Ford Fiesta pentru fiecare

0
125

După 40 de ani de existență Ford Fiesta este mai tânăr ca oricând. Cea de-a șaptea generație lansată și pe pământ mioritic se anunță cea mai… „cameleonică”.

De altfel, patru decade înseamnă pentru un model auto o vârstă venerabilă care-i atestă succesul de piață mai ales când, la ora actuală, te „iei de guler” cu modele ca Dacia Sandero, VW Polo, Renault Clio, Opel Corsa, Hyundai i20 sau Skoda Fabia.
Designul își păstrează limbajul prin liniile drepte, simplificate și de suprafețele „aplatizate” pentru obținerea unui efect vizual de soliditate și suplețe în același timp. Capota motorului arată destul de… domestic, dar pune în evidență grila lată și farurile înguste noi. Aceeași semnătură o poartă și stopurile, dar cu un patern în forma litrei C.
Dar, în afară de extinderea lungimii cu 71 mm și a lățimii cu 13 mm, noua generație Ford Fiesta este cea mai versatilă din istoria modelului ce oferă șase versiuni care se pot adapta unei mari cerințe de utilizatori: Trend, Activ, Titanium, ST Line, Vignale și ST. Mai mult, viitorii posesori pot să-și pună amprenta asupra mașinii lor având la dispoziție o serie largă de opțiuni de personalizare cum ar fi culori contrastante gen Bohai Bay Mint sau Chrome Copper pentru acoperiș sau capacele oglinzilor laterale. În completare sunt nuanțe precum Race Red sau Blue Wave pentru elementele decorative din interiorul mașinii, așa cum sunt cele de pe planșa de bord sau de pe fețele ușilor. Pe scurt, noua generație poate fi configurată în 20.000 de variante diferite, de două ori mai multe decât în cazul celei pe care o înlocuiește. Cu alte cuvinte actualul Fiesta este un real cameleon al opțiunilor de personalizare.
Interiorul se concentrează în jurul postului de conducere și este influențat de modul în care ocupanții cabinei utilizează propriile telefoane inteligente și tablete prin intermediul displayului tactil color de 8 inch, amplasat în centrul planșei de bord. Față de generația precedentă numărul de butoane de pe consola centrală a fost redus la aproape jumătate, aducând un mare plus accesării funcțiilor mașinii. Numărul de butoane de pe volan a scăzut, iar acesta poate fi comandat, în premieră, cu încălzire integrată pentru mai mult confort în diminețile friguroase de iarnă. Iar partea cea mai „fancy” este noul plafon vitrat cu deschidere culisantă ce permite celor din habitaclu să se bucure de lumina naturală și să poată admira mediul înconjurător.
Motorizarea include arhicunoscutul motor pe benzină 1.0 EcoBoost, care dezvoltă până la 140 CP dintr-un bloc motor îndeajuns de compact încât să încapă în compartimentul superior dedicat bagajelor dintr-un avion, un Fox de 1,1 litri în două variante de putere de 70 și 85 CP și noul diesel TDCi de 1,5 litri care dezvoltă 120 CP.
Un alt atu al lui Ford Fiesta este aportul tehnologic fiind cea mai avansată mașină din segmentul B din Europa și oferă un nivel ridicat de siguranță. Un exemplu sunt senzorii care monitorizează un câmp de 360° în jurul vehiculului și pot să scaneze zona frontală pe o distanță de până la 130 de metri, o rază mai mare de acțiune decât lungimea unui teren de fotbal. Sau poate detecta pietonii care ar putea intersecta traiectoria mașinii și acționează automat sistemul de frânare pentru a evita coliziunile când șoferul nu răspunde avertizărilor acustice și vizuale.
Și nu în ultimul rând amatorii de muzică vor aprecia calitatea audio a primului sistem B&O PLAY montat într-o mașină Ford. Acesta oferă zece incinte acustice, implicit un subwoofer montat în portbagaj, un difuzor central pentru gama de sunete medii așezat deasupra instrumentarului de bord și un amplificator de 675 de Wați.
Pentru început sunt disponibile doar variantele Trend și Titanium, iar prețul de pornire este 12.400 euro pentru Trend 5D, de 1,1 litri și 70 CP cu transmisie manuală în 5+1 raporturi.

Text: Radu BUHĂNIŢĂ / Foto: FORD

Articolul precedentDacia Duster: Confort sporit
Articolul următorDacia Duster – Evoluţia
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 × unu =