Ce este viteza?
Termenul „viteză” în cazul deplasării vehiculelor defineşte raportul dintre spaţiul parcurs şi timpul folosit pentru parcurgerea acelui spaţiu. Variaţiile de viteză se obţin la mărire prin accelerare, iar în cazul micşorării vitezei prin încetinire, decelerare. Vitezele vehiculelor se măsoară în m/s, km/oră (km/h).
Viteza excesivă sau neadaptată este principala cauză a accidentelor de circulaţie cu urmări dintre cele mai grave.
Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte limitele maxime de viteză stabilite pentru categoria respectivă de vehicule şi pentru categoria de drum pe care se deplasează sau impusă prin indicatoare.
Din cauza vitezei se pot produce accidente soldate cu decese sau vătămări. Viteza poate creşte atât riscul unei coliziuni, cât şi gravitatea vătămărilor victimelor accidentelor.
Se constată faptul că accidentele de circulaţie au cauze diferite, în funcţie de mediul în care acestea s-au produs. Astfel, dacă în afara localităţii pe primele locuri se situează viteza neadaptată la condiţiile de drum, conducerea imprudentă şi depăşirea neregulamentară, în mediul urban principalele cauze sunt cu totul altele, respectiv traversarea neregulamentară sau neacordarea priorităţii, atât pietonilor, cât şi vehiculelor. Mediul rural reprezintă, din punct de vedere al cauzalităţii, o combinaţie între cele două categorii, reunind atât cauzele specifice accidentelor produse în mediul urban, cât şi ale celor produse în afara localităţii. Această situaţie este determinată, în primul rând, de faptul că în România foarte multe localităţi rurale sunt traversate de drumuri naţionale sau chiar europene cu trafic intens.
Viteza, transfer de energie şi vătămare
Viteza reprezintă principalul factor de risc în vătămările cauzate de accidentele rutiere, influenţând atât riscul de accident rutier, cât şi gravitatea vătămărilor care rezultă din acestea. Vitezele mari conduc la un risc sporit de accident şi la o probabilitate crescută ca, în acest caz, să se producă o vătămare gravă. O dată cu creşterea vitezei, creşte şi distanţa parcursă aferentă timpului de reacţie al conducătorului auto şi distanţa necesară pentru oprire. De asemenea, la viteze mari, efectele erorilor conducătorului auto se amplifică. Într-un accident, cu cât este mai mare viteza, cu atât este mai mare cantitatea de energie mecanică (cinetică) care trebuie absorbită în impact. De aici rezultă o probabilitate mai mare de apariţie a unei vătămări grave.
O vătămare periculoasă este rezultatul „schimbului de energie”. În cursul unei coliziuni, rezultă vătămări din transferul de energie către corpul uman în cantităţi şi la viteze care distrug structura celulară, ţesuturile, vasele de sânge şi alte părţi ale organismului. Aceasta include energie cinetică, de exemplu, când capul utilizatorului unui autovehicul loveşte parbrizul în cursul unui accident. Dintre diferitele forme de energie – cinetică, termică, chimică, electrică şi a radiaţiilor – transferul de energie cinetică este cel care contribuie în cea mai mare măsură la vătămare. Pentru cercetătorii şi profesioniştii din domeniul prevenirii vătămărilor cauzate de accidentele rutiere este util să înţeleagă biomecanica vătămărilor cauzate de energia cinetică. Aceasta îi va ajuta să dezvolte măsuri care vor limita generarea, distribuţia, transferul şi efectul acestei energii în cursul unei coliziuni rutiere.
Indiferent dacă energia cinetică este generată de un accident al unui autovehicul, un foc de armă sau o cădere, forţa la care este supus ţesutul uman la impact este reprezentată de produsul dintre masa şi viteza părţilor implicate.
Energia cinetică care se absoarbe este egală cu jumătate din masă înmulţită cu pătratul vitezei – aceasta ilustrând faptul că efectul impactului este sporit semnificativ de creşterea vitezei. Nivelul de distrugere a organismului va depinde de forma şi rigiditatea suprafeţei sau a obiectului cu care intră în coliziune, dar viteza joacă, în mod normal, rolul critic.
Într-un accident, este fizic imposibil ca o persoană sau un obiect să fie ţinute în siguranţă dacă sunt nefixate, cum ar fi un copil. Într-o coliziune cu doar 50 km/h, greutatea copilului va creşte efectiv de 20 de ori, iar un copil de 5 kg va părea a cântări 100 de kg într-o fracţiune de secundă.
Pietonii, bicicliştii, utilizatorii de mopede şi motocicliştii reprezintă utilizatorii vulnerabili ai drumului. Aceştia prezintă un risc crescut de a suferi o vătămare gravă sau fatală când un autovehicul intră în coliziune cu ei. Aceasta se datorează faptului că adeseori ei sunt complet neprotejaţi sau, în cazul unui motociclist, au o protecţie foarte limitată. Probabilitatea ca un pieton să fie ucis dacă este lovit de un autovehicul creşte sensibil cu viteza. În timp ce majoritatea utilizatorilor vulnerabili ai drumului (neprotejaţi) supravieţuiesc dacă sunt loviţi de un autoturism care circulă cu 30 km/h, cei care sunt loviţi de un autoturism care circulă cu 50 km/h sunt ucişi.
În majoritatea accidentelor grave sau fatale, vătămările apar deoarece anumite părţi ale autoturismului aplică greutăţii şi acceleraţii – care le depăşesc pe cele pe care corpul le poate tolera. Toleranţa umană la rănirea de către un autoturism va fi depăşită dacă vehiculul circulă cu mai mult de 30 de km/h. Pentru ocupanţii vehiculului, care folosesc centuri de siguranţă şi utilizează autoturisme bine concepute, se poate asigura, în general, protejarea acestora la maximum 70 km/h pentru impacturile frontale şi 50 km/h în majoritatea impacturilor laterale. Vitezele mai mari ar putea fi tolerate dacă interfaţa între infrastructura rutieră şi vehicul a fost bine concepută şi asigură protecţia la accidente – de exemplu: prin dotarea cu atenuatoare de impact a capetelor ascuţite ale parapetelor laterale.
Natura imprevizibilă a comportamentului uman într-un mediu de trafic complex face ca aşteptarea de prevenire a tuturor accidentelor să fie nerealistă. Dar, în cazul în care, atunci când se proiectează un sistem de transport, se acordă o mai mare atenţie toleranţei corpului uman la rănire s-ar putea obţine beneficii substanţiale în caz de accidente, prin faptul că acestea ar putea să nu ducă la vătămări grave sau la moarte. Foarte adesea nu se realizează separarea autoturismelor şi a pietonilor prin asigurarea de trotuare. Deseori nu se pune în aplicare limitarea vitezei la 30 km/h în spaţiile comune din zonele rezidenţiale. În mod istoric, partea frontală a autoturismelor şi autobuzelor nu a fost proiectată pentru a asigura protecţia pietonilor împotriva vătămărilor ca urmare a coliziunilor cu viteze de 30 km/h sau mai mari.
Cum afectează viteza coliziunile în traficul rutier?
Definiţia vitezei excesive
Definiţia preluată de la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi CEMT (Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport) 2006: „Viteza excesivă acoperă excesul de viteză (conducerea peste limita de viteză) sau viteza neadecvată (conducerea cu viteză prea mare faţă de condiţii, dar în interiorul limitelor)”.
Majoritatea experţilor în domeniul siguranţei rutiere sunt de acord asupra faptului că unicul şi cel mai important factor care contribuie la accidentele rutiere mortale în lumea întreagă este folosirea unei „viteze neadecvate” pentru vehicul sau „viteza excesivă”.
Vitezele mari cresc riscul de accidente pentru o serie de motive. Este mult mai probabil că un conducător auto va pierde controlul vehiculului, nu va reuşi să anticipeze în timp util pericolele care urmează şi, de asemenea, îi va determina pe alţi utilizatori ai drumului să judece greşit viteza vehiculului. Distanţa parcursă într-un timp dat – ca şi distanţa parcursă cât timp conducătorul auto sau motociclistul reacţionează la o situaţie periculoasă ivită pe drum – este mai mare dacă deplasarea are loc la o viteză mai mare. În plus, distanţa necesară pentru oprirea vehiculului, după ce conducătorul auto reacţionează şi frânează, va fi mai lungă la o viteză de deplasare mai mare.
Viteza este un factor agravant în toate accidentele.
Durata procesului de frânare rezultă din însumarea unor intervale de timp distincte, şi anume:
intervalul t1 – este timpul de reacţie a conducătorului auto din momentul sesizării necesităţii de frânare până la începerea acţionării pedalei de frână, a cărui mărime (0,5 – 1 s) depinde de reflexele şi de îndemânarea lui, precum şi de vârsta conducătorului, starea sa de oboseală, starea de atenţie, procentajul de alcool în sânge etc.;
intervalul t2 – este timpul din momentul începerii acţionării pedalei până la începerea acţiunii de frânare; el variază între 0,2 şi 0,5 s şi depinde de tipul mecanismului de comandă al frânei, de jocurile din articulaţii, de deformaţiile elastice ale pârghiilor, de rezistenţa la curgere a fluidului din conductele de frână;
intervalul t3 – este timpul din momentul începerii acţiunii forţei de frânare până la atingerea valorii sale maxime; el are valoarea de 0,1 s pentru frânele cu comandă hidraulică şi de 0,5 – 1 s pentru cele cu comanda pneumatică;
intervalul t4 – reprezintă timpul de frânare intensivă, cu o forţă de frânare maximă;
intervalul t5 – este timpul de slăbire a intensităţii forţei de frânare, la încetarea acţionării asupra pedalei de frână până la anulare (0,3 s la frânele cu transmitere hidraulică şi 1,5 – 2 s la frânele pneumatice).
Excesul de viteză şi viteza inadecvată reprezintă cele mai mari probleme pentru siguranţa rutieră.
Factori care contribuie la viteza excesivă
Există multe motive pentru care o persoană conduce cu viteză. Conducerea cu viteze mari oferă o „răsplată” imediată (dacă nu în practică, măcar ca percepţie) a unui timp de călătorie mai scurt.
Acest beneficiu este consolidat de fiecare dată când conducătorul auto efectuează o călătorie şi conduce peste limita de viteză fără nicio consecinţă negativă. Deşi viteza excesivă este implicată într-un număr foarte mare de accidente rutiere grave şi fatale, din punctul de vedere al persoanei care conduce, şansa de a fi implicată într-un accident grav ca urmare a depăşirii limitei de viteză este redusă, astfel încât ameninţarea viteză-accident poate fi mai puţin luată în considerare de către un conducător auto comparativ cu ameninţarea viteză-sancţiune.
Circumstanţele fiecărei călătorii în parte poate influenţa alegerea conducătorului auto de a merge cu viteză. De exemplu, dacă vehiculul este deţinut de un angajator, conducătorul auto poate fi tentat să conducă cu viteze mai mari. Dacă o persoană este presată sau simte nevoia să se grăbească, poate alege să circule cu viteză mare. Uneori, conducătorii auto şi motocicliştii circulă cu viteză doar pentru distracţie.
Conducătorii auto vor declara frecvent că nu au avut cunoştinţă de limita de viteză, de unde şi nevoia de indicatoare adecvate, dar chiar şi aşa ignoranţa nu este o scuză. Este important de notat faptul că anumiţi cercetători cred că întotdeauna oamenii tind să-şi optimizeze nivelul comportamentului cu grad de risc în care se angajează, astfel încât ei aleg să conducă mai repede pe drumurile „sigure”, mai ales dacă percep că riscul activităţii de aplicare a legii este redus.
Mulţi dintre conducătorii auto se consideră a fi peste medie în ceea ce priveşte îndemânarea.
Mulţi participanţi la trafic privesc limitele ca fiind arbitrare şi nu înţeleg în totalitate cât de mare este riscul asociat chiar cu o mică creştere a vitezei.
Un factor important în multe ţări este reprezentat de presiunea exercitată de managerii de parcuri auto şi de angajatori pentru a fi mai productivi (cum ar fi să conducă mai repede).
Managementul vitezei şi beneficii
Managementul vitezei are scopul de a reduce incidenţa cazurilor de conducere cu viteză prea mare faţă de condiţiile existente şi de a maximiza conformarea cu limitele de viteză. Măsurile au ca scop obţinerea unui echilibru între siguranţă şi eficienţa vitezei vehiculelor pe o reţea rutieră reprezentativă. O viteză adecvată, în contextul unui sistem sigur, este un nivel al vitezei care ţine cont de siguranţa traficului ca scop principal, în contextul mobilităţii şi al condiţiilor existente cum sunt lucrările de pe marginea drumului, configuraţia utilizatorilor de-a lungul drumului, frecvenţa acceselor la drum (inclusiv a intersecţiilor), volumul şi configuraţia traficului, preocupările cu privire la mediu şi calitatea vieţii rezidenţilor care trăiesc de-a lungul drumului.
Managementul vitezei are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere şi al vătămărilor grave, precum şi al deceselor care pot rezulta din acestea. Managementul vitezei necesită utilizarea unei game de măsuri care va include măsuri de aplicare, constructive şi educaţionale. Cu cât sunt mai răspândite măsurile, în special cele de aplicare, şi cu cât este mai mare anvergura, severitatea şi punerea în aplicare a sancţiunilor împotriva depăşirii limitei de viteză, cu atât mai mult se vor obţine rezultate în privinţa conformării. Pentru a obţine acceptul publicului larg cu privire la aplicare, limitele de viteză trebuie să fie adecvate – şi recunoscute ca atare de către public.
Stabilirea limitelor de viteză
Limitele de viteză sunt folosite pe scară largă pentru a defini viteze acceptabile. Acestea furnizează un indicator elementar pentru utilizatorii drumului cu privire la viteza maximă permisă în baza legii. În acest sens, ele pot fi descrise ca reprezentând o hotărâre a societăţii, cu urmarea procesului legislativ, de găsire a unui echilibru între diferitele elemente care determină alegerea vitezei.
La stabilirea limitelor de viteză adecvate este util să existe următoarele informaţii pentru secţiunea de drum analizată:
• determinări ale vitezei
• determinări ale fluxului de trafic şi ale configuraţiei acestuia
• date cu privire la accidente rutiere
• informaţii de la poliţie cu privire la contravenţiile pentru viteza excesivă
• viteza de proiectare şi criteriile utilizate pentru construcţia sau reabilitarea drumului
• utilizarea terenului şi accesul la proprietăţile adiacente drumului
• caracteristicile fizice ale drumului şi ale marginii acestuia
• prezenţa utilizatorilor vulnerabili ai drumului.
Aceste informaţii vor fi utile la compararea limitelor propuse cu viteza prezentă de deplasare (inclusiv distribuţia vitezei) şi rata accidentelor. Scopul este acela de a identifica nivelul modificării vitezei de deplasare necesară pentru o operare în siguranţă şi de a identifica măsurile necesare pentru atingerea acesteia.
Sisteme sigure şi rolul vitezei
În toate regiunile lumii, pentru a preveni accidentele pe drumuri şi pentru a elimina vătămările, este necesară crearea unui sistem mai bine adaptat vulnerabilităţilor fizice ale utilizatorilor acestora – prin utilizarea mai multor elemente de protecţie la accidente pe vehicule şi pe marginea drumurilor. Abordarea Sistem sigur, aşa cum a fost exemplificată prin Viziunea zero (Suedia), Siguranţa durabilă (Olanda) şi Sistemul sigur (Australia), ar trebui să stabilească un cadru pe termen lung pentru managementul vitezei pe drumurile naţionale.
Scopul unui sistem sigur este de a realiza un sistem rutier permisibil pentru erorile umane fără a conduce însă la moarte şi vătămări grave. Acesta recunoaşte limitele forţei căreia corpul uman îi poate supravieţui şi se concentrează asupra tratării diferiţilor factori implicaţi în tipurile specifice de accidente în vederea reducerii riscului de vătămare.
Există întotdeauna probabilitatea ca accidentele să se întâmple, chiar dacă se acordă permanent atenţie prevenirii acestora. Abordarea Sistemului sigur are ca scop reducerea gravităţii vătămărilor atunci când are loc un accident şi pleacă de la premisa că utilizatorii drumului nu ar trebui să moară pentru că sistemul are scăpări.
Una dintre pietrele de temelie ale Sistemului sigur este reprezentată de faptul că viaţa şi siguranţa oamenilor sunt considerate a fi mult mai importante decât orice altceva. Obiectivul pe termen lung este ca nimeni să nu fie omorât sau grav rănit în traficul rutier.
Gândirea Sistemului sigur poate contribui la nevoile imediate ale ţărilor cu venituri mici şi medii şi, pentru toate ţările, la o îmbunătăţire mai rapidă şi pe termen lung a siguranţei rutiere.
Abordarea Sistem sigur impune ca managerii sistemului să înţeleagă cauzele accidentelor pentru a evalua riscul de accidente. Este critic ca factorii de risc importanţi, care contribuie în mod semnificativ la producerea accidentelor, să fie identificaţi şi înţeleşi. Pentru a veni în sprijinul acestui scop este necesară colectarea de informaţii exacte privind vătămările, iar sistemele de analiză trebuie să fie stabilite dacă nu au fost deja.
Elementele principale ale Sistemului sigur sunt:
• Managementul vitezei
Selectate cu atenţie, programele de infrastructură la scară mare, îmbunătăţirile aduse siguranţei vehiculelor şi impunerea unor limite de viteză adecvate vor reduce probabilitatea de producere a accidentelor şi/sau vor reduce gravitatea acestora la niveluri de supravieţuire.
• Concentrarea asupra importanţei siguranţei vehiculelor
Îmbunătăţirea parcului de vehicule al ţării oferă beneficii majore şi ar trebui încurajată, în cea mai mare măsură posibil, cumpărarea şi furnizarea de vehicule sigure.
• Managementul siguranţei drumului şi a marginii drumului/a reţelei
Pe măsură ce se asigură punerea la dispoziţie de către noile drumuri a unor niveluri de siguranţă îmbunătăţite, provocarea reală este cum să fie stabilite şi aplicate limitele de viteză pe reţeaua de drumuri existentă. Dacă vitezele sunt prea mari, datorită standardului drumului (risc mare de accidente), şi soluţiile de infrastructură nu sunt eficiente din punct de vedere al costurilor, va fi necesară scăderea limitelor de viteză existente.
Ing. Şerban URJAN, Şef Departament Cercetare, RAR
