Hyundai Elantra: coreean, 100% european

0
152

hyundai elantra (12)

hyundai elantra (2)Hyundai Elantra este astăzi un model 100% european. Şase generaţii şi o istorie de 25 de ani sunt mai mult decât elocvente în ceea ce priveşte evoluţia unui model coreean care a reuşit pe durata acestui parcurs să-şi schimbe „domiciliul” şi trăsăturile.

hyundai elantra (11)Cu excepția numelui, Hyundai Elantra din 1991 nu mai are nimic în comun cu modelul din 2016. Expansiunea pieţei europene şi importanţa ei, în strategia de dezvoltare a oricărui constructor de automobile, au dictat o abordare foarte atentă a construcţiei modelelor care urmează să fie comercializate aici. Hyundai nu a făcut excepţie. Cu centre de proiectare, dezvoltare şi testare situate la Russelheim şi în vecinătatea pistei de la Nurbururgring, Hyundai a lansat automobile din ce în ce mai focusate pe specificul clientului european. Designeri precum Peter Schreyer (ex-Audi), Thomas Burkle (ex-BMW) şi mai nou Luc Donkerwolke (ex-Audi, Lamborghini şi Bentley) îşi pun amprenta într-o asemenea măsură încât originea coreeană s-a dizolvat cu totul. Este şi cazul celei de-a şasea generaţii Elantra.

hyundai elantra (13)Evoluţia faţă de modelul precedent este vizibilă de oriunde ai privi-o, deşi saltul estetic nu mai este atât de frapant precum cel care separa generaţia a patra de cea de-a cincea. Designul este fluid, cu forme voluptoase, bine echilibrat. Matur și atrăgător mi se par adjectivele care s-ar potrivi cel mai bine descrierii. Un trecător, fin cunoscător într-ale automobilelor, chiar m-a felicitat pentru noua Mazda pe care mi-am cumpărat-o. Mi-a fost şi frică să întreb dacă el crede că este vorba de „3” sau de „6”…
La interior, stilul teutonic este pregnant. Planşa de bord, cu o poziţionare liniară a comenzilor, poate părea lipsită de personalitate sau chiar plictisitoare dacă nu ar fi atât de disciplinat organizată şi de ergonomică. Butoane puţine, grupate logic şi intuitiv, accentuează sentimentul că te afli într-o maşină germană. Simplitatea bordului este completată, cum nu se poate mai bine, de atmosfera luminoasă din interior datorată unei tapiţerii deschise la culoare. Scaunele au o conformaţie bună, cu reglaj vertical suficient pentru cel de la şofer, iar bancheta oferă mult spaţiu pentru pasagerii din spate. Cu o caroserie a cărei lungime se situează la limita inferioară a clasei, Elantra pare mică din exterior. Recuperează însă admirabil prin ampatamentul de 2,7 metri care o propulsează la cealaltă extremitate a clasei în ceea ce priveşte spaţiul pus la dispoziţia pasagerilor.
hyundai elantra (4)Motorizarea care a stârnit interesul odată cu lansarea noii generaţii este cea diesel de 1,6 litri şi 136 CP. Practic, reprezintă veriga lipsă din oferta modelului anterior care a fost comercializat numai în varianta cu motor pe benzină. Revanşa pare a fi una promiţătoare.

hyundai elantra (1)Ralantiul este molcom, tihnit, aşa cum îi stă bine unui diesel a cărui rampă comună lucrează la 2.000 bari. Accelerările sunt pline de vervă, greutatea proprie de numai 1.390 kg fiind unul dintre motive. Celălalt ar fi pe de-o parte cuplul de 265 Nm și pe de altă parte faptul că este livrat la valoare maximă între 1.500 şi 3.000 rpm. Transmisia manuală cu şase trepte are o etajare care își propune să împace condusul economic şi dinamica sportivă. În treapta a doua se poate atinge viteza de 80 km/h la 5.000 rpm în timp ce la 130 km/h, în treapta a șasea, motorul are 3.000 rpm, iar consumul instantaneu este de circa 5-6 litri. Insonorizarea bună şi dotări precum volanul şi scaunele față încălzite, standard pe versiunea Exclusive din test, accentuează percepţia calităţii şi a confortului, oferite de Elantra. Direcţia electrică este setată să ofere un feedback corect, în timpul mersului, iar frânele, cu discuri la toate roţile, intervin cu fermitate şi cu o eficienţă surprinzătoare. Datorită unui Cx de numai 0,27, zgomotul aerodinamic la viteze ridicate se manifestă ca un fâsâit discret, neperturbând confortul acustic. Sistemul audio prevăzut cu un ecran LCD cu diagonală de 5 inci şi cu 6 difuzoare completează lista echipamentelor care fac plăcută viaţa la bord, utile atât pe parcursul călătoriilor către destinaţii de vacanţă cât şi în timpul enervantelor trasee zilnice la grădiniţă, şcoală, birou şi – cum altfel? – la cumpărături.

Text: George Drugescu / Foto: Daniela MARINESCU

Articolul precedentRAM: Goana prin praf
Articolul următorAnvelopele de iarnă
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 + = zece