse să îşi facă simțită prezența era mașinilor angulare care le luau locul celor cu linii curbate și treceri line între suprafețele majore. Mașina păstra organizarea predecesorului cu un motor amplasat în spate, două portiere și patru locuri. Întâlnim faruri dreptunghiulare, volume clare, cu o linie mediană care înconjoară mașina. Vehiculul care ar reinterpreta acest model trebuie să conțină elementele definitorii ale lui 126. O volumetrie clară, blocuri optice rectangulare, compoziția panourilor laterale, înclinația parbrizului și a lunetei. Pe aripa din față, un detaliu particular este muchia capotei care, pe ultimii centimetri când se apropie de zona farurilor, urcă pentru ca muchia să ajungă la zona superioară a blocului optic. Un asemenea model ar completa oferta producătorului italian deoarece ar fi orientat spre clienți cu gusturi diferite în materie de design. Din punct de vedere tehnic ar putea utiliza platforma folosită în prezent pe ultima generație de 500 sau să se adopte o rețetă mai abordabilă financiar sub forma unui cvadriciclu în genul Citroen Ami, mod în care s-ar putea păstra și dimensiunile foarte compacte ale istoricului 126 şi chiar și amplasarea motorului în spate. Cu gândul la aceste lucruri am schițat ilustrarea din cadrul acestui articol.
Ilustrație: Gabriel Manole / Foto: Fiat
http://www.autotestmagazin.ro/elvis-presley-promoveaza-noul-pickup-fiat-strada-cum-a-fost-posibila-aceasta-campanie-inedita-video/
http://www.autotestmagazin.ro/mircea-ursache-fiatul-amintirilor/
http://www.autotestmagazin.ro/fiat-850-ferrari-ul-de-buzunar/