Dacia Duster – Evoluţia

0
133

Evoluţie la exterior şi revoluţie la interior, cam aşa se poate rezuma designul noii generaţii Duster. Prin urmare, în noua sa prezență, modelul românesc este şi mai tentant.

Acesta a fost prezentat cu ocazia salonului de la Frankfurt. Deși prima generaţie, apărută în anul 2010 şi supusă unui facelift în anul 2013, se bucură încă de vânzări bune şi în acest moment, a venit însă timpul  să fie înlocuită. Sarcina echipei care s-a ocupat de această nouă mașină nu a fost ușoară dacă ținem cont de succesul primului model Duster. Acesta și-a făcut un nume prin mecanica fiabilă şi prin capacitatea de deplasare 4×4 pe teren accidentat, toate oferite la un preț competitiv. În plus și designul exterior era reușit, prin personalitatea puternică oferită privitorului.

Având în vedere acest ultim aspect nu trebuie să ne mire că la nivelul aspectului exterior s-a optat pentru o evoluţie a primei generaţii, iar forma iconică a fost păstrată intervenind asupra ei doar cu câteva tuşe care să confere un plus de dinamism. Putem menţiona în acest sens parbrizul mai avansat cu 100 mm şi mai înclinat sau faptul că pe zonele laterale proporţia suprafeţei vitrate în raport cu „plinul” portierelor a fost redusă. Atenţia a fost însă îndreptată şi către detalii locale, însă cu impact asupra imaginii generale. În zona frontală „fanta” orizontală care înglobează farurile este ceva mai îngustă față de prima generaţie. Proporţiile sunt asemănătoare rezolvării de pe Sandero/ Logan. S-a reușit o integrare mai pronunţată a modelului în gama curentă Dacia, cu modelele aflate deja la a doua generaţie. Blocurile optice cu leduri şi masca beneficiază de o prelucrare mai pretenţioasă. Consola scurtă faţă (asemenea primei generaţii) şi profilul abrupt în care acesta „urcă”, completată de un paraşoc masiv comunică din punct de vedere vizual într-un mod foarte direct faptul că asemenea primei generații, capacitatea de deplasare offroad nu a fost deloc neglijată. În zona posterioară, schimbările au fost ceva mai importante, însă tema generală a rămas similară cu a modelului înlocuit. De data aceasta avem stopuri „pătrate” poziționate similar. O notă aparte de dinamism este dată de rezolvarea în cadrul capacului portbagajului a zonei destinate numărului de înmatriculare. Dacă la prima generaţie aveam un „dreptunghi” adâncit în suprafaţa acestuia, de această dată avem un bandou retras care scade în proporţii pe o direcţie diagonală în timp ce se apropie de stopuri, trece pe sub acestea şi se dezvoltă pe lateralele automobilului, marcând pasajele roţilor care ele însele sunt elemente foarte importante din punct de vedere al identităţii vizuale pentru ambele generații.

Trebuie să menţionăm că echipa de design care a lucrat la exterior a fost formată de Erde Tungaa, designerul primei generaţii, şi de Emmanuel Klissarov. Acest lucru a garantat păstrarea a ce era element identitar al primului model de succes şi evoluţia sa într-un nou model, probabil tot de succes. Privind acum spre interiorul acestui nou automobil, constatăm că a beneficiat de un design complet modificat. Era probabil zona cea mai nevralgică a primei generații, mai ales în materie de ergonomie și materiale. Acum aspectul este mult mai plăcut și ergonomia mai studiată. Imaginea austeră oferită de interiorul primei generații aparține de acum trecutului. Din echipa care s-a ocupat de habitaclu au făcut parte Vincent Turpin, cel care a desenat interiorul, şi Cristina Sfiazof, designer român care s-a ocupat de materialele şi schemele de culori alese pentru această nouă generație Dacia Duster.

Text: Gabriel MANOLE  / Foto: DACIA

Articolul precedentFord Fiesta pentru fiecare
Articolul următorMApN: Uniforma invizibilă
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 − = patru